SFINŢII TREI IERARHI, Vasile cel Mare, Grigorie și Ioan Gură de Aur, sărbătoriți în 30 ianuarie. Ce nu ar fi bine să faci azi

În 30 ianuarie, în fiecare an, sunt prăznuiţi Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. 
Aceștia au trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul celui următor şi au avut o contribuţie importantă la teologia creştină, fiind numiţi „Protectori ai învăţământului teologic”.

Aceștia au lăsat, prin scrierile lor, inegalabile pagini de teologie, încă din primele secole de creștinism.

Cei trei sunt sărbătoriți și individual pe 1 ianuarie (Vasile cel Mare), 25 ianuarie (Grigorie Teologul) și 27 ianuarie (Ioan Gură de Aur).

Pentru a recunoaşte valoarea teologică a Sfinţilor Trei Ierarhi, prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinţii Trei Ierarhi au devenit protectori ai institutiilor de învăţământ teologic ortodox din întreaga lume.Sfântul Vasile cel Mare reprezintă simbolul energiei şi al acţiunii puse în slujba oamenilor; Sfântul Grigore reprezintă simbolul ştiinţei teologice şi al contemplării înalte, fiind primul dintre părinţii bisericeşti care a folosit termenul de teologie, iar Sfântul Ioan Gură de Aur reprezintă simbolul zelului apostolic prin cuvânt şi faptă, pentru orientarea oamenilor spre învăţătura lui Iisus.
Tradiția Bisericii spune că atât de mare era darul teologiei în acești sfinți, încât ei se individualizau chiar dacă vorbeau despre același unic Hristos. Așa au apărut unele neînțelegeri, mai puțin creștine, între creștini despre care dintre sfinți este mai mare. Rezolvarea vine în anul 1084 când cei trei sfinți se arată într-o vedenie Sfântului Ioan Mauropous spunându-i:

„După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nicio vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, și înștiințează cu aceasta pe creștini, că noi în fața lui Dumnezeu, una suntem.”

Astfel ajunge ziua de 30 ianuarie, sărbătoare a celor trei.

Continuarea pe alba24.ro

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
ploaie ușoară
12.6 ° C
12.6 °
12.6 °
82%
2.1m/s
32%
lun
13 °
mar
15 °
mie
13 °
J
12 °
vin
11 °

Niciun articol afișat