Semnal de alarmă privind plata burselor elevilor din școlile pășcănene. Nu sunt fonduri suficiente

Semnal de alarmă în legătură cu plata burselor elevilor din școlile pascanene, pentru semestrul al doilea. În conturile unităților de învățământ au ajuns bani doar pentru ianuarie și o parte din februarie, iar pentru restul lunilor până la sfârșitul anului școlar, deocamdată nu sunt fonduri. Și nu sunt semnale că ar putea fi rezolvată această problemă până când elevii intră în vacanță.

Situația este confirmată de directorii de școli. La Colegiul Național Mihail Sadoveanu, sunt bani în conturi pentru plata burselor doar până la jumătatea lunii februarie.

La fel și la Liceul Teoretic Miron Costin, din zona Vale, a municipiului, școală unde sunt cei mai mulți elevi bursieri.

Problema este confirmată și de conducerea Colegiului Tehnic CF Unirea, de pe strada Ceferiștilor, dar și de alte unități de învățământ, atât din Pașcani cât și din alte localități.

Însă, dacă la unele școli, de exemplu, din Hârlău, au fost achitate bursele până în februarie a.c., atât cât a acoperit suma primită de la minister prin primărie, la Pașcani, abia din următoarele zile, elevii își vor primii banii pentru această perioada. Asta deoarece, școlile au fost înștiințate de municipalitate să mai aștepte pentru a primi suma suplimentară din bugetul local pentru majorarea burselor de merit, cu câte 50 de lei, de la 200 de lei la 250 lei. Suma totală acordată școlilor este de 300.000 de lei.

Rectificarea bugetară în acest sens a fost propusă în ședința din luna aprilie, însă proiectul nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobat. Procedura a fost reluată în ședința de pe 17 mai, de această dată, cu succes. Astfel, că școlile din Pașcani vor începe acordarea burselor, atât cât sunt fonduri.

Situația a fost adusă și în atenția Inspectoratului Școlar Județean Iași, care a precizat pentru BIT TV următoarele aspecte:

„Procedeul de stabilire a burselor include o estimare a bugetului realizată la nivelul Inspectoratelor Școlare Județene. Pe baza acestui necesar estimat la nivelul Ministerul Educației, Ministerul de Finanțe fundamentează Bugetul prin Legea Bugetului de Stat și transmite fondurile către UAT. Din datele pe care ale avem, banii din bugetul alocat ajung pentru plata burselor pe ianuarie, februarie și parțial pentru luna martie. Urmează că plățile să facă eșalonat în funcție de banii care vin trimestrial. Bursele pot fi plătite elevilor lunar, dar și cumulat pe mai multe luni, în funcție de sumele alocate. În ceea ce privește plățile pentru școlile din Hârlău, aproximativ 96% dintre fondurile alocate burselor au fost plătite elevilor” transmite ISJ Iași.

Menționăm că în școlile din Pașcani sunt circa 1700 de elevi bursieri, astfel: Liceul Teoretic Miron Costin – 659, Colegiul Național Mihail Sadoveanu – 418, Colegiul Tehnic CF Unirea – 106 burse, Liceul Tehnologic Nicolae Iorga – 102,  Liceul Tehnologic Mihai Busuioc – 131, iar la Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino – 189. La școlile din suburbiile Gâștești și Lunca, sunt 61, respectiv, 49. Fiecare bursă de merit va fi 250 de lei, cea socială 200 de lei, iar cea de studiu de 150 de lei.

În unitățile de învățământ din Pașcani, plata burselor se face la sfârșitul fiecărui semestru, în timp ce la Hârlău, plata acestora se face lunar.

De precizat este faptul că un grup de parlamentari a inițiat în luna aprilie un proiect de lege pentru că bursele pentru învățământul preuniversitar și universitar să fie plătite elevilor la o dată fixă, lunar și în avans până pe 25 a lunii anterioare celei pentru care se acordă.

În expunerea de motive, se propune această modalitate pentru a îi sprijini pe elevi și studenți la începutul anului școlar/ universitar și a le asigura minimele resurse financiare pentru a-și putea achiziționa cele necesare pentru a studia.

