0.3 C
Paşcani
sâmbătă, februarie 8, 2025

Seară românească la „M Costin”. Elevii și profesorii promovează tradițiile

Seară românească la „M Costin”. Elevii și profesorii promovează tradițiile

Seară românească la o școală din Pașcani. Îmbrăcați în haine populare românești, cei peste 300 de participanți la eveniment au dansat, cântat și participat la concursurile puse la cale de organziatori. Nu au lipsit cele de împletituri, degustare și recunoaștere. Momentul face parte în cadrul programului Zilelor Școlii, timp în care se desfășoară și Săptămâna altfel – să știi mai multe să fii mai bun!

Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani a organziat și în acest an Seara românească. Mai exact, pe parcursul a câtorva ore, elevii și profesorii au participat activ la programul pus la cale de Simona Baciu, profesor de Limba și literatura română.

Așadar, timp de patru ore, cele peste 300 de persoane au dansat pe muzică populară, în hore și bătute, iar cei mai talentați elevi ai școlii, Celia Ungureanu, Ioana Groza și Emanuel Băiceanu, au cântat cele mai frumoase melodii românești, din străbuni.

Au urmat apoi concursurile de cele mai bune prăjituri gătite de elevi, cea mai frumoasă ie, cea mai specială împletitură, dar și momentul de ghicit mironediile din mâncărurile românești. Premiile au constat în produse hand made făcute de elevii școlii.

Evenimentul se află la cea de-a V a ediție, dat fiind succesul avut, organziatorii se gândesc să extindă Seara românească la nivel local.

 

Recomandări