Septembrie ca-n iulie: urmează zile de vară, anunţă ANM. Din 25 septembrie, temperaturile scad semnificativ

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Vremea frumoasă și neobișnuit de caldă se va menține în majoritatea regiunilor până la finalul săptămânii, potrivit ANM. Însă, din 25 septembrie, temperaturile vor scădea semnificativ, iar ploile revin în vestul și centrul țării.

Vremea va fi frumoasă şi mult mai caldă decât în mod obişnuit în următoarele zile, în cea mai mare parte a ţării, însă spre sfârşitul săptămânii se va răci semnificativ, iar probabilitatea de ploaie va fi ridicată, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) valabile până la 28 septembrie 2025, informează Agerpres.
Astfel, în intervalul 22 septembrie, ora 9:00 – 23 septembrie, ora 9:00, cerul va fi mai mult senin la nivelul întregii ţări, vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la altitudini mari la munte (viteze de peste 70 – 80 km/h), în Banat unde rafalele vor atinge 55 – 65 km/h cu precădere în sudul regiunii şi temporar, cu viteze mai mici, în Moldova. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade pe litoral şi 32 de grade în Banat, iar cele minime între 7 şi 15 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, spre 1 grad, dar şi mai ridicate, până la 19 grade, în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă, pe alocuri în regiunile extracarpatice, în depresiuni şi izolat în rest, iar la finalul intervalului, în depresiunile Carpaţilor Orientali vor fi condiţii de brumă.

PULSUL ZILEI

Accident grav în Scobinți: a fost chemat elicopterul SMURD

Din primele informații, se pare că în camion se aflau șoferul și un pasager, care, înainte de impact, au sărit din autovehicul. Un accident rutier s-a produs în această după-amiază în localitatea Scobinți, unde, din primele informații, este implicat un...

Monitor nou pentru funcții vitale la CPU Pașcani

Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Pașcani ar putea avea un nou monitor pentru funcții vitale. Echipamentul medical, în valoare de 30.000 de lei, ar urma să fie achiziționat în urma unui proiect de hotărâre inițiat de consilierul...

Două seri de muzică și tradiții, la Tătăruși – VIDEO

Comuna Tătăruși a fost, în weekend, locul de întâlnire pentru muzică, tradiții și distracție. Evenimentul „Seri culturale la Tătăruși în Bucovina Mică” s-a desfășurat sâmbătă și duminică, pe terasa Centrului Cultural „Alexandru Vasiliu”. https://www.youtube.com/watch?v=VwdfzMlYm40 Prima seară a fost dedicată în special...

Regulamentul cimitirelor pe masa consilierilor 

Regulamentul privind administrarea cimitirelor din municipiul Pașcani a fost pus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de vineri, 28 august. Dacă va obține numărul de voturi necesar și va fi aprobat, regulamentul va deveni obligatoriu pentru...

Stadionul din Târgu Frumos intră în modernizare. Primăria vrea echipa în grupele competițiilor – VIDEO

Lucrările de modernizare a Stadionului „Neculai Rățoi” din Târgu Frumos ar urma să înceapă în această toamnă. Administrația locală își propune ca stadionul să fie pregătit pentru meciuri începând din primăvara anului viitor, iar în paralel are planuri ambițioase...

Zeci de meșteri populari s-au întâlnit la Hârlău. Spectacol folcloric și tradiții în Parcul Tineretului

Zeci de meșteri populari, producători locali și artizani s-au întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute la Hârlău, la cea de-a IX-a ediție a Zilelor Meșterilor Populari. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 22–23 august, în Parcul Tineretului, unde vizitatorii au putut descoperi...

Bărbat arestat preventiv după ce a atacat un rival pe o stradă din Târgu Frumos

IPJ IASI: La data de 21 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 36 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovirea sau alte violențe și portul...

Camioanele care depășeșc tonajul, în atenția autorităților

Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași, alături de Poliția Rutieră, va intensifica verificările de tonaj pe toate șoselele din județ. 📊 Bilantul de până acum: • Amenzi de peste 250.000 de lei aplicate deja în acest an. •...

Comunicat de presă: Lansare proiect Modernizare Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani

Municipiul Pașcani anunță lansarea proiectului Modernizare Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani. 

Acoperișuri verzi obligatorii și parcări ecologice în România. Noile reguli din Codul Urbanismului intră în vigoare săptămâna aceasta

Una dintre cele mai importante modificări va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027 și vizează clădirile de birouri, spațiile comerciale, industriale și de depozitare, precum și parcajele acoperite cu suprafețe mai mari de 1.000 de metri pătrați. Pentru autorizarea...
Paşcani
cer senin
16.9 ° C
16.9 °
16.9 °
64%
3.6m/s
100%
mar
27 °
mie
20 °
J
26 °
vin
28 °
S
27 °

Niciun articol afișat