1.4 C
Paşcani
miercuri, decembrie 4, 2024

Senatorii au aprobat contractele individuale la apă

Senatul României a adoptat ieri o propunere legislativă cu privire la modul de încheiere a contractelor de furnizare a apei. La cererea unui parlamentar Legea serviciului de alimentare cu apă şi canalizare ar urma să fie modificată în favoarea consumatorilor. Iniţiatorul proiectului, senatorul Leonard Cădar a cerut ca legea să fie modificată aşa încât locatarii de la bloc să poată beneficia de branşare individuală la sistemul de alimentare cu apă şi prin urmare de contracte individuale.
Mai mult astfel de solicitări pot fi făcute doar cu acordul majorităţii locatarilor din bloc şi numai cu executarea unui record separate de cel comun.
Modificările au fost aprobate de Senat dar urmează să fie dezbătate şi în Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
O astfel de soluţie a fost propusă păşcănenilor şi de operatorul regional Apa Vital ca alternativă la asociaţiile de proprietari. O altă variantă a fost cea de încheiere a convenţiilor individuale cu condiţia scoaterii apometrelor pe casa scării şi încheierea de contracte cu reprezentanţii de scară. Ele au fost respinse de o parte dintre locatarii de la bloc care au cerut contracte individuale pe aceleaşi branşamente, aşa cu era la Prest Serv Apă.

Aici gasiti materialele supuse dezbaterii

Recomandări