Se testează peste 1.000 de medicamente noi: cum arată revoluția în domeniul farmaceutic

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lumea medicală se apropie de o schimbare radicală la nivel de medicamentație în următorii doi ani: dincolo de dezvoltările pe partea medicamentelor anti-obezitate, există în momentul de față 1.787 de studii clinice, la diferite stadii.

În acestea sunt testate eficiența a 1.127 de medicamente, cu 600 de tipuri de acțiuni diferite. Informația a fost publicată într-un raport al organizației producătorilor de medicamente din Franța – Leem, și citată de 360medical.ro.

Practic, există posibilitatea ca în următorii doi ani să avem 600 de medicamente noi, 25% în domeniul oncologiei, iar 16% în domeniul neurologiei. Ajungerea în studii clinice nu garantează și că produsul respectiv va vedea și distribuția în masă către populație, dar indică faptul că testele de laborator au fost finalizate cu succes.

Conform 360medical.ro, pe lângă medicamentele din sfera oncologiei și neurologiei vor exista medicamente pentru boli infecțioase și metabolice, dar și tratamente pentru Alzheimer în diferite stadii de cercetare.

„În medie, se estimează că trebuie testate între 5.000 şi 10.000 de molecule pentru ca una să ajungă până la urmă să fie pusă pe piaţă ca medicament autorizat. Înseamnă a căuta un ac într-un car de fân uriaş, se arată în raport. Mai exact, din 10.000 de molecule testate în studii preclinice, doar 100 ajung, în medie, în studii clinice de fază 1, iar din acestea doar 10 ajung în studii clinice de fază mai avansată (2 şi 3) şi unul singur este autorizat şi ajunge în faza de comercializare, menţionează raportul Leem”, au precizat cei de la 360medical.ro.

La nivelul Uniunii Europene, Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat utilizarea a 271 de medicamente, dintre care 45% aveau substanțe active noi.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accident grav în Scobinți: a fost chemat elicopterul SMURD

Din primele informații, se pare că în camion se aflau șoferul și un pasager, care, înainte de impact, au sărit din autovehicul. Un accident rutier s-a produs în această după-amiază în localitatea Scobinți, unde, din primele informații, este implicat un...

Monitor nou pentru funcții vitale la CPU Pașcani

Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Pașcani ar putea avea un nou monitor pentru funcții vitale. Echipamentul medical, în valoare de 30.000 de lei, ar urma să fie achiziționat în urma unui proiect de hotărâre inițiat de consilierul...

Două seri de muzică și tradiții, la Tătăruși – VIDEO

Comuna Tătăruși a fost, în weekend, locul de întâlnire pentru muzică, tradiții și distracție. Evenimentul „Seri culturale la Tătăruși în Bucovina Mică” s-a desfășurat sâmbătă și duminică, pe terasa Centrului Cultural „Alexandru Vasiliu”. https://www.youtube.com/watch?v=VwdfzMlYm40 Prima seară a fost dedicată în special...

Regulamentul cimitirelor pe masa consilierilor 

Regulamentul privind administrarea cimitirelor din municipiul Pașcani a fost pus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de vineri, 28 august. Dacă va obține numărul de voturi necesar și va fi aprobat, regulamentul va deveni obligatoriu pentru...

Stadionul din Târgu Frumos intră în modernizare. Primăria vrea echipa în grupele competițiilor – VIDEO

Lucrările de modernizare a Stadionului „Neculai Rățoi” din Târgu Frumos ar urma să înceapă în această toamnă. Administrația locală își propune ca stadionul să fie pregătit pentru meciuri începând din primăvara anului viitor, iar în paralel are planuri ambițioase...

Zeci de meșteri populari s-au întâlnit la Hârlău. Spectacol folcloric și tradiții în Parcul Tineretului

Zeci de meșteri populari, producători locali și artizani s-au întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute la Hârlău, la cea de-a IX-a ediție a Zilelor Meșterilor Populari. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 22–23 august, în Parcul Tineretului, unde vizitatorii au putut descoperi...

Bărbat arestat preventiv după ce a atacat un rival pe o stradă din Târgu Frumos

IPJ IASI: La data de 21 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 36 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovirea sau alte violențe și portul...

Camioanele care depășeșc tonajul, în atenția autorităților

Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași, alături de Poliția Rutieră, va intensifica verificările de tonaj pe toate șoselele din județ. 📊 Bilantul de până acum: • Amenzi de peste 250.000 de lei aplicate deja în acest an. •...

Comunicat de presă: Lansare proiect Modernizare Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani

Municipiul Pașcani anunță lansarea proiectului Modernizare Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani. 

Acoperișuri verzi obligatorii și parcări ecologice în România. Noile reguli din Codul Urbanismului intră în vigoare săptămâna aceasta

Una dintre cele mai importante modificări va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027 și vizează clădirile de birouri, spațiile comerciale, industriale și de depozitare, precum și parcajele acoperite cu suprafețe mai mari de 1.000 de metri pătrați. Pentru autorizarea...
Paşcani
câțiva nori
22.1 ° C
22.1 °
22.1 °
52%
1.5m/s
35%
lun
21 °
mar
28 °
mie
19 °
J
26 °
vin
27 °

Niciun articol afișat