Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, marcată în fiecare an la 15 august. Credincioşii ortodocşi şi cei catolici celebrează, luni, ziua în care Fecioara Maria s-a mutat din viaţa pământească la cer. De această zi se leagă multe tradiţii, obiceiuri şi superstiţii.
Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Înălţarea Fecioarei. Tradiţia spune că Maica Domnului a murit ca orice fiinţă omenească, „adormind”, aşa cum indică şi numele sărbătorii, iar ea a fost înălţată la Cer de Fiul său, Mântuitorul Iisus Hristos. Sfânta Maria a fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil de trecerea ei la cele veşnice, iar ea s-a bucurat şi s-a rugat pe Muntele Măslinilor şi copacii s-au aplecat în faţa ei.
„Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare care ne arată taina vieţii noastre pe pământ”, spunea la un moment dat patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, explicând de ce trupul Maicii Domnului, prin care s-a zămislit şi apoi s-a născut Mântuitorul Iisus Hristos, nu putea să rămână în moarte, în stricăciune, ci a fost dus în ceruri. Însă Maica Domnului este văzută de Biserică și de credincioși ca fiind foarte aproape de necazurile şi bucuriile din viaţa de zi cu zi.
Gradul înalt de cinstire acordată Maicii Domnului în cultul ortodox se vede şi din numărul mare al sărbătorilor închinate prăznuirii ei. Pe când sfinţii ceilalţi sunt, de regulă, pomeniţi o singură dată pe an, şi anume în ziua adormirii lor, Sfânta Fecioară Maria este celebrată, în mod special, de mai multe ori în cursul anului bisericesc, prin praznice care cinstesc nu numai adormirea sau trecerea ei la cele veşnice, ci şi naşterea, dar şi unele minuni săvârşite prin puterea ei, după plecarea din viaţa aceasta.
Semnificația sărbătorii de la 15 augus
Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deşi mărturii despre existenţa ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de atunci o foarte mare dezvoltare. Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, Oraşul Sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea Grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această biserică este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa. Adormirea Maicii Domnului şi ridicarea cu trupul la Cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos. Cum a adormit Maica Domnului Maica Domnului a trăit mai mulţi ani după înălţarea la Cer a Fiului său. Cu trei zile înainte de moarte, ea a fost înştiinţată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viaţa veşnică, conform tradiţiei Bisericii. Deşi Apostolii erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia la toate neamurile, au fost prezenţi la eveniment, aduşi prin puterea lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară înştiinţându-i asupra a ceea ce avea să se petreacă. Apostolii au fost aduşi în chip minunat pe nori, la Ierusalim, pentru a fi alături de Maica Domnului şi a-i aşeza trupul în mormânt. După ce şi-a luat rămas bun de la toţi cei de faţă – notează Sfântul Ioan Damaschin – a urmat momentul în care Domnul Însuşi s-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei, moment ce cunoaşte o bogată reprezentare iconografică în Biserica Ortodoxă. Atunci, ea a rostit: „Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul meu”. Acestea zicând, şi-a dat duhul, ca şi când ar fi căzut în somn. Era o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morţii, de unde şi denumirea sărbătorii. Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt.