Siguranța internetului, pusă în discuție la 2 scoli din Pașcani

Spațiul virtual este o capcană în care pot intra în special copiii și tinerii dacă nu sunt bine informați, sau nu cunosc consecințele unor acțiuni inițiate în acest cadru, motiv pentru care elevii de la 2 școli din Pașcani au participat ieri la activități interesante organizate de polițiști, pentru a înțelege și folosi internetul în mod corect și cu implicarea de riscuri minime.

În cadrul campaniei naționale ”Luna securității cibernetice”, la Colegiul Național ”Mihail Sadoveanu” și Școala ”Iordache Cantacuzino” din Pașcani, au avut loc în cursul zilei de ieri 2 întâlniri cu elevii, în scopul unei mai bune informări cu privire la siguranța oferită de spațiul virtual, dar și la aspecte din acest mediu, care pot încălca legislația în vigoare.

Problematicile puse în discuție au captat interesul elevilor, fiind abordate într-o manieră interactivă, iar cei prezenți au avut posibilitatea să afle mai multe despre expunerea personală prin rețelele de socializare și riscurile la care se expun, fiind puse în discuție și consecințele pe care aceștia trebuie să și le asume, având în vedere că informațiile publicate într-un astfel de cadru au caracter public.

Comportamentul din spațiul virtual atrage responsabilitate și răspundere reală, motiv pentru care au fost aduse în discuție drepturile de autor și fenomenul de ”hacking”, fiind explicate consecințele și sancțiunile ce pot fi aplicate în astfel de cazuri.
IMG_20151029_115652
Au fost abordate și subiecte de interes general precum infracțiunile prin intermediul cardurilor bancare sau siguranța cumpărăturilor efectuate în spațiul virtual. Astfel elevii au avut ocazia să primească sfaturi privitoare la identificarea unor magazine virtuale credibile, care oferă certitudinea unor tranzacții sigure, în comparație cu cele care îi pot expune pe cumpărătorii de orice vârstă la înșelătorii.
IMG_20151029_121448
Precizăm că această campanie a vizat creșterea gradului de conștientizare în rândul copiilor și tinerilor cu privire la siguranța din spațiul virtual, dar și responsabilizarea lor în legătură cu toate consecințele pe care trebuie să și le asume folosind acest mediu de interacțiune socială.

Cel care a susținut aceste activități educative și a captat interesul elevilor a fost Mădălin Țăranu, comisar șef al Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din Iași, care a susținut în cursul zilei de ieri și o dezbatere desfășurată la Colegiul Național ”Mihail Sadoveanu” prin care elevii care își doresc să urmeze o carieră în poliție au aflat mai multe informații despre acest domeniu.

PULSUL ZILEI

O nouă ediție FESTOVLEAC, de această dată, la Cabana Vânătorească Moțca. Elevii readuc tradițiile la viață

FESTOVLEAC 6 – tradițiile și comunitatea se reîntâlnesc, într-o adevărată sărbătoare a toamnei și a patrimoniului local Duminică, 18 octombrie 2026, începând cu ora 11:00, Cabana Vânătorească din Moțca va găzdui cea de-a VI-a ediție a festivalului-concurs județean FESTOVLEAC, un...

„Consilierul păcănele” insistă, cu disperare, pentru redeschiderea sălilor de noroc la Pașcani

Încă o încercare eșuată în legislativul pășcănean de anulare a hotărârii prin care au fost interzise păcănelele în municipiu. Consilierul liberal Alexandru Nemțanu a încercat cu disperare să-și convingă colegii consilieri să fie de acord cu această propunere. Cel...

Târgul localităților la Pașcani: tradiții, producători și spectacol, pe esplanadă

Esplanada municipiului Pașcani a fost, sâmbătă, 3 octombrie, locul de întâlnire pentru producători locali, meșteșugari, artiști și ansambluri folclorice, în cadrul unei noi ediții a Târgului Localităților. Evenimentul a reunit aproximativ 30 de producători și expozanți din localitățile din apropierea...

Șapte petiții pentru Comisia de Circulație

Comisia de Circulație a municipiului Pașcani se întrunește în ședință pe 7 octombrie a.c. Pe ordinea de zi sunt șapte petiții de la cetățeni care urmează să fie analizate și avizate. Prima dintre ele este semnată de zece cetățeni...

CSM Pașcani, pe ultimul loc. Are un nou portar

Echipa pășcăneană de fotbal CSM Pașcani a ajuns din nou în coada clasamentului. Meciul din etapa a șaptea a fost pierdut cu 5-0 săptămâna trecută, acasă la Aerostar Bacău. Antrenorul echipei, Răzvan Boroianu, spune că a fost o înfrângere...

Eky Sam, fără concurență la o lucrare în Tg Frumos: bază pentru autobuze electrice, stații și trotuare noi

Primăria Târgu Frumos a primit o singură ofertă la licitația pentru modernizarea infrastructurii de transport public și pietonale din oraș. Eky Sam, firmă din localitate, participă cu subcontractantul Loial Impex din Suceava. Contractul are o valoare estimată de 10,7...

Pelerinajul la Sfânta Parascheva 2026. Când începe și cât durează. Programul complet de la Iași

Pelerinajul de Sfânta Parascheva adună în fiecare an, la Iași, mii de credincioși veniți din toate colțurile țării. Și în 2026, perioada hramului vine cu un program special la Catedrala Mitropolitană, cu slujbe, procesiuni și momente importante pentru cei care...

Muniție de război găsită în pădurea Stroești. Aproape 70 de proiectile, bombe și alte elemente

ISU Iași: Mai multe elemente de muniție neexplodată, ridicate din pădurea Stroiești O plimbare prin pădure sau o zi de lucru în natură poate aduce descoperiri care ascund un pericol. Pentru ca oamenii să se întoarcă în siguranță acasă, la...

Pensionarii români care vor primi 500 de lei în plus la pensie în luna decembrie 2026

Pensionarii români cu venituri lunare de până la 3.000 de lei pot primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a ajutorului financiar oferit de stat conform Ordonanței de urgență nr. 23/2026. Sumele acordate variază între 300 și 500 de lei,...

5 octombrie, Ziua Mondială a Profesorilor. La mulți ani, dascălilor din întreaga lume!

În fiecare an, pe 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Profesorilor, o zi dedicată celor care au un rol esențial în educarea și formarea generațiilor viitoare. Evenimentul este organizat de UNESCO, în colaborare cu Organizația Internațională a Muncii...
Paşcani
cer fragmentat
10.6 ° C
10.6 °
10.6 °
77%
1.8m/s
0%
mar
24 °
mie
25 °
J
23 °
vin
26 °
S
20 °

Niciun articol afișat