Ședința in graba, pentru trei blocuri sociale. S-a renunțat la piste de biciclete si locuințe ANL

Cu câteva zile înainte de termenul limita de depunere a cererilor de finanțare, Primăria Pașcani a solicitat votul consilierilor pentru un proiect prin care sa fie construite trei blocuri pentru familiile cu probleme sociale. Legislativul local a fost convocat in regim de urgență pe 23 iunie a.c. iar ședința avut loc in aceeași zi, începând cu ora 14.00. Pentru ca nu au avut suficient timp sa citească proiectele iar cererea de finanțare urmează sa fie depusă in ultimile zile, consilierii din opoziție au cerut explicații primarului, de ce nu a făcut acest demers, mai devreme, din lunile aprilie sau mai, așa cum s-a întâmplat in mai multe localități din țară.
In replica, primarul pascanean a explicat ca, inițial, ar fi dorit sa depună o cerere de finantare pentru amenajarea unor piste de biciclete, dar a renunțat la proiect deoarece nu au fost făcute, pana acum, cărți funciare pentru străzile respective.
In același context, consiliera Gabriela Nedelcu a atras atenția ca ar fi trebuit sa fie mai importante locuitele pentru tineri, decât pistele de biciclete si ca terenul unde ar urma sa fie construite locuitele sociale, in spatele fostului sediu al Prest Serv Apa SA, a fost dat Agenției Natiolnale de Locuite pentru construirea unor blocuri ANL si ca a fost aprobată o hotărâre in acest sens. Primarul a explicat ca dacă noua cerere de finantare va fi aprobată, se va renunța la proiectul de construcție a blocurilor ANL, pe motiv ca documentatia nu ar fi completa.
Proiectul a fost votat de consilieri după un schimb de replici între consilierul Sorin Olariu si primar.
Menționăm ca suma necesară pentru construirea celor trei blocuri este de aproape un milion de euro fără TVA , bani care ar urma sa fie obținuți prin Planul Național de Redresare si Reziliență. Fiecare bloc va avea câte șase apartamente iar construcțiile sunt proiectate pentru un consum mic de energie.

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează medic rezident radiologie – imagistica medicala

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs un post de medic rezident in ultimul an în specialitatea radiologie – imagistica medicala, în cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala, cu normă întreagă (6 ore/zi). Pentru a ocupa un...

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...

Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele

Anul 2027 vine cu un total de 17 zile libere legale prevăzute de Codul Muncii pentru sărbătorile religioase și naționale. Cu toate acestea, distribuția lor în calendar aduce o veste mai puțin bună pentru angajați: aproape jumătate dintre ele...

De ce ne apropiem mai ușor de Dumnezeu atunci când ne este greu? Pr. Ion Vicovan: „Aproape instinctual ne îndreptăm spre Dumnezeu”

Boala, problemele familiei, pierderea controlului asupra propriei vieți sau sentimentul că soluțiile omenești s-au terminat îi apropie adesea pe oameni de credință mai mult decât perioadele în care lucrurile merg bine.  Este una dintre temele discutate cu pr. prof. univ....

Capitalul nu are sentimente. De ce vin investițiile străine și de ce ajung atât de puține în Moldova

Raportul Băncii Naționale a României privind investițiile străine directe în 2025 pune una lângă alta trei cifre care merită citite împreună: 134,8 miliarde de euro – stocul investițiilor străine directe din România; aproape 69% – partea din exporturile românești...
Paşcani
ploaie moderată
12.9 ° C
12.9 °
12.9 °
88%
3.8m/s
100%
lun
16 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
10 °

Niciun articol afișat