Sfaturi pe internet pentru fermierii din judeţ. Centre de consiliere la Miroslovesti şi Stolniceni-Prăjescu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Fermierii din două comune din preajma Pascaniului pot obţine sfaturi pentru accesarea fondurilor europene sau subvenţii pe internet. Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Iaşi a înfiinţat centre de consiliere online, care funcţionează în interiorul primăriilor. Mai exact, sunt calculatoare dotate cu camera web la care specialiştii răspund la întrebările puse de agricultori.

Fermierii din comunele Miroslovesti şi Stolniceni-Prăjescu nu mai trebuie să se deplaseze zeci de kilometri, până la Iaşi, pentru a afla informaţii despre subvenţii sau fonduri europene, de la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Iaşi. De ceva timp, în cadrul primăriilor, funcţionează un centru de consiliere online. Cei care doresc să între în legătură cu un specialist, trebuie doar să se logheze prin Skype, de la un calculator din sediul administraţie locale.

În timpul programului, un reprezentant al Direcţiei de la Iaşi, răspunde la toate nedumeririle fermierilor şi îi consiliază. Un astfel de centru ar urma să fie înfiinţat şi în comuna Ruginoasa.

Centrele de consiliere au fost înfiinţate la cererea instituţiei ieşene pentru a facilita accesul fermierului la o sursă corectă de informare şi pentru a reduce costurile financiare şi de timp ale agricultorilor. Cu acest proiect, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Iaşi, a obţinut Locul II la “Competiţia celor mai bune practici în administraţia publică din România”, organizată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
Menţionăm că astfel de centre există în localităţile Dagâţa, Tansa, Costuleni, Popeşti , Ceplenita, Stolniceni Prăjescu şi Miroslovesti.

PULSUL ZILEI

Un nou cetățean de onoare și regulamentul cimitirelor, în ședința de la sfârșitul lunii august – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară pe data de 28 august de la ora 10. Pe ordinea de zi sunt 16 proiecte de hotărâre, 13 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, iar restul de câțiva dintre consilierii...

Loteria Română solicită anularea / modificarea „hotărârii anti-păcănele” inițiată de viceprimarul Claudiu Bodoașcă

Bâlbâielile administrative privind interzicerea păcănelelor în municipiul Pașcani au început să producă efecte. Loteria Română a început demersurile juridice pentru anularea hotărârii aprobate de legislativul local la inițiativa viceprimarului Claudiu Bodoașcă. Plângerea prealabilă a fost deja trimisă aleșilor locali,...

România se sufocă sub un nou val de caniculă. Meteorologii au însă și o veste bună

După câteva zile mai răcoroase, canicula a revenit în mare parte din țară. ANM a emis coduri portocalii de temperaturi foarte mari, se vor atinge chiar 4o de grade la umbră. Ziua, aerul va deveni irespirabil, iar nopțile vor fi...

GRILE Salarii profesori pe fiecare funcție, grad didactic și gradație de vechime, din noua Lege a salarizării 2026 – simularea sindicatelor pe baza propunerii de...

Noile salarii de bază care ar rezulta pentru profesori, educatori, învățători, institutori și personalul didactic universitar din ultima variantă a legii salarizării 2026 au fost calculate într-o simulare realizată de sindicate pe baza propunerii Guvernului, potrivit surselor Edupedu.ro. Documentul,...

e-Terra, din nou funcțională pentru plăți. ANCPI avertizează că pot apărea întârzieri

Funcționalitatea „Link de plată” din aplicația e-Terra a fost reactivată joi, 20 august, anunță Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Prin acest serviciu, persoanele autorizate și notarii pot trimite beneficiarilor, prin e-mail sau SMS, un link unic...

Plățile în euro între firme românești intră sub verificări mai stricte. Când sunt permise și ce documente vor putea cere băncile

Banca Națională a României (BNR) pregătește extinderea verificărilor aplicate operațiunilor în valută realizate de companii, inclusiv prin controale ulterioare efectuate asupra unor eșantioane de tranzacții. Cu toate că regulile de fond rămân aceleași, adică vânzările de bunuri și prestările...

Când vine momentul să depui dosarul de pensie. Luna nașterii poate schimba data ieșirii din activitate

Data ieșirii la pensie nu se stabilește doar după numărul anilor lucrați. Pentru pensia pentru limită de vârstă trebuie îndeplinite două condiții: atingerea vârstei standard și realizarea stagiului minim de cotizare contributiv. În cazul femeilor, data exactă diferă în...

Angajări masive în transportul de mărfuri: aproape 200 de posturi pentru șoferi. Peste 1.000 de locuri de muncă disponibile în județ

Transportul rutier de mărfuri este motorul angajărilor din județ, la acest moment fiind la mare căutare șoferii. În total sunt raportate peste 1.000 de locuri de muncă, cele mai multe în servicii și construcții. Recrutările continuă și în zona...

Festivalul INIMO revine la Iași: două zile de concerte pentru 16.176 de copii

INIMO 2026 aduce, în weekend, două zile de muzică, activități pentru familii și solidaritate în Piața Palatului Culturii din Iași. Festivalul Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune, ajuns la cea de-a V-a ediție, se desfășoară pe...

Angajări în spitale. Mai multe posturi disponibile la Târgu Frumos și Hârlău

Mai multe posturi sunt scoase la concurs în sistemul medical, printre acestea numărându-se posturi de asistent medical, infirmieră, brancardier și statistician la Spitalul de Boli Cronice din Târgu Frumos. Candidații interesați trebuie să îndeplinească cerințele specifice fiecărui post și...
Paşcani
cer senin
21.5 ° C
21.5 °
21.5 °
60%
3.7m/s
100%
S
37 °
D
32 °
lun
30 °
mar
29 °
mie
27 °

Niciun articol afișat