Senatorul Lucian Rusu: Un nou pas decisiv pentru Autostrada Unirii A8: a fost semnat contractul pentru lotul Pipirig – Vânători-Neamț

Marcăm în această perioadă o etapă esențială în realizarea Autostrăzii Unirii A8, prin semnarea contractului de proiectare și execuție pentru lotul Pipirig – Vânători-Neamț (Leghin), parte a Secțiunii montane II: Miercurea Nirajului – Leghin, cu o valoare de 2,69 miliarde lei (fără TVA), finanțat integral din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021–2027 și care prevede 19,3 kilometri de autostradă, 7 tuneluri (totalizând 1,44 kilometri) și 46 de poduri, pasaje și viaducte, menite să răspundă provocărilor de relief ale zonei montane.

Lucian RUSU: „Autostrada A8 este una dintre cele mai așteptate și dificile investiții strategice ale țării, iar demararea efectivă a lucrărilor în această zonă montană confirmă voința politică de a transforma acest proiect din planuri și promisiuni în realitate.”

Autostrada A8 va lega Iașiul de Târgu Mureș și va reprezenta un coridor vital pentru mobilitate, comerț și dezvoltare regională. Prin semnarea acestui contract, România face un pas ferm dinspre promisiuni către fapte, într-un proiect care definește viitorul Moldovei.

Lucian RUSU: „Semnarea acestui contract demonstrează determinarea noastră de a continua investițiile majore în infrastructura Moldovei. Autostrada Unirii este coloana vertebrală a unei Românii conectate, dezvoltate și echilibrate. Fiecare kilometru construit înseamnă locuri de muncă, investiții, și o șansă reală pentru tineri să rămână acasă.”

Centura Ușoară de Ocolire a Municipiului Iași a fost scoasă la licitație

Centura Ușoară de Ocolire a Municipiului Iași este un proiect major pentru dezvoltarea județului Iași și în data de 30 aprilie a fost oficial lansată în licitație publică.

Lucian RUSU: „Un pas concret spre modernizarea reală a infrastructurii rutiere a județului Iași a fost făcut astăzi prin lansarea licitației pentru execuția lucrărilor la Centura Ușoară de Ocolire a Municipiului Iași, un proiect strategic de interes regional, gândit și susținut pentru a rezolva problemele cronice de trafic, dar și pentru a crea o rețea rutieră coerentă, adaptată realităților economice și demografice ale zonei metropolitane Iași.”

Valoarea estimată a acestui proiect este de 264.685.186,06 lei, iar termenul de execuție este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Vorbim despre peste 70 de kilometri de drumuri județene care vor fi modernizate integral, împărțiți în patru loturi, după cum urmează:

• Lot 1: DJ 248B Vânători (DN24) – Lețcani (DN28) – 15,976 km
• Lot 2: DC26B Lețcani (DN28) – Voinești (DJ248A) și DJ 248A Voinești – 18,785 km
• Lot 3: DJ 248F Voinești (DJ248A) – Mânjești – Budești (DJ248C) și DJ 248C Budești – Ciurea (DJ248D) – 16,634 km
• Lot 4: DJ 248D Ciurea – Tomești (DN28), DJ 247A Bârnova și drumul de legătură DJ248D – DJ247A – 19,263 km

Lucian RUSU: „Acest proiect nu este doar un simplu inel rutier, ci o investiție care va transforma fundamental dinamica de mobilitate în județul Iași. Va degreva traficul de pe principalele artere de intrare și ieșire din municipiu, va oferi o alternativă viabilă pentru transportul de marfă și va sigura o legătură eficientă între comunele din zona metropolitană.„

Acest proiect este dovada clară că atunci când există voință și viziune lucrurile se mișcă și apar rezultatele așteptate de cetățeni. Astfel de proiecte răspund unor nevoi reale demodernizare și dezvoltare, iar âIașul are nevoie în continuare de cerență politică, parteneriate solide între județ și și Guvern sau intre autoritățile locale și cele centrale.

Lucian Rusu: Felicit echipa de conducere a Consiliului Județean Iași, în mod special pe președintele Costel Alexe, pentru modul profesionist și determinat în care a reușit să transforme o idee în realitate. Dincolo de retorică, acesta este un exemplu clar de administrație liberală performantă, care înțelege că modernizarea unui județ începe cu investiții în infrastructură.

Administrația liberală demonstrează, din nou, că are capacitatea de a transforma proiectele mari în fapte. Iar Iașul are nevoie exact de acest tip de viziune: pragmatică, curajoasă și orientată spre dezvoltare durabilă.

Lucian RUSU: „În calitate de Vicepreședinte al Comisiei pentru Transporturi din Senatul României, dar mai ales ca om politic implicat activ în dezvoltarea județului Iași, am susținut constant includerea acestor proiecte în strategiile de finanțare guvernamentală și județeană. Sunt investiții vitale, pe care le-am promovat la toate nivelurile instituționale și pe care le voi sprijini în continuare până la finalizarea lor.”  (P)

Lucian Rusu
Vicepreședinte Comisia pentru transport și infrastructură
Senator PNL Iași

PULSUL ZILEI

Scandal la PSD Pașcani între pesediștii „liberali” si pesedinștii „auriști”

PSD Pașcani se face țăndări, pe zi ce trece! După excluderea lui Sorin Olariu din partid și legislativul local, conducerea organizației a luat decizia de a înlocui doi colegi de partid în Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM...

Centrul municipiului Pașcani va fi închis duminică, 11 octombrie, pentru Crosul Toamnei

Centrul municipiului Pașcani se închide duminică, 11 octombrie, pentru a lăsa loc sportului și mișcării.  Mai exact, strada Moldovei va fi închisă de la semafoarele vechi pe ambele sensuri și până la Casa de Cultură. De asemenea, va fi închisă...

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...
Paşcani
ploaie ușoară
23.1 ° C
23.1 °
23.1 °
50%
4.7m/s
20%
vin
22 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
11 °

Niciun articol afișat