Și la Tg Frumos s-a sărbătorit Ziua Unirii

Și la Tg Frumos s-a sărbătorit Ziua Unirii. Evenimentele s-au desfășurat la Biblioteca Oraşului, unde cei prezenti au urmărit filme documentare.

Un volunatr povestește „Am aflat cum a devenit domnitor în două regiuni, Alexandru Ioan Cuza, l-am descoperit pe Moş Ion Roată şi am aflat mai multe informaţii despre Palatul de la Ruginoasa. Am admirat o expoziţie, după care am primit semne de carte cu citate ale domnitorului Al. I. Cuza. După activităţile de la bibliotecă, ne-am îndreptat spre Clubul Copiilor Tîrgu Frumos, unde este amenajat Centrul de Voluntariat. Acolo ne-am adunat voluntari, părinţi, copii, profesori, colaboratori, şi cu toţii am cântat şi am dansat hora unirii. Au urmat câteva jocuri nonformale pe tema unirii, după care am vorbit despre Moldova. La invitaţia doamnei director de la Şcoala din Ruginoasa, o delegaţie ASIRYS (formată din 5 voluntari) a participat la vernisajul „Pictor pentru Suflete”, organizat în Centrul Cultural Ruginoasa. Ioana Violeta Buzatu a prezentat o superbă expoziție de pictură, cu temă religioasă și patriotică. Au fost susţinute discursuri, ce au adus în discuţie cei 157 de ani care au trecut de la ”Mica Unire” și cei 97 de ani de la ”Marea Unire” şi s-a cântat… Petruta Sacara a încântat din nou audienţa, cu vocea ei minunată.”

Tineri văzători şi nevăzători, din mediul rural şi din urban, mici şi mari, români, rromi şi lipoveni, la 157 de ani de la evenimentul din Iaşi, s-au unit la Tîrgu Frumos.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos, un proiect implementat de Asociaţia SUPER TINERI ASIRYS în oraşul Tîrgu Frumos, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondul ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org, precum şi adresa Fondului ONG: www.fondong.fdsc.ro.

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer fragmentat
7.1 ° C
7.1 °
7.1 °
76%
1.1m/s
0%
S
21 °
D
22 °
lun
20 °
mar
21 °
mie
18 °

Niciun articol afișat