Semnalul de alarmă al oamenilor de știință: Oamenii nu mai țin pasul cu lumea pe care au creat-o în ultimele secole

Oamenii au fost adaptați să trăiască în natură și au rămas ancorați într-o lume diferită de cea creată de industrializare, avertizează un studiu. El arată că ritmul accelerat al schimbărilor moderne a depășit capacitatea corpului uman de adaptare și are efecte asupra sănătății și bunăstării.

Oamenii au fost adaptați să trăiască în natură, arată studiul. Foto: Freepik.com
Oamenii au fost adaptați să trăiască în natură, arată studiul. Foto: Freepik.com

Un studiu recent publicat de antropologii Colin Shaw (de la Universitatea din Zürich) și Daniel Longman (de la Universitatea Loughborough) arată că lumea modernă s-a dezvoltat mai rapid decât poate biologia umană să se adapteze.

Cercetătorii susțin că stresul cronic și multe dintre problemele de sănătate actuale își au originea într-o nepotrivire fundamentală între biologia umană, adaptată în principal la mediul natural, și provocările impuse de mediile industrializate contemporane.

De la episoade de stres, la stres continuu

Timp de sute de mii de ani, oamenii au evoluat pentru o lume a mișcării, a naturii și a unor scurte episoade de stres, nu pentru presiunea constantă a vieții moderne, afirmă autorii studiului intitulat „Homo sapiens, industrializarea și ipoteza nepotrivirii de mediu”.

„În mediile noastre ancestrale, oamenii erau bine adaptați pentru a face față stresului acut, pentru a evita sau a înfrunta prădători. Leul apărea din când în când și trebuia să fii pregătit să te aperi sau să fugi. Esențial este că leul pleca”, spune Colin Shaw, citat de publicația de știință Science Daily.

Stresorii moderni, precum traficul, presiunea de la locul de muncă, rețelele sociale și zgomotul persistent, activează aceleași mecanisme biologice care îi ajutau pe oameni să supraviețuiască în fața prădătorilor. Însă, spre deosebire de situațiile din trecut, aceste surse de stres rareori dispar.

„Corpul nostru reacționează de parcă toți acești stresori ar fi lei. Fie că este vorba despre o discuție dificilă cu șeful sau despre zgomotul traficului, sistemul de răspuns la stres este același ca atunci când te confrunți cu leu după leu. Rezultatul este un răspuns extrem de puternic al sistemului nervos, fără timp de recuperare”, susține Daniel Longman, citat de publicația de știință.

Continuarea pe Adevarul 

PULSUL ZILEI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...

Noi reguli pentru bicicliști și motocicliști. Camera Deputaților a adoptat legea pentru a încuraja mobilitatea pe două roți

amera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care modifică legislația rutieră pentru a încuraja mobilitatea pe două roți. Actul normativ a fost aprobat cu 238 de voturi pentru, trei împotrivă și 15 abțineri...

De ce creșterile bruște ale glicemiei nu sunt neapărat dăunătoare pentru sănătate

Glicemia care crește după o masă nu este neapărat un motiv de alarmă, arată un articol din BBC. Odată cu popularizarea monitoarelor continue de glucoză și a influencerilor din zona wellness, tot mai mulți oameni sănătoși evită carbohidrații rafinați și își...

Cine își va putea păstra buletinul și permisul pe telefon. Condiția obligatorie pentru românii care vor acces primii la aplicație

Românii vor putea păstra și prezenta documente oficiale direct de pe telefon prin RO Wallet, aplicația de identitate digitală dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne. Accesul publicului este programat în etape, din ianuarie 2027, începând cu titularii cărții electronice de...

Proiect pentru dezincriminarea posesiei de droguri

Proiectul de lege care propune dezincriminarea posesiei de droguri în vederea consumului propriu a fost lansat pentru a prezenta o soluție cu privire la modul în care statul român ar putea combate acest fenomen, a declarat Daniel Fenechiu, unul...
Paşcani
cer senin
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
73%
0.1m/s
0%
J
27 °
vin
27 °
S
20 °
D
23 °
lun
14 °

Niciun articol afișat