Şedinţa pentru împărţirea banilor rămaşi. Vezi ce proiecte se vor dezbate și vota, marți

Legislativul păşcănean este convocat în şedinţă ordinară pentru lună în curs pe 29 noiembrie, de la ora 10.00. Pe ordinea de zi sunt 26 proiecte de hotărâre, două iniţiate de viceprimarul Gabriela Nedelcu iar restul de primarul Dumitru Pantazi. Majoritatea dintre ele au ca obiect rectificări privind bugetele, listele de investiţii şi organigramele unor servicii şi instituţii publice precum şi aprobarea unor solicitări venite din partea asociaţiei judeţene de apă şi canalizare – ARSACIS sau a operatorului Apa Vital.

Pe ordinea de zi se afla şi câteva proiecte privind pregătirile pentru sărbătorile de iarnă. De asemenea consilierii trebuie să aprobe noile valori de inventar ale locuinţelor ANL. De asemenea administraţia locală intenţionează să acorde burse sociale şi de merit elevilor de la şcolile din Paşcani şi să organizeze un concert de colinde.
Menţionăm că în legislativul păşcănean sunt 19 consilieri locali. 10 de la PSD, 8 de la PNL şi unul de la PMP.

Ordinea de zi

Proiect de HOTARARE privind alegerea președintelui de ședință pentru perioada decembrie 2016 – februarie 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind acordarea mandatului special reprezentantului asociatului, în vederea exprimării votului în AGA ARSACIS cu privire la cererea de aderare a Comunei Cordun, jud. Neamț, la Asociația Regională a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind acordarea mandatului special reprezentantului asociatului în AGA ARSACIS în vederea exprimării votului cu privire la Caietul de sarcini al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 193 din data de 31.10.2016 privind stabilirea perioadei de amortizare și a valorilor de inventar aferente fiecărei locuințe existente în blocurile ANL F1, F2, F3, G2A, G2B, proprietate privată a statului și aflate în administrarea Consiliului Local al municipiului Paşcani, situate în municipiul Pașcani, strada Grădiniței nr. 18, respectiv în strada Ştefan cel Mare nr. 20 și nr. 22, jud. Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 194/2016 privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 108/2009 privind trecerea blocurilor de locuințe pentru tineri destinate închirierii, construite și înregistrate ca mijloace fixe de la data de 01.01.2004, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 89/2008 (21.04.2008), blocurile F1, F2 si F3 din proprietatea publică a municipiului Pașcani în proprietatea publică a statului – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind modificarea şi completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Paşcani nr. 53/1999 privind aprobarea domeniului public al Municipiului Paşcani, jud. Iaşi, atestat prin Hotărârea nr. 1354/2001, cu modificările şi completările ulterioare, prin rectificarea suprafeţei de teren înscrise la poziţiile 102, 111, 121, 124, 125, 127, şi 137 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind modificarea şi completarea Anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Paşcani nr. 53/1999 privind aprobarea domeniului public al Municipiului Paşcani, jud. Iaşi – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind trecerea din proprietatea publică a Municipiului Pașcani, în proprietatea privată a Municipiului Paşcani, a unor bunuri, aflate în administrarea S.C. ApaVital S.A. Iași, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și, după caz, valorificării acestora, în condițiile legii – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind acordarea burselor sociale, burselor de merit şi burselor de studiu pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat în perioada septembrie – decembrie 2016 – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea organizării spectacolului artistic SEARA DE COLINDE – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind modificarea şi completarea Hotărârii nr. 106 din 31.05.2013, privind aprobarea Ghidurilor de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale municipiului Paşcani, alocate pentru susţinerea unor activităţi nonprofit de interes general – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind modificarea H.C.L. al municipiului Pașcani nr.47/2016 privind aprobarea organigramei și a statutului de funcții ale Spitalului Municipal de Urgență Pașcani pentru anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale S.C. CLP ECO-SALUBRITATE S.A. pentru anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind transformarea a două funcții publice vacante de execuție de inspector din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Pașcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind transformarea unei funcții contractuale de execuție vacante de șofer din cadrul Clubului Sportiv Municipal Pașcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli și al Programului obiectivelor de investiții ale Spitalului Municipal de Urgență Pașcani pentru anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU(Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului Integral Venituri Proprii (sursa F) al institutiilor și a Listei obiectivelor de investiții, pe anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli și al Programului obiectivelor de investiții ale S.C. CLP ECO-SALUBRITATE S.A. pentru anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Serviciului Administrația Piețelor pe anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli al S.C. PREST SERV APA S.A. Pașcani pentru anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Cantinei de Ajutor Social Pașcani pentru anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli și a Listei de investiții ale Casei Municipale de Cultură „Mihail Sadoveanu” pentru anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea scoaterii din funcțiune a unor mijloace fixe din domeniul privat al municipiului Pașcani, în vederea casării și valorificării – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului centralizat al instituțiilor și activităților finanțate din venituri proprii și subvenții și Lista de investiții pentru anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului centralizat al instituțiilor și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului local de venituri și cheltuieli și a Programului obiectivelor de investiții, cu finanțare de la bugetul local și din alte surse de finanțare al Municipiului Pașcani pentru anul 2016 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

