Se pregătește evacuarea comercianților din fața Pieței Deal

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

A trecut mai bine de o lună de zile de când situaţia unor comercianţi din Piaţa Deal din municipiu este incertă. Oamenii au fost somaţi să-şi mute afacerile de pe strada Eugen Stamate. Totodată, contractele de închiriere nu le-au mai fost prelungite aşa că în momentul de faţă ocupă domeniul public în mod ilegal fără să plătescă un leu. Totul a pornit de la o solicitare venită din partea inspectorilor ISU pentru eliberarea caii de acces ocupată acum câţiva ani de zile.

Funcţionarii din Primărie i-au somat încă de la începutul lunii ianuarie pe comercianţi să îşi mute chioşcurile în altă parte dar până acum nu a fost găsită nici o rezolvare. În această situaţie se află 11 vânzători dintre care 10 au contractele expirate de la sfârşitul anului trecut

Întreprinzătorii s-au prezentat de nenumărate ori la audienţe în care au solicitat prelungirea contractului sau mutarea chioşcurilor tot în Piaţa din Deal, într-o zona vizibilă însă până în acest moment nu s-a găsit nici o soluţie.

Menţionăm că şi comercianţii din Piaţa Vale au fost somaţi să să îşi mute tarabele în parcarea din zona stadionului pentru eliberarea caii de acces la Blocul 29. La sfârşitul săptămânii au primit locurile, iar în această săptămâna trebuie să îşi mute chioşcurile.

PULSUL ZILEI

Screening pentru bolile hepatice cronice, la Stolniceni Prăjescu

Screening gratuit pentru bolile hepatice cronice, la Stolniceni Prăjescu, joi, 13 august. "ANUNȚ IMPORTANT! Screening pentru bolile hepatice cronice! UNDE ȘI CÂND? La Primaria Stolniceni-Prajescu, joi, 13.08.2026, ora 7:30! CÂT COSTĂ ȘI CINE PLĂTEȘTE? Analizele sunt GRATUITE: test rapid pentru...

Avertisment pentru cei care circulă cu trotinete electrice

Primăria orașului Târgu Frumos, în colaborare cu Poliția Rutieră și Poliția Locală, reamintește cetățenilor regulile pe care trebuie să le respecte atunci când folosesc trotinetele electrice, în contextul numeroaselor sesizări trimise pe adresa administrației locale.  Potrivit autorităților, trotinetele electrice nu...

Cum vor arăta noile declarații de avere. Ce e nou și ce va fi secret

Declarațiile de avere pe care le vor putea consulta cetățenii vor purta în viitorul apropriat o altă denumire. Este vorba despre declarația de interese financiare, care vine și cu elemente noi față de ceea ce era transparentizat până acum....

Listele cu cheltuieli, la Peștișorul

Administrația locală din Pașcani a început să publice pe site-ul instituției listele cu cheltuielile care au fost și urmează să fie făcute pentru amenajarea zonei de agrement „Lacul Peștișorul”. Până acum au fost contractate și parțial achitate servicii în...

Folclor, foc de tabără și tradiții pentru copiii din Topile. Tabăra din pridvorul satului i-a unit pe toți 

O seară dedicată tradițiilor românești a reunit, marți seara, 28 iulie, localnicii din Topile, dar și din împrejurimi în cadrul proiectului „Tabăra din Pridvorul Satului, organizat de Arhiepiscopia Iașilor. Evenimentul, intitulat „Seară românească”, a adus în prim-plan folclorul autentic,...

Șase consilieri locali au rămas fără mandat pentru că au chiulit de la ședință 

Sursa foto:Jurnalul Regional Situație administrativă fără precedent într-o comuna din județul Iași. Șase din cei 13 consilieri locali ai comunei Mircești au rămas fără mandat pe motiv că au lipsit nemotivat de la ședințele de Consiliu în ultimele trei luni...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Măsuri importante propuse de PSD, cu efecte concrete pentru români

Astăzi, în Parlamentul României, am susținut și am votat măsuri importante propuse de PSD, cu efecte concrete pentru români. Într-o perioadă în care oamenii așteaptă soluții, am ales să votăm responsabil și să susținem decizii care răspund nevoilor reale...

Accident rutier între un camion și mașină în localitatea Soci, pe drumul național

ISU Iasi: Accident rutier între un autocamion și un autoturism în localitatea Soci, comuna Miroslovești Astăzi, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a...

O nouă proiecție de film în aer liber la Pașcani – Rio 2, vineri, în piațeta Primăriei

O nouă proiecție de film în aer liber la Pașcani - Rio 2, vineri, în piațeta Primăriei "PROIECȚIE DE FILM ÎN AER LIBER LA PAȘCANI! 🌟 Primăria Municipiului Pașcani vă invită vineri, începând cu ora 21:00, în Piațeta Primăriei, la...

Elevii de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, tabără de bicicletă în tandem la Lăpușna

Elevii de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, tabără de bicicletă în tandem la Lăpușna "Ca în fiecare vară, mergem în tabăra de bicicletă în tandem. Am fost la Lăpușna din Ibănești în 2022, apoi am fost la Nemțișor,...
Paşcani
nori împrăștiați
22.2 ° C
22.2 °
22.2 °
43%
3.3m/s
0%
mie
22 °
J
31 °
vin
32 °
S
35 °
D
36 °

Niciun articol afișat