Simpozion judetean la Scoala Speciala Pascani pe tema proiectelor cu finantare extrabugetara

scoala speciala foto

Scoala Speciala din Pascani a fost astazi, 14 iunie gazda unui simpozion judetean important in care profesori, inspectori dar si elevi au putut afla detalii  despre importanta proiectelor cu finantare extrabugetara in dezvoltarea institutionala.

Scopul acestui simpozion a fost acela de a stimula unitatile de invatamant preuniversitar pentru a accesa fonduri extrabugetare in vederea dezvoltarii institutionale.

La acest manifestari au participat si o serie de oameni importanti ai invatamantului cum sunt; Inspectorul Scolar Cristi Iordachioaia, Conf. univ. dr. Alois Ghergut de la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza, dar si managerul public al Insitutiei Prefectului, Adina Girjan.

Programul a fost deschis de catre directoarea Scolii Speciale din Pascani, Gabriela Nedelcu, care le-a vorbit invitatilor despre importanta accesarii unor astfel de proiecte cu finantare extrabugetara.

Mai apoi au luat cuvantul si invitatii, Cristi Iordachioaia transmitand mesajul de sustinere al Inspectoaratului Scolar Judetean pentru astfel de proiecte, acelasi lucru facandu-l si reprezentanta prefecturii.

Mai apoi, a luat cuvantul conf. univ. dr. Alois Ghergut, care a explicat o serie din obiectivele acestui proiect, cum sunt dezvoltarea aptitudinilor si a competentelor in domeniul finantarii extrabugetare si a managementelor de proiect dar si crearea unei retele de parteneriat intre scoli.

Mentionam ca, Scoala Speciala a derulat 4 astfel de proiectele cu finantare europeana si extrabugetara: Educatia vocationala a profesorilor care lucreaza cu copii cu dizabilitati, Simt si zambesc ca voi, Artistii Speciali si Bucatarii Speciali.

PULSUL ZILEI

Polițiști bătuți de două femei, la Târgu Frumos! De unde a pornit scandalul

Doi agenți de poliție au fost agresați de două femei la Târgu Frumos. Una dintre bătăușe este recidivistă și se află în penitenciar Doi polițiști ieșeni au fost bătuți de două femei, care au fost trimise în judecată pentru săvârșirea...

Ziua Tatălui. Povestea unei sărbători dedicate iubirii și sacrificiului unui tată

În fiecare an, această zi este celebrată în numeroase țări din lume pentru a evidenția importanța taților în educația, protecția și dezvoltarea copiilor. În România, Ziua Tatălui este sărbătorită în a doua duminică a lunii mai, conform Legii nr. 319/2009,...

Eurovision 2026 începe la Viena: România este reprezentată de Alexandra Căpitănescu

Festivităţile din cadrul concursului Eurovision, care se vor desfăşura până la finala din 16 mai, încep duminică la Viena, cu mii de fani din întreaga lume, în ciuda unui apel la boicot lansat din cauza prezenţei Israelului, informează AFP. Capitala...

PSD Pașcani a tratat cu maximă seriozitate și responsabilitate proiectul Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Municipiului Pașcani!

PSD Pașcani a tratat cu maximă seriozitate și responsabilitate proiectul Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Municipiului Pașcani, precum și lista de investiții pentru anul 2026. Am analizat forma prezentată de administrația actuală și am reconfirmat, prin vot, proiectele importante...

Deputatul Sorin Năcuță: Ziua Europei este și ziua României !

Astăzi, de Ziua Europei, celebrăm nu doar apartenența României la Uniunea Europeană, ci și angajamentul nostru ferm față de valorile democratice, libertatea, solidaritatea și prosperitatea comună care definesc proiectul european. Europa are un rol major în promovarea păcii, a drepturilor...

Senatorul Lucian Rusu: Astăzi, de Ziua Europei, celebrăm valorile care ne unesc: pacea, solidaritatea, libertatea și dezvoltarea prin cooperare!

Astăzi, de Ziua Europei, celebrăm valorile care ne unesc: pacea, solidaritatea, libertatea și dezvoltarea prin cooperare. 🇪🇺 Ca senator de Iași în Parlamentul României, cred că apartenența României la Uniunea Europeană a însemnat șanse reale de dezvoltare pentru comunitățile noastre....

Ziua Europei 2026: Ce semnificație are data de 9 mai pentru România

Ziua Europei, sărbătorită anual pe 9 mai în toate statele membre ale Uniunii Europene, marchează unul dintre cele mai importante momente din istoria construcției europene: Declarația Schuman din 1950, considerată actul fondator al proiectului european modern. Evenimentul simbolizează valorile...

Amendamente la bugetul Pașcaniului: foișor la Peștișorul, cabinet stomatologic, mai mulți bani pentru olimpiadiști și situații de urgență

Bugetul și lista de investiții ale municipiului Pașcani au fost aprobate cu o serie de amendamente propuse de unii consilieri locali. Lista a fost deschisă de consilierul PSD Vlad Macovei. El a solicitat suplimentarea bugetului pentru asistență socială cu 100.000...

Cum sunt blocate și deblocate investițiile la Pașcani. Cazul de la Miron Costin, desconsipirat de consilieri

După un blocaj de peste un an și jumătate, investiția de reabilitare a corpului B de la Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani ar urma să fie finalizată în maxim o lună de zile. Este răspunsul dat de reprezentanții Primăriei în...

Bugetul Hârlăului pentru 2026, aprobat de consilierii locali – VIDEO

Bugetul orașului Hârlău pentru anul 2026 a fost aprobat vineri, 8 mai, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, desfășurată la Clubul Copiilor. Odată cu bugetul, aleșii locali au votat și lista de investiții pentru acest an. Potrivit administrației...
Paşcani
cer senin
12.5 ° C
12.5 °
12.5 °
91 %
2kmh
0 %
lun
23 °
mar
22 °
mie
14 °
J
16 °
vin
19 °

Niciun articol afișat