Şedinţa fără opoziţie. Liberalii au părăsit sala pentru că pesedistii nu au chef de democraţie

Situaţie tensională în şedinţa de astăzi a legislativului păşcănean. Consilierii din opoziţia formată din PNL şi PMP au părăsit sala de şedinţe, în semn de protest că majoritatea formată din consilierii PSD nu a fost de acord cu introducerea punctului diverse.

Liberalii au solicitat suplimentarea ordinei de zi pentru a putea pune întrebări sau a face interpelări în legătură cu problemele locale. Până nu demult în fiecare şedinţă au avut loc loc astfel de discuţii informare, chiar la propunerea primarului, acum ele sunt considerate excepţii şi trebuie aprobate pentru că nu se mai regăsesc pe ordinea de zi.
Propunerea a fost respinsă, după ce consilierii PSD au votat împotrivă. În semn de protest consilierii PNL au cerut o pauză de consultări după care au anunţat că părăsesc sala de şedinţe.
Votul consilierilor PSD a fost imediat taxat de consilierul PMP, Sorin Olariu. El a spus că interzicerea unor astfel de dezbateri este antidemocratica.
În replică unii consilieri PSD au spus că acţiunea liberalilor are scop electoral şi că vor să facă scandal în loc să muncească pentru păşcăneni. Singura explicaţie pentru care au votat împotriva punctului diverse a fost că pe ordinea de zi au fost multe proiecte de hotărâre, 26 la număr, a căror dezbatere ar fi durat câteva ore.
Şedinţă a continuat fără consilierii din opoziţie, cvorumul fiind asigurat de cei din PSD. Fără bătaie de cap aproape toate proiectele de pe ordinea de zi au fost votate la foc automat iar la începutul şedinţei au fost retrase două iniţiative care nu au fost avizate pozitiv de comisiile de specialitate.

PULSUL ZILEI

Ședință în grabă pentru sisteme fotovoltaice la Pașcani, cu o zi înainte de închiderea sesiunii de finanțare 

O ședinta pregătită si convocată în grabă de primarul, Marius Pintilie, i-au luat prin surprindere pe consilierii pășcănenii. Ei au fost convocați joi, 5 noiembrie 2026, de la ora 15:00, pentru a vota o investiție importanta cu trei proiecte...

Opt percheziții în zona Hârlău, într-un dosar privind achiziția ilegală de arme și muniție

OPERAȚIUNEA JUPITER A AJUNS ȘI ÎN ZONA HÂRLĂU. OPT PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR Acțiunea JUPITER, desfășurată la nivel național, a ajuns și în zona Hârlău. Polițiștii ieșeni au făcut, joi, 5 noiembrie, opt percheziții domiciliare într-un...

România, pe locul 3 în UE la scumpirea alimentelor. Singurele ţări în care preţurile au scăzut

România este pe locul al treilea în UE la scumpirea alimentelor. În alte ţări europene, cele mai mari creşteri se văd la fructe şi legume. În Franţa, de exemplu, produsele proaspete s-au scumpit cu 8%, iar în sudul Italiei,...

Bani de chirie pentru tinerii care câştigă până la 4.000 de lei. Ce alte beneficii prevede proiectul de lege

Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câştigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei şi de transport la jumătate de preţ. Proiectul...

Liceul „Mihai Busuioc” sărbătorește 45 de ani prin concursuri, lectură și evenimente culturale

Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani marchează în această lună 45 de ani de existență, printr-o serie de activități dedicate culturii, lecturii, educației și generațiilor care au trecut prin băncile școlii. Sub genericul „Rădăcini, amintiri, generații – 45 de ani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐅𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐂𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭ă𝐦 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚”

Am participat la Forumul Regional „Conectăm Moldova”, o dezbatere importantă despre unul dintre cele mai relevante proiecte pentru dezvoltarea regiunii noastre: 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝐀𝟖. Dincolo de kilometri de asfalt și de indicatori tehnici, vorbim despre o investiție care poate...

Comuna Miroslovești se pregătește de sărbătoare. Două zile cu muzică, degustări și bal

Primăria Comunei Miroslovești, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Tradiții și Generații” din Comuna Miroslovești, are deosebita plăcere de a vă invita în data de 08.11.2026 🗓️ să participați la manifestările dedicate Sărbătorii Toamnei, prilej de întâlnire a comunității, de...

Perturbare neobișnuită a vertexului polar. Europa ar putea fi lovită de ger și ninsori abundente, fără precedent

O perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar ar putea schimba evoluția vremii în Europa în următoarele luni. Potrivit analizei realizate de Severe Weather Europe există posibilitatea unor episoade de frig și ninsori peste medie în anumite regiuni ale continentului,...

Proiect: Părinții care se întorc mai devreme la serviciu ar putea primi un stimulent de aproximativ 4.000 de lei pe lună

PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinţii care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creşterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizaţia pentru creşterea copilului.Propunerea legislativă în acest sens a fost iniţiată...

Bani în plus pentru pensionari de la 1 ianuarie. Ce procent de majorare ia în calcul ministrul Muncii

În așteptarea facturilor la energie, care ar putea pune din nou presiune pe bugetele noastre, pensionarii primesc promisiuni de mai bine. Premierul Luca Niculescu a dat asigurări în acest sens, iar acum și ministrul Muncii, Florin Manole, confirmă că...
Paşcani
nori împrăștiați
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
58%
3m/s
0%
J
9 °
vin
11 °
S
7 °
D
7 °
lun
6 °

Niciun articol afișat