ŞEDINŢA INFORMALA PENTRU SOARTA RAGCL

Întâlnire informală importanta privind soarta regiei păşcănene de termoficare. Discutiile vor avea loc joi de la ora 13.00 la sediul Primăriei Paşcani la iniţiativa consilierului PMP Sorin Olariu – foto.  Au confirmat că vor participa şi primarul Dumitru Pantazi, liderul opoziţiei, Marius Pintilie precum şi directorul general Gelu Nedelcu, directorul tehnic Sorin Nacuta şi preşedinta Consiliului de Administraţie, Dorina Sofian.
Solicitarea a fost făcută în şedinţa Consiliului Local de la sfârşitul lunii trecute, odată cu dezbaterea proiectului de buget al RAGCL pentru anul 2018. Sorin Olariu a precizat că aleşii locali trebuie să analizeze cu atenţie situaţia financiară a regiei şi să ia imediat o decizie privind soarta acesteia. Mai exact politicienii trebuie să decidă dacă va fi cerută declanşarea procedurii de insolventa a RAGCL şi dacă va fi menţinut sau nu sistemul centralizat de încălzire.

De asemenea trebuie analizate şi consecinţele financiare şi sociale atât pentru menţinerea cât şi închiderea regiei. Consilierul PMP a atras atenţia că RAGCL are pierderi anuale de peste 2 milioane de lei şi că nu este corect ca regia să fie menţinută în funcţiune cu majorări de preţ şi subvenţii la căldură plătite din bugetul local.
Bugetul regiei a fost aprobat imediat fără o analiză temeinică a indicatorilor veniturilor şi cheltuielilor din partea consilierilor.  Asta după ce regia a raportat din nou pierderi financiare uriaşe, de peste 2 milioane lei, şi cheltuieli mai mari cu peste 20% decât cele prognozate. Datoriile totale se ridică la peste 41, 2 milioane lei cu aproape 30 de milioane lei peste activele societăţii. Cele curente mai ales la furnizorii de utilităţi sunt de aproape 720.000 lei iar restul sunt datorii dobânzi şi penalităţi la bugetele de stat.
Menţionăm că primarul Dumitru Pantazi a spus în Campania electorală că va propune organizarea unui referendum în vederea consultării pascanenilor privind soarta regiei.

PULSUL ZILEI

Scriitorul Leonard Gavriliu – 99 ani de la naștere. Patronul spiritual al Bibliotecii Municipale Pașcani

Miercuri, 1 aprilie, se împlinesc 99 de ani de la nașterea scriitorului păşcănean, Leonard Gavriliu. Biblioteca Municipala din Pașcani îi poartă numele și îl omagiază pe scriitorul, psihologul, publicistul și traducătorul Leonard Gavriliu (1 aprilie 1927 – d. 30...

Bacăul scoate păcănelele din oraș. Activitatea interzisă prin votul Consiliului Local

Bacăul scoate păcănelele din oraș. Activitatea a fost interzisă prin votul Consiliului Local, în ultima ședință a legislativului. "Am reușit! Activitatea de jocuri de noroc este interzisă în locații fizice pe raza municipiului Bacău.Este un pas uriaș pentru comunitatea noastră,...

Program special în zilele următoare la Casa de Cultură Târgu Frumos. Filme și serbare cu tematica sărbătorilor pascale. Intrarea gratuită

Program special în zilele următoare la Casa de Cultură Târgu Frumos. Vineri, 3 aprilie, de la ora 16.30, la instituția de cultură va rula filmul "Patimile lui Hristos", iar intrarea este gratuită. Apoi, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Inflație, prețuri enorme la combustibili, disponibilizări atât la stat, dar mai ales la privat, majorări de taxe și impozite – acestea...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Inflație, prețuri enorme la combustibili, disponibilizări atât la stat, dar mai ales la privat, majorări de taxe și impozite – acestea sunt efectele așa-ziselor reforme ale lui Ilie Bolojan Românii au nevoie de măsuri urgente, nu de...

Se caută urgent 1.800 de angajați în toată România: „Nu sunt pentru oricine, dar sunt joburi sigure”

România duce lipsă reală de oameni în tot mai multe domenii, iar problema e din ce în ce mai gravă. Companiile caută urgent 1.800 de angajați în toată țara, însă unele posturi rămân neocupate luni întregi iar angajatorii încearcă...

Valoarea ajutorului de deces crește, începând de astăzi, la peste 9.000 de lei

Ajutorul de deces, acordat în cazul decesului unui asigurat sau unui pensionar, a crescut la peste 9.000 de lei, potrivit Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026, apărută recent și care se aplică de astăzi. Mai exact, după...

Agricultorii vor putea cumpăra motorină, în acest an, la un preț mai mic, care nu va conține accize sau TVA

In contextul creșterilor succesive din ultima perioadă ale prețurilor carburanților, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) propune, printr-un proiect de ordonanță de urgență pus recent în dezbatere publică, stabilirea unor măsuri temporare de sprijin pentru agricultorii din țara noastră....

Calendar ortodox aprilie 2026: Luna cu cele mai multe sărbători cu cruce roșie din an. Ce semnifică marile praznice

Luna aprilie ocupă un loc aparte în calendarul ortodox, reunind sărbători importante ale creștinătății, marcate cu cruce roșie. Perioada este definită de succesiunea unor momente esențiale, precum Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile), Săptămâna Patimilor și Învierea Domnului, alături de...

1 Aprilie 2026: Cum a apărut „Ziua Păcălelilor” și care sunt cele mai celebre farse din istorie

În fiecare an, pe 1 aprilie, oamenii din întreaga lume marchează „Ziua Păcălelilor”, o tradiție dedicată farselor și momentelor amuzante. Cu această ocazie, prietenii, colegii sau membrii familiei își pregătesc surprize menite să stârnească râsul, iar cei care cad...
Paşcani
cer acoperit de nori
9 ° C
9 °
9 °
81 %
6kmh
100 %
mie
9 °
J
11 °
vin
10 °
S
14 °
D
15 °

Niciun articol afișat