Sfânta Maria Mică, sărbătorită miercuri de ortodocşi

Pe 8 septembrie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, sărbătoare care mai este cunoscută şi sub numele de Sfânta Maria Mică. Aceasta este considerată a fi prima mare sărbătoare creştină a noului an bisericesc care a început la 1 septembrie. 

Deşi Sfânta Scriptură nu are în paginile sale vreo menţiune legată de acest eveniment, există o serie de scrieri datate în jurul anului 140 d.H. care precizează naşterea, mai exact o lucrare iudeo-creştină numită Protoevanghelia lui Iacov. Există o confuzie şi o divergenţă de opinie în comunitatea creştină, existând părţi care susţin că ziua de nume, Maria, se serbează pe 16 august (la Adormirea Maicii Domnului), iar alţii care susţin – obicei respectat cu stricteţe în Moldova – că ziua de nume se serbează pe 8 septembrie, la naştere.

Confuzia derivă şi din faptul că, adesea, există o singură sărbătoare în calendarul ortodox care aminteşte sfinţii şi de cele mai multe ori aceasta marchează moartea lor. Sărbătoarea marchează în calendarul popular graniţa dintre sfârşitul verii şi începutul toamnei. Este considerat că, în jurul datei de 8 septembrie, păsările călătoare îşi încep călătoria spre sud, spre ţările calde, insectele se retrag în pământ şi frigul iernatic începe să se instaleze.

Tot în preajma acestei date încep să se strângă multe dintre fructele şi plantele toamnei, iar pe 14 septembrie, de Înălţarea Sfintei Cruci, tradiţia populară spune că se scutură şi se culeg nucii. Mai multe biserici din Iaşi îşi serbează în această perioadă hramul, una dintre cele mai cunoscute fiind Mănăstirea Hadâmbu.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Cum va fi sărbătorită Ziua Copilului la Pașcani

Primăria Municipiului Pașcani organizează, pe 1 iunie 2026, o serie de activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului, care vor avea loc în centrul orașului. Programul pregătit pentru cei mici include spectacole artistice, animatori, ateliere de pictură pe față și modelaj...

Fotbalistul Alex Crețu, cetățean de onoare al Craiovei

Fotbalistul Alexandru Crețu, originar din comuna Valea Seacă, de lângă Pașcani, a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Craiova, în cadrul unei ceremonii organizate la Primăria Craiova, unde a fost invitat întreg lotul Universității Craiova. Mijlocașul a transmis...

CCD insistă pentru renovarea celei mai vechi școli din Pașcani. Primarul vrea să o dărâme pentru o parcare – DOC

Casa Corpului Didactic Iași insista ca cea mai veche școală din Pașcani sa nu fie dărâmată ci renovată pentru a fi redată circuitului educațional. Noua cerere a fost trimisa in format electronic pe 18 mai a.c. dar abia la...

Invitație la „Trenulețul copilăriei”, la Pașcani

Distracție în ultima zi din această lună la Pașcani. Consilierul local PSD Ionuț Prodan organizează duminică, 31 mai 2026, în municipiu, cea de-a treia ediție a evenimentului „Trenulețul copilăriei”, dedicat copiilor și familiilor, cu ocazia Zilei Copilului. Activitatea va avea loc...

Investiție mult așteptată! A fost deschis centrul de recoltare a sângelui la Pașcani – FOTO

După nouă ani de așteptare, centrul local de recoltare a sângelui de la Pașcani s-a deschis. Inaugurarea a avut loc luni, 25 mai, de la ora 10:00, când locația din clădirea de lângă piața Deal și-a deschis oficial ușile. La...

„Monografia comunității rușilor lipoveni din Târgu Frumos” va fi lansată de 1 iunie. Eveniment cultural de la ora 16

Asociația „Comunitatea Rușilor Lipoveni din România” (CRLR), filiala Târgu Frumos, organizează luni, 1 iunie 2026, de la ora 16:00, evenimentul cultural „Identitate, credință și tradiție”, dedicat lansării volumului „Monografia comunității rușilor lipoveni din Târgu Frumos”. Evenimentul va avea loc în...

Încep acțiunile de dezinsecție la Pașcani

Prima etapă din acest an de dezinsecție pe domeniul public a municipiului Pașcani este programată în perioada 2-12 iunie 2026. Intervențiile vor avea loc după căderea serii între orele 22-5 dimineața doar dacă condițiile meteo vor fi favorabile. In...

Ce evenimente culturale vor fi organizate anul acesta la Pașcani – DOC

Legislativul local din Pașcani urmează să aprobe în ședința programată pe 29 mai calendarul activităților culturale și artistice organizate în acest an de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” și de administrația locală. Pentru desfășurarea evenimentelor sunt prevăzute sume consistente...

Un localnic din comuna Valea Seacă și-a pierdut viața în Italia. A căzut într-o râpă de 30 de metri

Moarte cumplită pentru un român în Italia: a căzut într-o râpă de 30 de metri. Ancheta scoate la iveală suspiciuni de muncă la negru. Deși moartea sa părea, inițial, rezultatul unei căderi accidentale într-o râpă adâncă, anchetatorii spun că se...

Consilierul Sorin Olariu: S-a deschis Centrul de Recoltare Sânge Pașcani. Proiectul meu de suflet, inițiat în anul 2017!

Astazi s-a deschis oficial Centrul de Recoltare Sânge Pașcani. O zi importantă, pentru cei care doresc printr-un gest simplu ,să ofere o șansă la viață celor în suferință. Este proiectul meu de suflet, inițiat în anul 2017, care a avut un...
Paşcani
cer acoperit de nori
25.2 ° C
25.2 °
25.2 °
44%
7.8m/s
27%
lun
25 °
mar
25 °
mie
27 °
J
18 °
vin
18 °

Niciun articol afișat