Se propune că legea să între în vigoare de la 1 ianuarie 2023 “timp până la care Ministerul finanțelor Publice și Ministerul Educației vor informa autoritățile locale, instituțiile de învățământ, universitățile cu privire la noile termene de plata a burselor precum și cu privire la efectele neexecutării la termen a obligațiilor,” mai scrie în proiectul de lege.

Deocamdată, propunerea legislativă se află la Camera Deputaților, Senatul fiind cameră decizională.

PULSUL ZILEI

Deputatul Maricel Popa: Pe Calea Sfinților, pașii ne sunt călăuziți de credință, iar sufletele, de speranță! – VIDEO

Deputatul Maricel Popa: "🙏 𝐏𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐢𝐧ț𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐚ș𝐢𝐢 𝐧𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜ă𝐥ă𝐮𝐳𝐢ț𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧ță, 𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧ță!Am trăit momente de profundă emoție și înălțare sufletească, participând, alături de mii de credincioși și zeci de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul...

La Pașcani, mutatul unor centrale vechi costă mai mult decât altele noi! Banii publici ajung în buzunarul unui coleg de partid al primarului

Firma unui fost consilier județean a primit în ultimii trei ani prin încredințare directă peste 50 de contracte publice cu o valoare de 1,5 milioane lei de la două autorități locale: Primăria Pașcani și Primăria Moțca @ GP Creativ...

După 22 de ani în Italia, s-au întors acasă, la Todirești și au dat lovitura! Andreea și Lucian Movileanu fac furori cu afacerea lor...

Andreea și Lucian Movileanu au locuit în Italia timp de 22 de ani, dar au decis să revină la Iași și să deschidă o fabrică de peleți și un magazin. Au obținut fonduri europene pentru a deschide afacerile în...

Simboluri creștine și piese de port popular din zona Pașcaniului, expuse la Roman

Muzeul Municipal Pașcani este partener într-o expoziție organizată de Muzeul de Istorie Roman, iar vernisajul este organizat pe 14 octombrie. Este vorba despre expoziția "Simboluri creștine pe obiecte și piese de port popular", unde se vor regăsi o serie...

Încrederea în știință s-a prăbușit, după pandemie. Unul din cinci europeni spune că nu se vaccinează

Încrederea oamenilor în știință este în scădere la nivel mondial, la câțiva ani după pandemia de Covid-19. Un raport internațional bazat pe răspunsurile a peste 140.000 de persoane din 140 de țări arată că tot mai mulți oameni privesc...

Spitalizările de zi au crescut de peste patru ori, la Iași, în ultimii cinci ani

Sistemul medical ieșean a înregistrat o creștere spectaculoasă a spitalizării de zi. În doar cinci ani, numărul cazurilor contractate a sărit de la 138.156 în 2020 la 555.118 în 2025. Practic, volumul s-a multiplicat de peste patru ori, iar...

Liber pentru elevii și profesorii din Iași de Sfânta Parascheva! Școlile se închid pe 14 octombrie

Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar din județul Iași vor avea liber miercuri, 14 octombrie 2026, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale anului pentru capitala Moldovei. Decizia este legată de hramul...

Ce semnificație are sărbătoarea din 13 octombrie pentru credincioși. Povestea evenimentului care a marcat ortodoxia românească

Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași, marcată anual la 13 octombrie, amintește de evenimentul din 1996, un moment de referință pentru viața religioasă a Moldovei și istoria recentă a ortodoxiei românești. Pentru credincioși, aceasta păstrează o semnificație...

Ce drepturi au persoanele cu handicap în 2026, în funcție de grad. Cine primește card de carburant și reduceri de impozite

Persoanele încadrate într-un grad de handicap beneficiază de facilități pentru transport și asistență medicală, precum și de reduceri de impozite și, în anumite condiții, ale vârstei de pensionare. Drepturile diferă în funcție de încadrare, iar acordarea lor presupune îndeplinirea...

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 6,61% în luna septembrie. Topul scumpirilor

Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost 6,6%, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei, faţă de august 2025, a fost 6,2%.„Indicele preţurilor de consum în...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
81%
3.6m/s
15%
mar
16 °
mie
16 °
J
13 °
vin
8 °
S
10 °

Niciun articol afișat