Plata la timp a taxelor și impozitelor locale le-a adus noroc unor locuitori din comuna Sirețel. Trei contribuabili au câștigat un frigider, o mașină de spălat și un televizor în cadrul campaniei „Bun platnic la Sirețel – 2026”, organizată de administrația locală pentru a încuraja achitarea obligațiilor fiscale.
Extragerea a avut loc marți, 30 iunie, la sediul Primăriei Sirețel, în prezența primarului și a comisiei desemnate pentru organizarea campaniei.

Biletele cu numerele de rol ale contribuabililor care și-au achitat integral taxele și impozitele locale până la termen au fost introduse într-o urnă, iar câștigătorii au fost desemnați prin tragere la sorți, realizată de o fetiță prezentă la eveniment.
Premiul cel mare, un frigider, a fost câștigat de Acatrinei Constantin, din satul Humosu. O mașină de spălat a revenit lui Rotaru Marius Marian, iar televizorul a fost câștigat de Roșu Catinca, din satul Slobozia.
Reprezentanții Primăriei au precizat că premiile, în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei, au fost achiziționate din sponsorizări, fără a afecta bugetul local.
Primarul comunei a precizat că își dorește ca la edițiile viitoare ale campaniei, să poată fi oferite și mai multe premii contribuabililor care își plătesc la timp taxele și impozitele.
Prin această campanie, administrația locală și-a propus să încurajeze responsabilitatea fiscală și să crească gradul de colectare a taxelor, fonduri care sunt folosite pentru investițiile și proiectele din comună.

