Ziua a 30-a a lunii noiembrie este pentru creștinătatea românească o zi de mare sărbătoare. Este ziua de bucurie duhovnicească, în care-l sărbătorește pe cel care a botezat-o, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat între Apostolii Mântuitorului Hristos. Această zi de bucurie este și una de reflecție duhovnicească, în care poporul nostru evaluează cu luciditate și realism izbânzile duhovnicești realizate de-a lungul istoriei sale.
În Persoana divino-umană a lui Hristos se împlinesc toate profețiile. Hristos este răspunsul tuturor căutărilor sufletului omenesc. El este liniștea tuturor neliniștilor metafizice ale omului în lunga sa istorie. Dumnezeu-Omul ne descoperă în Persoana Sa frumusețea și măreția persoanei umane, a chipului ei cel dintâi, rostul său ontologic, care înseamnă viață în fericire, viață asumată ca dar primit de la Dumnezeu și ascultare responsabilă față de El. Născut în peștera din Betleem, Mântuitorul Hristos Şi-a arătat frumusețea și slava urmașilor lui Avraam, păstorilor și magilor, primii care au redescoperit propria lor lumină și slavă în strălucirea lumii și frumuseții lui Hristos. Mai apoi apostolii s-au alăturat Maicii Domnului, Sfântului Iosif și Sfântului Ioan Botezătorul în slujirea Tainei Mântuirii, bucurându-se de lumina slavei lui Hristos.
Strămoșii noștri, dacii, au cultivat o religie favorabilă primirii credinței creștine, de aceea la vremea potrivită au fost binecuvântați cu venirea Sfântului Apostol Andrei. Păstorii, curați la inimă, asceţi geto-daci, înțelepți și cititori ai semnelor vremii, l-au primit cu bunăvoință pe Sfântul Apostol, care aducea lumina lui Hristos, Unul din Treime, ca răspuns al căutărilor și năzuințelor lor. Primind vestirea evanghelică, ei au păstrat cu credincioșie taina credinței creștine, mulți dintre ei ajungând sfinți, slava acestui neam.