De zeci de ani, la fel cum a făcut şi ieri şi azi şi va face şi mâine, se trezeşte la 5.00 dimineaţa şi îşi face învioarea afară înainte de micul dejun. Asta chiar dacă este locatar al Căminului „Sf. Constantin şi Elena” din Copou, fiind în ciuda vârstei sale record de aici unul dintre cei mai vivace pensionari. În ciuda unei vieţi chinuite şi cu multe lipsuri, fiind refugiat din Basarabia, dom’ Vasile a avut mereu grijă să aibă un trai sănătos, atât fizic, cât şi psihic. O discuţie cu el te uimeşte, când vezi atâta vitalitate la o astfel de vârstă venerabilă. Secretul longevităţii sale, spus chiar de el cu o coerenţă ce o găseşti la puţini oameni chiar cu zeci de ani mai mici decât el, pe larg, în rândurile de mai jos.
Vasile Ţapu a împlinit ieri venerabila vârstă de 102 ani. Este unul dintre locatarii Căminului de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” din administrarea Direcţiei de Asistenţă Socială Iaşi, şi este aici din 2018, când s-a întors de la fiul lui din Franţa. Angajaţii căminului îl ştiu pe „domnu’ Ţapu” ca pe o mică vedetă, fiind cel mai în etate dintre locatarii din acest cămin, dar şi din celelalte cămine sociale din municipiu.
Domnu’ Ţapu îşi începe ziua la 5, iar de atunci îşi respectă programul cu stricteţe până la 10 seara, se plimbă urmând acelaşi traseu şi mănâncă câte puţin, dar des, are program de odihnă după masă şi îi place să îi observe pe cei din jur, dar nu să interacţioneze foarte mult. Spune că nu are un secret al longevităţii sale, însă doamnele care îl îngrijesc au văzut că respectă cu stricteţe unele reguli! L-au urmărit încă de când s-a cazat la ei acum cinci ani, ştiu ce îi place să mănânce, cum şi cât, dacă face mişcare sau nu, dar şi aspectele care ţin de temperament.
În dealul Copoului, la Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasa Parsascheva”, locuieşte unul dintre cei mai bătrâni ieşeni din judeţ. Vasile Ţapu s-a născut în 1919 peste Prut, în Republica Moldova, şi a ajuns în România în timpul războiului, în 1940 fiind încorporat în armata Română. „Nu îmi trebuia cetăţenie pentru că eram cetăţean român. Armata am făcut-o la Craiova şi peste un an, în 1941, a început războiul. Iar contingentul meu a fost primul care a intrat. Antonescu a spus «Camarazi, treceţi Prutul». Eu nu am trecut, că eram inferior, şi am trecut prin Sudul Basarabiei la Odesa. Iar de acolo războiul mergea. La început războiul mergea ca cuţitul în varză. Ruşii fugeau, alţii se predau. Dar nemţii s-au purtat rău cu noi, să caute comunişti şi să persecute. Şi au apărut partizanii… Ehe, despre război ştiu multe, dar…”. Nu îi place să vorbească despre perioada aceea şi încearcă mereu să găsească episoade vesele sau să mute discuţia în altă parte. Îmi spune râzând că ştie de ce au pierdut de fapt germanii războiul şi aminteşte de fuga lui Einstein în America, de persecutarea evreilor şi implicarea Americii în război. În privire par a i se perinda, cu mare viteză, zeci şi sute de imagini atunci când discuţia devine prea serioasă, iar în acele momente domnu’ Ţapu şi le caută pe cele mai vesele şi zâmbeşte. „De război nici nu mai vreau să îmi amintesc. A fost greu…”, este concluzia sa.
Din 1955 a cumpărat casă în Iaşi şi are mutaţie din acelaşi an, dar a lucrat în Bărăgan ca brigadier, unde a şi locuit după război până să se stabilească la Iaşi. Avea în grijă pământurile unui CAP, iar doamnele care îl îngrijesc spun că au auzit zeci de poveşti despre tinereţea sa şi despre viaţa de acum jumătate de secol.
