Sedinta extraordinara vineri la Targu Frumos

vot acred ziaristi

Edilii orasului Targu Frumos se vor intruni intr-o sedinta extraordinara de consiliu local in data de 29 martie 2013, incepand cu ora 15.00.

Pe ordinea de zi se afla 10 proiecte de hotarare, cele mai multe fiind pentru concesionarea unor terenuri sau pasuni de pe raza orasului.

Aprobarea concesionării prin licitaţie publică sau prin atribuire directa a cabinetelor medicale din incinta Policlinicii Orăşeneşti Târgu Frumos este unul dintre proiectele importante pe care consilierii trebuie sa le voteze.

Spatiile respective vor fi scoase la licitatie si urmeaza sa se stabileasca o serie de conditii in care societatile interesate se pot inscrie la aceasta licitatie.

Un alt proiect important este cel legat de aprobarea indicatorilor tehnico – economici în cadrul proiectului privind reabilitarea termică a unui bloc. In acest caz, este vorba despre un bloc in care cetatenii au o situatie materiala precara iar autoritatile ii ajuta cu reabilitarea exteriorului cladirii din bani publici.

Consilierii vor trebui sa voteze si un  parteneriat cu “Asociaţia de Ajutor Social a Fecioarei Maria şi Cuvioasei Parascheva”. Asociatia, are un punct de lucru si in orasul Targu Frumos si se ocupa cu asistenta si suportul bio-psiho-social pentru persoanele varstnice aflate in dificultate din orasul Tg-Frumos, in vederea imbunatatirii conditiilor de viata si prevenirii marginalizarii sociale.

Cat despre discutarea si votarea bugetului pe anul 2013, edilii orasului, trebuie sa parcuga o serie de pasi.  Mai intai proiectul de buget trebuie publicat pe site-ul Primariei iar dupa  publicare trebuie supus dezbaterii publice, ca mai apoi sa ajunga pe masa de lucru a consilierilor.

 

Mai jos aveti atasata ordinea de zi:

Primarul oraşului Târgu Frumos, judeţul Iaşi, în temeiul art. 39 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/23.04.2001* republicată şi actualizată,  convocă Consiliul Local în şedinţă extraordinară în ziua de vineri 29.03.2013 ora 15,00  în sala de şedinţe “Ing. Dan Dumitrachi” din cadrul Primăriei cu următoarea ordine de zi:

 

  1. 1.      Proiect de hotărâre privind aprobarea abrogării H.C.L. nr. 145/2011 în vederea concesionării suprafeţei de 98 m.p. teren situat în str. Tudor Vladimirescu nr. 1 – Piaţa agroalimentară – iniţiator: consilier local Baltag Gheorghe;
  2. 2.      Proiect de hotărâre privind aprobarea concesionării directe şi/sau prin licitaţie publică a cabinetelor medicale din incinta Policlinicii Orăşeneşti Târgu Frumos în condiţiile H.G. 884/2004 şi / sau O.U.G. nr. 54/2006 – iniţiator: consilier local Păduraru Constantin;
  3. 3.      Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici în cadrul proiectului IDP 1842 privind reabilitarea termică a blocului Q1 – iniţiator: consilier local Sarafinceanu Vasile;
  4. 4.      Proiect de hotărâre privind aprobarea scoaterii la licitaţie publică în vederea concesionării unei suprafeţe de 2,00 ha teren şi aprobarea întocmirii unui raport de evaluare a terenului – iniţiator: Viceprimar Alexa – Angheluş Ion;
  5. 5.      Proiect de hotărâre privind aprobarea concesionării păşunilor de pe raza administrativ – teritorială a oraşului Tg Frumos, întocmirea unui raport de evaluare a acestor păşuni – iniţiator: consilier local Sarafinceanu Vasile;
  6. 6.      Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii prin Contract de parteneriat cu “Asociaţia de Ajutor Social a Fecioarei Maria şi Cuvioasei Parascheva” – iniţiator: consilier local Grebinişan Delia;
  7. 7.      Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor – iniţiator: Primar Vatamanu Ionel;
  8. 8.      Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii mandatului Comisiei de cenzori a S.C. “Termoserv Tg Frumos” S.A. – iniţiator: consilier local Feodot Neculai;
  9. 9.      Proiect de hotărâre privind aprobarea revocării H.C.L. nr. 98/2012 iniţiator: consilier local Ciobanu Lili;

10. Proiect de hotărâre privind aprobarea revocării H.C.L. nr. 34/2013 iniţiator: consilier local Sarafinceanu Vasile;

 

 

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer senin
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
87%
2.5m/s
100%
D
28 °
lun
20 °
mar
12 °
mie
13 °
J
12 °

Niciun articol afișat