Se împlinesc 95 de ani de la nașterea scriitorului Leonard Gavriliu

Vineri, 1 aprilie, se împlinesc 95 de ani de la nașterea scriitorului păşcănean, Leonard Gavriliu. Biblioteca Municipala care ii poarta numele a postat pe pagina de Facebook o descriere cu viata marelui scriitor pascanean, precum si fotografii cu o parte din cartile scrise de acesta.

După cum mărturisea în volumul” Aventuri pe Şiret”, Leonard Gavriliu s-a născut la întâi aprilie 1927, într-o vineri, în zorii zilei, într-o dărăpănătură de casă de vălătuci, a unei vădane, situată nu departe de Biserica” Sfinții Voievozi Mihail şi Gavriil”, în comună Pașcani şi a decedat la 30 iunie 2018 la Spitalul de Urgenţă din Paşcani.

Leonard Gavriliu a fost un psiholog, scriitor, publicist și traducător român. A obţinut titlul de doctor în psihologie în anul 1974 şi de membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1956. De-a lungul timpului a publicat numeroase volume de poezie, proză, critică literară şi eseuri precum şi o serie de studii de psihologie, fiind principalul traducător în limba romană a operelor lui Sigmund Freud și Alfred Adler.

Din anul 2001 s-a restabilit la Paşcani, unde a continuat activitatea publicistică. Câţiva ani mai târziu el a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi susţinerea culturii locale. O mare parte din biblioteca sa de specialitate a fost donata bibliotecii municipale, care îi poartă numele.
De asemenea, în anul 2017, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi i-a acordat Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate scriitoricească. Să îl urmărim în minutele care urmează într-o înregistrare din anul 2012 când vorbea despre opera sadoveniana.

 

PULSUL ZILEI

Noile tarife de la CSM Pașcani: Cât trebuie să plătești pentru ștrand, bazinul de înot sau terenurile sportive

Conducerea CSM Pașcani a aprobat noile tarife pentru ștrand, bazinul de înot, terenul de tenis si terenurile de antrenament ale clubului. Vor deveni operaționale după ce vor fi aprobate de legislativul local NR. OBIECTIV ACCES/BILET OBSERVAȚII 1 Acces sală de sport -100 lei/oră timp de zi -120...

Emoții și aplauze pentru absolvenții promoției 2026 de la Colegiul Sadoveanu Pașcani. Șefa de promoție, Bianca Bălan a încheiat liceul cu media 10

Atmosferă plină de emoție, zâmbete și lacrimi de bucurie la festivitatea de absolvire a promoției 2026 de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Pentru cei șase clase de absolvenți, clopoțelul a sunat pentru ultima dată, marcând finalul unei...

„Tradițiile aduc bucurie” la Deleni. Lista câștigătorilor – VIDEO

Căminul Cultural din Deleni a fost, vineri, 22 mai, locul în care tradițiile românești au prins din nou viață prin glasurile, costumele și emoțiile a sute de copii veniți din mai multe localități ale județului. Cea de-a VIII-a ediție...

De ce nu este dat în folosință bazinul de înot

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Pașcani s-a întâlnit în sfârșit pentru a lua decizii in legătură cu modul cum vor fi administrate ștrandul și bazinul de înot. Este vorba despre regulamentele de funcționare, modificarea organigramei în vederea angajării unor salariați și...

CSM Pașcani, campioana județului

Echipa pășcăneană de fotbal, CSM Pașcani, se pregătește pentru meciurile de baraj pentru calificare în liga a III -a de fotbal. În momentul de față se află pe locul I, în liga a IV-a, cu 70 puncte, iar locul...

Ce activități a pregătit Casa de Cultură Pașcani de Ziua Copilului în municipiu

Vă invităm să sărbătorim împreună ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI! Luni, 1 iunie începând cu ora 9.00 până la ora 9.30 se vor face înscrierile la concursul de desene pe asfalt iar în intervalul 9.30- 10.30 se va desfășura concursul pe...

Femeie filmată în timp ce fură flori din fața unei clinici din Pașcani – VIDEO

Furt în ziua mare surprins de camerele de supraveghere ale unei clinici medicale din municipiul Pașcani. O femeie a fost filmată în timp ce smulgea răsadurile de flori plantate recent pentru amenajarea spațiului verde din fața instituției. Incidentul a avut...

Uniforme noi pentru polițiștii locali

Echipamente noi pentru polițiștii locali din municipiul Pașcani. In acest sens a fost publicată o licitație pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Potrivit caietului de sarcini, este vorba despre 23 de uniforme, care cuprind câte două cămăși cu mânecă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Miza reală nu este conflictul dintre partide, ci recuperarea decalajului istoric dintre Moldova și vestul României!

Miza reală nu este conflictul dintre partide, ci recuperarea decalajului istoric dintre Moldova și vestul României. Pentru Iași, infrastructura nu este un proiect electoral, ci o condiție de supraviețuire economică. Fără A7 și A8, pierdem investiții, pierdem specialiști și pierdem...

Festival Folcloric „De la moșii noștri noi am învățat” pe 14 iunie la Tătăruși

Comuna Tătăruși se pregătește din nou de sărbătoare. Duminică, 14 iunie, va avea loc cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Folcloric "De la moșii noștri noi am învățat". Sunt invitate să participe ansambluri folclorice din județele Iași, Botoșani, Suceava și...
Paşcani
cer senin
29.1 ° C
29.1 °
29.1 °
38%
1.8m/s
100%
mie
29 °
J
17 °
vin
17 °
S
21 °
D
21 °

Niciun articol afișat