Se fac angajări la noul centru comercial din Pașcani. Magazinele ar urma să se deschidă în aprilie – FOTO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Noul centru comercial de pe strada Moldovei din municipiul Pașcani ar urma să se deschidă până de sărbătorile pascale, conform unor informații neoficiale. În spațiile de acolo au început amenajările pentru câteva magazine și anume, Sinsay, Sportisimo și Superbet.

În această perioadă pe platformele de joburi online sunt anunțate foarte multe angajări pentru societățile care își vor deschide un punct de lucru în galeria comercială. Se caută asistenți vânzări, directori principali și adjuncți de magazine, casier pariuri sportive, șefi de tură sau lucrători comerciali.

De precizat este faptul că lucrările la noul centru au demarat la începutul anului trecut. La sfârșitul lui 2021 au stagnat, iar de câteva săptămâni, au fost reluate.

Investiția a fost realizată pe terenul fostei fabrici RETROM.

PULSUL ZILEI

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: „Am pierdut – noi ieșenii – 6 ani. Promisiunile sunt tot acolo!”

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Am pierdut - noi ieșenii - 6 ani. Promisiunile sunt tot acolo!": Să-l aducem pe omul de acum doi ani și să-l întrebăm...” 😄 La Iași, ar trebui să-l scoatem la tablă pe Costel Alexe de acum...

Restricții și /sau taxe pentru mașinile poluante. De azi începe numărătoarea inversă. Primăriile, obligate ca în maximum 12 luni să stabilească zonele cu emisii...

Codul Urbanismului a fost promulgat de președinte la începutul lunii, a fost publicat în Monitorul Oficial la 10 august și a intrat în vigoare pe 25 august. Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe...

Amendamentele care îi scapă pe consilierii locali de incompatibilitate, discutate de urgență în Parlament

Mobilizare miercuri în Parlament pentru modificarea de urgență a unei legi care lasă fără mandat p parte importantă a consilierilor locali și județeni. Comisiile juridică, de muncă și administrație ale Camerei Deputaților s-au întrunit de urgență pentru a adopta o...
Paşcani
cer acoperit de nori
20 ° C
20 °
20 °
83%
5m/s
30%
mie
21 °
J
21 °
vin
25 °
S
30 °
D
29 °

Niciun articol afișat