Semafoare cu buton pentru rezolvarea blocajelor rutiere pe strada Ștefan cel Mare. Primarul spune că nu sunt probleme din cauza sensurilor giratorii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După săptămâni de zile de discuții, opinii pro și contra pe rețelele de socializare, primarul municipiului Pașcani admite că traficul rutier în centrul municipiului este mai aglomerat, de când au fost puse în funcțiune sensurile giratorii.

S-a referit doar la strada Ștefan cel Mare, aglomerat în opinia lui din cauza trecerilor de pietoni. Precizările au fost făcute în cadrul conferinței săptămânale de presă. Pintilie spune că acolo ar trebui amplasate semafoare cu buton, care să fie deschise atunci când sunt mai mulți pietoni care vor să traverseze strada.

Aceeasi soluție ar trebui implementată și în zona pieței din zona Vale, la intersecție cu strada Izvoarelor, în apropiere liceului Miron Costin, unde de asemenea sunt blocaje rutiere din cauza pietonilor.

Primarul a spus că intenționează să comande un studiu de trafic pentru a afla care sunt motivele reale și mai ales soluțiile, iar banii necesari ar urma să fie aprobați în bugetul pentru anul în curs.

În aceeași conferință de presă, edilul a exclus faptul că blocajele rutiere ar fi din cauza sensurilor giratorii și a spus că pe strada Moldovei nu este aglomerat. El a spus ziariștilor că este mulțumit de investiția făcută și că din punctul lui de vedere, după deschiderea sensului giratoriu ar trece cu 50% mai multe mașini.

Menționăm că din imaginile video difuzate de-a lungul timpului de BIT TV, reiese foarte clar că blocaje rutiere sunt si pe strada Moldovei și că au fost înregistrate blocaje chiar în sensurile giratorii. Coada mașinilor a fost până la Oficiul Poștal sau chiar până la spital. Principalele motive ar fi circulația pe o singură bandă în sensurile giratorii și faptul că sunt prea mici în special pentru camioane și autobuze.

De asemenea, între cele trei sensuri giratorii de pe strada Moldovei aflate la distanță mică sunt trei treceri de pietoni. Două dintre ele au fost amenajate de către investitorul care a construit centrul comercial de lângă LIDL, iar sensul giratoriu de la semafoarele vechi cu bani de la bugetul local, circa 92.000 de euro.

În ceea ce privește studiul de trafic, municipalitatea are un astfel de document care a stat la baza realizării studiului de mobilitate, aprobat de curând de Consiliul Local.

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
ploaie ușoară
20 ° C
20 °
20 °
84%
2.2m/s
100%
mie
22 °
J
21 °
vin
23 °
S
29 °
D
20 °

Niciun articol afișat