Sediu secundar al serviciului de permise și înmatriculari, la Pașcani

De pe 22 septembrie a.c., in municipiul Pascani isi va incepe activitatea un birou secundar de la  Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Noul centru, mult asteptat in zona, va fi la sediul Politiei Municipiul Pascani.

Conform ministrului Vela, dat pe 16 septembrie, în aceste sedii secundare se vor desfăşura activităţi de preluare a documentelor necesare operaţiunilor de înmatriculare a vehiculelor şi de eliberare a plăcuţelor cu numere de înmatriculare.

Programul de activitate va fi in zilele de marţi şi joi, anunta reprezentantii Prefecturii Iasi.

Măsura reprezintă încă un pas important al MAI pentru dezvoltarea servicului public, oferind cetățenilor care solicită derularea de operațiuni să aleagă între sediul din municipiul reședință de județ sau cel secundar, ceea ce va conduce la diminuarea distanțelor parcurse în vederea soluționării operațiunilor, dar și a reducerii aglomerației”, a declarat Marcel Vela.

De precizat este faptul ca potrivit reprezentantilor Prefecturii Iasi, ordinul ministerului a fost un raspuns la vechile solicitari ale lor privind infiintarea unui astfel de punct la Pascani. S-a dorit ca oamenii din comunele apropiate si din municipiu sa nu mai fie nevoiti sa se deplaseze zeci de km pana la Iasi pentru inmatriculari.

Mentionam ca in urma ordinului, se vor deschide 26 de sedii secundare pentru serviciile judeţene in toata tara.

 

 

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
cer senin
8.1 ° C
8.1 °
8.1 °
76 %
1.7kmh
0 %
lun
22 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °
vin
4 °

Niciun articol afișat