Se caută educatori pentru Germania. Salarii de aproape 2.000 euro – DOC

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Se caută educatori pentru Germania. Salarii de aproape 2.000 euro – DOC

Se caută educatori pentru a lucra în Germania. Salariu oferit este de aproape 2 mii de euro, iar posturile disponibile sunt de 15. Oferta este valabilă până spre jumătatea lunii iulie. Una dintre condițiile îndeplinite este aceea că doritorii trebuie să cunoască limba germană.

15 posturi disponibile prin oferta Eures ca lucrător în învățământul din Germania, la prichindei. Sunt solicitate persoane care au absolvit fie liceul pedagogic cu specializarea Invatator – Educator, fie Facultatea de Psihologie şi Stiinte ale Educatiei, specializarea Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar.

Persoanele care corespund cerinţelor ofertei de muncă trebuie să transmită CV-ul model Europass (Lebenslauf), doar în limba germană, însoţit de o copie a diplomei de bacalaureat (pentru absolvenţii liceului pedagogic cu specializarea Învăţător – Educator) sau o copie a diplomei de licenţă (pentru absolvenţii de studii superioare, specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar), precum şi o copie a certificatului/diplomei de atestare a cunoştinţelor de limba germană nivelul B2/C1, la adresa de e-mail [email protected]. Oferta este valabilă până spre jumătatea lunii iulie 2017. Asociaţia Internaţională pentru Tineret va organiza în România o selecţie a candidaţilor preselectaţi în urmă transmiterii aplicaţiilor.

Pana la echivalarea diplomelor, persoanele selectate vor primi un salariu de aprox. 1.600 euro net/luna, iar dupa recunoasterea diplomelor vor primi un salariu incepand cu 1.800 euro net/luna.

În această perioadă sunt disponibile în mai multe țări peste 600 de joburi, cele mai multe sunt căutate persoane să lucreze în Italia, Marea Britanie, Republica Cehă.

Informaţii suplimentare se pot obţine la A.J.O.F.M. Iaşi – telefon 0232/254578 sau la sediul agentiei din str. Cucu, nr.1, Iasi

Lista completă a locurilor de muncă în străinătate 

 

Oferte Eures 10.05.2017 by Dana Ursuleasa on Scribd

PULSUL ZILEI

Acord tacit în şcoli pe final de an. Elevii chiulesc să meargă în vacanţă, profesorii nu mai pun absenţe

Mai e o săptămână până la vacanţa mare, dar în sălile de clasă, bate deja vântul. Mulţi liceeni s-au urcat în tren şi-au plecat la mare. Nici elevii mai mici nu prea mai dau pe la şcoală - unii...

A început fenomenul care schimbă vremea la nivel global. Se va intensifica în perioada următoare

Fenomenul care schimbă vremea la nivel global și-a făcut apariția. El Nino a început și se va intensifica în următoarea perioadă, avertizează specialiştii. Condițiile El Nino sunt prezente și urmează să se intensifice în iarna 2026 – 2027. Anunțul a fost...

Industria mamelor surogat, episodul II. Medicii, în reţeaua ilegală: „Îţi dau o fată de la Iaşi, are 18 ani”

V-am arătat cum se dezvoltă la vedere, online, o industrie a mamelor surogat. O bursă clandestină care exploatează drama cuplurilor care vor un copil pe care nu-l pot avea şi a fetelor împinse de sărăcie să-şi închirieze pântecul. Şocant...

Cu ce trenuri ajungi ieftin și rapid la mare în 2026: Conexiunea directă Moldova – Litoral cu Ferotrafic TFI

Planifici deja o escapadă binemeritată pe litoralul românesc și te întrebi cu ce trenuri ajungi ieftin și rapid la mare în 2026? Răspunsul vine de la operatorul privat FEROTRAFIC-TFI, care introduce în acest sezon estival o legătură feroviară directă,...

Și-a înjunghiat iubita cu cuțitul în inimă chiar de 8 Martie, apoi a lăsat-o să sângereze ca să moară. Femeia s-a salvat în cele...

Într-o zi de 8 martie, un ieșean din Cristești a încercat să ajungă la inima iubitei sale, cu cuțitul. A lovit-o de patru ori, toate rănile fiind din fericire ușoare. A refuzat să cheme salvarea, vrând să o lase...

Bâlci la Târgu Frumos în zilele de 11 și 12 iulie

Una dintre cele mai așteptate manifestări ale verii din orașul Târgu Frumos va avea loc și în acest an. Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de joi, 11 iunie, organizarea tradiționalului bâlci anual, programat în perioada 11-12 iulie. Potrivit...

Atenție la câinii fără stăpân! Imagini șocante din Lunca Pașcani – FOTO

Imagini greu de privit în suburbia Lunca Pașcani. O haină de câini fără stăpân a atacat și a omorât o pisică în timpul nopții trecute pe strada Mihai Viteazu. Secvențele au fost surprinse de o camera de luat vederi...

Distracție în post în fața catedralei. Cum comentează Primăria

Festivalul tradițional organizat la Pașcani in perioada 11-14 iunie 2026 a stârnit si reacții de nemulțumire. Pe rețelele de sociale au apărut mai multe mesaje din care reiese că nici perioada si nici locația nu au fost cele mai potrivite...

Ce spune primarul despre acuzațiile de violență de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2

Problemele de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Pașcani au ajuns la urechile primarului după ce au fost relatate de presa locală și națională. Asta deși edilul municipiului are un reprezentant în ca drul Consiliului de Administrație alături...

Primăria te supraveghează unde arunci gunoiul. Ce secrete află atunci când folosești cartela

Atenție mare unde depozitați gunoiul din gospodării! Primăria Pașcani supraveghează video o parte din insulele ecologice și a început să dea amenzi usturătoare. Zilele trecute a fost depistat un cetățean din afara municipiului care a depozitat doi saci cu gunoi...
Paşcani
câțiva nori
16.5 ° C
16.5 °
16.5 °
74%
2.1m/s
100%
S
16 °
D
29 °
lun
27 °
mar
23 °
mie
22 °

Niciun articol afișat