Simularea II a Evaluării şi Bac-ului, de la nivel judeţean: câte şcoli participă şi câte nu? Înscrierea a fost opţională

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi organizează o nouă simulare a examenelor naţionale, de data asta doar la nivel judeţean, în perioada 17-19 aprilie. Directorii şcolilor au avut termen până pe 1 aprilie să comunice înscrierea la simularea judeţeană, care nu a fost impusă şcolilor, fiind opţională. Peste 90% dintre şcolile care au elevi în clasa a VIII-a şi peste 80% dintre cele cu elevi de clasa a XII-a sau a XIII-a vor participa la examenul organizat de ISJ Iaşi.

Reporterii „Ziarul de Iaşi” au solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi numărul unităţilor de învăţământ care vor lua parte la simulare. „Din cele 165 de unităţi de învăţământ, de stat şi particulare, care au elevi în clasa a VIII-a, 156 vor susţine Simularea Evaluării Naţionale. Din cele 48 de unităţi şcolare în care sunt înscrişi elevi de clasa a XII-a sau a XIII-a, 40 vor susţine Simularea probelor scrise ale Examenului de Bacalaureat”, a precizat purtătoarea de cuvânt a ISJ Iaşi, Antonina Bliorţ.

Pe 22 martie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a anunţat oficial organizarea simulării examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, precizând că subiectele vor fi realizate la nivel judeţean, iar evaluarea se va face la nivelul şcolii.

„Analiza atentă a rezultatelor obţinute de elevii din clasele terminale de gimnaziu şi liceu la simularea examenelor naţionale, sesiunea 2024, organizată de Ministerul Educaţiei, a evidenţiat nevoia creşterii şanselor de succes la evaluările externe ale tuturor elevilor din judeţul Iaşi. În acest sens, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi organizează, în intervalul 17-19 aprilie 2024, o simulare a examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, la fiecare probă de examen”, a transmis ISJ Iaşi în luna martie.

 

Subiectele şi baremele de evaluare vor fi elaborate de grupuri de lucru pe discipline la nivel judeţean, cu respectarea programelor în vigoare şi a modelelor publicate de Ministerul Educaţiei. Programele de examen sunt cele stabilite prin O.M.E. nr. 6155 din 31 august 2023 privind organizarea şi desfăşurarea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2023-2024, respectiv O.M.E. nr. 6156 din 31 august 2023 privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat – 2024.

Probele şi evaluarea vor avea loc la nivelul şcolii, în format clasic, fără acces la platforma de evaluarea digitalizată. Rezultatele de la simulare vor fi comunicate individual elevilor şi părinţilor.

Sursa Ziarul de Iași

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
78%
4.3m/s
100%
lun
19 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
7 °

Niciun articol afișat