Astăzi domnu’ Ţapu încearcă să îşi ducă bătrâneţile în tihnă şi, după cum îl descriu angajaţii Căminului de Pensionari, se va mai bucura de cel puţin câteva aniversări. Are un singur băiat, de 78 de ani, stabilit în Franţa, patru nepoţi şi de acum au început să apară şi strănepoţii. Tuturor le spune însă „copiii lui”. Pe nepoţi, care au nume româneşti, îi poate enumera, însă strănepoţii îl pun mereu în dificultate, cu numele lor franţuzeşti.
Cumpătare şi evitarea stresului
Vasile Ţapu îşi începe ziua la 5, cu precizia unui ceas german, şi îşi face plimbările până la micul dejun. După masă, iar se plimbă, şi tot aşa, până seara. Mai are însă un program de odihnă, la prânz, urmăreşte câteva seriale indiene şi mai stă de vorbă cu cei care îl îngrijesc. Spune că nu are un secret pentru longevitate, dar personalul căminului ştie mai bine! I-au urmărit tabieturile şi au notat totul în mine. Domnu’ Ţapu mănâncă puţin, dar des, nu îi place deloc carnea şi foarte rar mănâncă câte puţin pui sau peşte, face mişcare şi este „pasiv”, neimplicându-se în polemici sau discuţii aprinse. Totodată, are un program pe care îl respectă cu stricteţe, iar în viaţă a fost mereu cumpătat. Atunci când îl întrebi cum petrecea când era tânăr îţi va răspunde că nu depăşea trei sau patru pahare de vin, însă doar dacă acesta era bun. Dacă nu, doar apă. „Am fost şi la nunţi, şi la baluri, şi la petreceri, dar cumpătat. Dacă vinul era bun, atunci beam trei sau patru pahare. Rachiu nu am băut, de fumat nu am fumat”, îmi spune domnu’ Ţapu când îl întreb de cum petrecea când era tânăr.
Mihaela Frăsilă, managerul căminului, explică că mereu a fost uimită de vitalitatea lui Vasile Ţapu. La prima oră a dimineţii, când angajaţii îşi încep programul, domnu’ Ţapu şi-a terminat deja plimbarea de dimineaţă şi pare mai energic decât un copil. Dacă ar fi să găsească un secret al longevităţii sale, acesta ar fi cumpătarea şi faptul că nu a pare să se implice foarte mult în tot ce se întâmplă în jur. Şi evită tot ce îl poate stresa. Cei care îl au în grijă au observat că nu merge niciodată în zona în care sunt cazaţi cei care nu se mai pot îngriji singuri, fiind singura parte a curţii în care nu merge.
Cum a ajuns la cămin
Vasile Ţapu este locatar al Căminului de Pensionari din Copou din 2018. A stat însă mai bine de jumătate de an la băiatul său, în Franţa, care şi-a cumpărat o casă acolo. A început însă renovările locuinţei, iar agitaţia nu i-a priit, aşa că s-a întors în România. În plus, la cei 78 de ani ai săi, nici băiatul nu mai este în putere. Pentru a fi acceptat la un cămin social, cum este cel din Copou, una dintre condiţii este aceea de a nu avea locuinţă, pe lângă cele de a fi cetăţean al municipiului, şi să nu ai un venit care ţi-ar permite să plăteşti pentru îngrijire. Aşa că domnu’ Ţapu şi-a vândut casa din Iaşi, a făcut toate actele de care avea nevoie şi s-a mutat la cămin, unde are parte de îngrijire, de masă, i se spală tot ce are nevoie şi periodic este evaluat medical. Vasile Ţapu nu suferă de nicio boală, chiar dacă vârsta şi-a spus cuvântul asupra sa. Merge în cârjă, dar încă o poate face singur, iar în rest este „verde”, cum îl descriu cei care îl îngrijesc. Acum îşi doreşte doar să fie sănătos şi să îşi poată duce zilele, oricâte ar mai avea, în linişte. În rest, „cum o să vrea Dumnezeu”.
Condiţii de acceptare la cămin
- Calitatea de pensionar
- Domiciliul în Municipiul Iaşi
- Venituri reduse care să nu îi permită asigurarea unui nivel de trai corespunzător
- Să nu fie caz medico-social (să aibă autonomie şi să se poată îngriji în momentul internării)
- Să fie apt din punct de vedere psihic
- Să nu aibă o locuinţă (aceasta poate fi donată sau vândută în cazul în care cineva doreşte să se intereneze într-un cămin social)