Secretul coifului viking găsit în timpul lucrărilor de la barajul Lunca Pașcani şi dispărut de un deceniu. Era ascuns în Vrancea

O anchetă fulger a poliţiştilor l-a depistat la un inginer care lucrase la barajul de la Lunca, Paşcani. Artefactul a fost adus la Iaşi. Specialiştii în istorie, care ştiau de descoperire, au atras atenţia asupra dispariţiei coifului găsit de o echipă de muncitori în Siret.

Un coif viking de o „valoare istorică incomensurabilă” care fusese găsit în anul 2010 în râul Siret, de către o echipă de muncitori care lucra la construcţia barajului de la Paşcani, şi care era dispărut de zece ani, a fost găsit, după o anchetă rapidă a poliţiei ieşene. Potrivit unor surse judiciare, persoana respectivă îl ţinea ascuns de câţiva ani de zile, la domiciliul său din judeţul Vrancea. Este al doilea coif recuperat de către poliţie: la sfârşitul anului trecut, un coif corintic a fost recuperat de la un localnic din Al.I. Cuza, care îl ţinea în pod. Obiectul fusese găsit în râul Siret, la fel ca şi coiful viking de acum. Coiful este apreciat de specialiştii în domeniu ca având o valoare istorică incomensurabilă, fiind unicat în România şi printre puţinele exemplare cunoscute în Europa, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Poliţiştii s-au mobilizat după ce mai mulţi oameni de cultură şi istorici au semnalat dispariţia artefactului, care exista doar în fotografii şi reproduceri desenate. Printre aceştia, chiar istoricul ieşean Vasile Cotiugă, care are fotografii cu artefactul, făcute tocmai în anul 2010 cât şi un alt pasionat de istorie, Radu Oltean, au sesizat opinia publică despre dispariţia acestui coif, imediat după ce a fost găsit în Siret, de către o echipă de muncitori care lucrau la barajul de acumulare de la Paşcani. “Prin anul 2011 a venit un cetăţean care lucra în echipa de muncitori şi care a găsit coiful. Mi-a arătat nişte fotografii cu artefactul. Obiectul a fost găsit de către muncitori, în zona Siret. Apoi nu am mai auzit nimic de acest coif. Însă, prin anul 2017, am vorbit cu nişte poliţişti de la patrimoniu cărora le-am adus în atenţie faptul. Este bine că au găsit acest coif, care are o valoare mare, mai ales istorică”, ne-a spus profesorul şi istoricul Vasile Cotiugă.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Miercurea Mare. Ce este complet interzis pe 8 aprilie. Preotul avertizează: „Ar putea aduce necazuri în gospodărie”

Miercurea Mare, marcată pe 8 aprilie, ocupă un loc central în rânduiala liturgică a Săptămânii Patimilor, fiind dedicată rugăciunii, postului și reflecției. În tradiția ortodoxă, ziua evidențiază contrastul dintre pocăință și trădare: două atitudini care definesc parcursul spiritual al...

Sarea, cel mai mare dușman de la masa de Paște al persoanelor cu probleme cardiovasculare. Sfaturi utile de la cardiologul ieșean Ovidiu Mitu

Masa de Paște, bogată în preparate tradiționale, poate deveni o provocare pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales atunci când consumul de sare scapă de sub control. Medicii atrag atenția că, dincolo de excesele alimentare obișnuite în această perioadă,...

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
78 %
8.4kmh
100 %
mie
9 °
J
7 °
vin
6 °
S
11 °
D
12 °

Niciun articol afișat