Sindromul Stokholm la Iași. O soție a cerut clemență pentru soțul ei după ce a fost lovită cu sălbăticie cu o rangă peste picioare

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Magistrații Curții de Apel au respins declarația unei femei bătute, care își retrăsese plângerea, iar acum își apăra soțul, contrazicându-și propriul avocat. Nu au luat în seamă nici argumentul bărbatului, că toată familia trăiește din banii pe care el îi câștigă, iar copiii ar avea de suferit dacă ar fi încarcerat. Judecătorii au menținut hotărârea primei instanțe, care îl condamnase direct cu executarea în regim de detenție.

În seara zilei de 16 decembrie a anului trecut, Vasile Neculai, aflat într-o stare avansată de ebrietate și parcurgând o criză de gelozie, i-a ordonat soției sale să-și întindă picioarele, pentru a o putea lovi mai bine. De frică, femeia s-a conformat, iar Neculai a început să o bată cu o rangă de fier. Șocați de violența și sadismul gestului, magistrații Judecătoriei nu au mai luat în considerare faptul că bărbatul nu avea antecedente penale, ci l-au condamnat la un an și o lună de detenție. Chiar dacă nu mai fusese condamnat niciodată până atunci, nu era pentru prima oară când își bătea soția.

Soția își retrăsese plângerea

Contestația depusă de Neculai împotriva sentinței a prilejuit o alianță ad-hoc între victimă și agresor. Bărbatul a arătat că avusese o conduită sinceră și cooperantă, recunoscându-și și regretându-și fapta. Soția își retrăsese plângerea. El era singurul întreținător al familiei, care trăia din economiile lui, iar executarea pedepsei în mediu carceral ar putea avea consecințe grave asupra celor trei copii. El a afirmat că trebuia avut în vedere și interesul superior al acestora. Se cumințise și își găsise un loc de muncă. Cerea să fie lăsat liber, ca să muncească pentru copiii săi. Apelul său a fost susținut și de femeia bătută. Ea a spus că se împăcase cu soțul ei și îl voia liber.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: De ce nu avem constructor pe Târgu Frumos – Lețcani, singurul tronson din A8 încă blocat?

Un sector vital din autostrada „Unirii” (A8: Ungheni – Iași – Tg. Mureș), finanțat prin programul SAFE, nu are nici până la această oră un constructor desemnat. Tronsonul de 28,6 kilometri Tg. Frumos – Lețcani, integral în județul Iași,...

Muzeul Viei și Vinului din Hârlău împlinește 20 de ani! O expoziție dedicată vânătorii tradiționale readuce la viață o ocupație aproape uitată

Muzeul Viei și Vinului din Hârlău marchează 20 de ani de activitate printr-o expoziție care readuce în atenția publicului una dintre ocupațiile tradiționale ale comunităților rurale din Moldova. Vizitatorii vor putea descoperi obiecte autentice folosite în vânătoarea de odinioară...

Istoricul medical, rețetele și programările la medic vor putea fi accesate online. Legea a fost promulgată

Pacienții din România vor avea acces online, într-un singur loc, la istoricul medical, rețetele electronice și, ulterior, la programările la medic. Legea privind dezvoltarea portalului „e-Sănătatea Mea” a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial, iar Casa Națională de...

Casa de Vinuri Cotnari și Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași lansează campania #VINlaDonat, o inițiativă care încurajează donarea de sânge

Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași, împreună cu Casa de Vinuri Cotnari, lansează #VINlaDonat, o inițiativă la nivel național, care își propune să crească nivelul de conștientizare privind importanța donării de sânge și să încurajeze cât mai mulți români să...

PSD Pașcani: Pașcaniul pe tarabă, un reflex al afaceristului Pintilie!

Comunicat: PSD Pașcani sanctioneaza intenția primarului Marius Pintilie de a vinde proprietățile pe care le are Municipiul Pașcani, sub pretextul că ar vrea să asfalteze străzile din oraș. Primul pas pentru realizarea lucrărilor de reamenajare a unor străzi neasfaltate...

Moartea tânărului din Mircești în Irlanda. Familia cere răspunsuri și acuză că Andrei Coteanu a fost agresat

Moartea lui Andrei Coteanu (foto), tânărul în vârstă de 27 de ani din comuna Mircești, care și-a pierdut viața într-un pub din localitatea Riverstick, comitatul Cork (Irlanda), continuă să ridice numeroase semne de întrebare. În timp ce autoritățile irlandeze desfășoară cercetări pentru...

Au început oficial lucrările de reabilitare a iluminatului public din orașul Târgu Frumos!

Vești bune pentru cetățenii din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a anunțat ca au început lucrările de reabilitare a iluminatului public. "Astăzi a avut loc predarea amplasamentului către executant, iar lucrările de reabilitare a iluminatului public din orașul Târgu Frumos...

Permisul va fi suspendat pentru amenzile rutiere neplătite. Noile reguli intră în vigoare din 25 august

Șoferii care nu își achită amenzile pentru încălcarea Codului rutier în termen de 90 de zile de la comunicarea procesului-verbal riscă suspendarea dreptului de a conduce, potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 7/2026. Guvernul a adoptat recent și normele...

Schimbări importante la pensii de la 1 august. Femeile sunt cele mai afectate

Românii trebuie să fie atenți la noile modificări ale legislației cu privire la pensii. După creșterea treptată a vârstei de pensionare pentru femei, urmează și majorarea stagiului complet de cotizare, ceea ce va afecta milioane de asigurate, potrivit CNPP. Ce se...

Cum te păcălesc magazinele să cumperi mai mult: trucurile psihologice ale supermarketurilor

Cum sunt aranjate rafturile din supermarket ca să cheltuiești mai mult: de la poziția laptelui până la mărimea coșului și prețurile în „,99". Nu este întâmplător că aproape toate supermarketurile arată la fel pe interior. Traseul pe care îl parcurgi printre...
Paşcani
nori împrăștiați
30.3 ° C
30.3 °
30.3 °
46%
1.7m/s
0%
vin
32 °
S
34 °
D
32 °
lun
25 °
mar
29 °

Niciun articol afișat