 

PULSUL ZILEI

Canadienii au pus ochii pe Rompak?

Rompak, compania care operează fabrica de drojdie Pakmaya din Pașcani, ar putea ajunge în proprietatea grupului canadian Lallemand, în cadrul unei tranzacții prin care acesta ar prelua afacerea cu drojdie a grupului turc Pak. Informațiile au apărut în presa...

Ședință în grabă pentru sisteme fotovoltaice la Pașcani, cu puțin timp înainte de închiderea sesiunii de finanțare 

O ședinta pregătită si convocată în grabă de primarul, Marius Pintilie, i-au luat prin surprindere pe consilierii pășcănenii. Ei au fost convocați joi, 5 noiembrie 2026, de la ora 15:00, pentru a vota o investiție importanta cu trei proiecte...

Opt percheziții în zona Hârlău, într-un dosar privind achiziția ilegală de arme și muniție

OPERAȚIUNEA JUPITER A AJUNS ȘI ÎN ZONA HÂRLĂU. OPT PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR Acțiunea JUPITER, desfășurată la nivel național, a ajuns și în zona Hârlău. Polițiștii ieșeni au făcut, joi, 5 noiembrie, opt percheziții domiciliare într-un...

România, pe locul 3 în UE la scumpirea alimentelor. Singurele ţări în care preţurile au scăzut

România este pe locul al treilea în UE la scumpirea alimentelor. În alte ţări europene, cele mai mari creşteri se văd la fructe şi legume. În Franţa, de exemplu, produsele proaspete s-au scumpit cu 8%, iar în sudul Italiei,...

Bani de chirie pentru tinerii care câştigă până la 4.000 de lei. Ce alte beneficii prevede proiectul de lege

Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câştigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei şi de transport la jumătate de preţ. Proiectul...

Liceul „Mihai Busuioc” sărbătorește 45 de ani prin concursuri, lectură și evenimente culturale

Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani marchează în această lună 45 de ani de existență, printr-o serie de activități dedicate culturii, lecturii, educației și generațiilor care au trecut prin băncile școlii. Sub genericul „Rădăcini, amintiri, generații – 45 de ani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐅𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐂𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭ă𝐦 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚”

Am participat la Forumul Regional „Conectăm Moldova”, o dezbatere importantă despre unul dintre cele mai relevante proiecte pentru dezvoltarea regiunii noastre: 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝐀𝟖. Dincolo de kilometri de asfalt și de indicatori tehnici, vorbim despre o investiție care poate...

Comuna Miroslovești se pregătește de sărbătoare. Două zile cu muzică, degustări și bal

Primăria Comunei Miroslovești, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Tradiții și Generații” din Comuna Miroslovești, are deosebita plăcere de a vă invita în data de 08.11.2026 🗓️ să participați la manifestările dedicate Sărbătorii Toamnei, prilej de întâlnire a comunității, de...

Perturbare neobișnuită a vertexului polar. Europa ar putea fi lovită de ger și ninsori abundente, fără precedent

O perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar ar putea schimba evoluția vremii în Europa în următoarele luni. Potrivit analizei realizate de Severe Weather Europe există posibilitatea unor episoade de frig și ninsori peste medie în anumite regiuni ale continentului,...

Proiect: Părinții care se întorc mai devreme la serviciu ar putea primi un stimulent de aproximativ 4.000 de lei pe lună

PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinţii care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creşterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizaţia pentru creşterea copilului.Propunerea legislativă în acest sens a fost iniţiată...
Paşcani
nori împrăștiați
5.2 ° C
5.2 °
5.2 °
80%
2.6m/s
0%
vin
13 °
S
9 °
D
8 °
lun
7 °
mar
-1 °

Niciun articol afișat