Sistemul de pensii va fi complet reformat. Toate dosarele de pensii vor fi recalculate

Sistemul de pensii va fi complet reformat. Anunțul a fost făcut luni seară de Ministerul Muncii. Pentru început vor fi evaluate toate dosarele de pensii în vederea recalculării.

Procesul va fi de durată, întrucât recalcularea se va face în urma unei modificări legislative.

Scopul principal este acela ca pensiile mici să ajungă să crească mai repede decât pensiile mai mari. Iar asta va fi posibil în baza unei noi formule de calcul care va introduce în ecuație mai mulți factori de contributivitate. Acest lucru nu va modifica însă sub nicio formă stagiul de cotizare care va rămâne de minimum 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Potrivit legii, stagiul minim de cotizare este perioada prevăzută de lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie, la împlinirea vârstei standard de pensionare.

Iar stagiul complet de cotizare este acea perioadă de timp prevăzută de lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială. Acesta vă rămâne de 35 de ani atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Noul sistem de calcul nu va elimina pensionarea anticipată. Întreaga reformă are că scop recalcularea celor aproape 5 milioane de pensii astfel încât pensionarii cu aceeași pregătire și cu aceeași vechime să aibă pensii egale.

Ministerul precizează că stagiul minim este de 15 ani, iar stagiul complet este de 35 de ani

 

 

”Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) a demarat o reformă amplă a sistemului de pensii, primul pas fiind evaluarea tuturor dosarelor de pensii, în vederea recalculării. Recalcularea pensiilor se va face în urma unei modificări legislative, astfel încât pensiile mai mici, în baza unei formule care aduce mai mulţi factori de contributivitate, să crească mai repede decât pensiile mai mari. În acest moment, există un grup de lucru care analizează datele pe care le avem disponibile, precum şi diferite variante de lucru. În ceea ce priveşte informaţia lansată în spaţiul public, potrivit căreia «Guvernul vrea să crească stagiul minim de cotizare la pensie de la 25 de ani la 35 ani», atragem atenţia că potrivit Legii nr. 263/2010, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, nu 25 de ani, şi nu există nicio discuţie care să vizeze majorarea acestuia”, a transmis, luni, Minsterul Muncii, într-un comunicat de presă.

Instituţia precizează că ”stagiul minim de cotizare este perioada minimă de timp prevăzută de lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie, la împlinirea vârstei standard de pensionare”.

”Stagiul complet de cotizare este perioada de timp prevăzută de lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială. Pentru corecta informare a publicului, 35 de ani este stagiul complet de cotizare, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, deci afirmaţia referitoare la intenţia Guvernului de a majora stagiul minim la 35 de ani este absurd”, a mai transmis Ministerul Muncii.

Instituţia afirmă că, în ceea ce priveşte noul sistem de calcul, care ar elimina indicele de corecţie, ”se analizează posibilitatea includerii acestui indice sub o anumită formă în viitoarea formulă de calcul a pensiilor”.

Sursa Stirile Pro TV

PULSUL ZILEI

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...

Ajutorul pentru încălzire 2026–2027. Cine poate primi bani de la stat, ce acte sunt necesare și până când se depun cererile

Românii cu venituri mici pot solicita ajutor de la stat pentru încălzirea locuinței și în sezonul rece 2026–2027, cuprins între 1 noiembrie 2026 și 31 martie 2027. Sprijinul se acordă în funcție de veniturile familiei sau ale persoanei singure...

Vremea se răcește puternic în toată țara. În ce zone apar primele ninsori și unde se vor înregistra ploi însemnate cantitativ

România trece, în doar câteva zile, de la temperaturi apropiate de cele de vară la o vreme mult mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Meteorologii anunță maxime de până la 30 de grade în sudul țării,...

Deputatul Maricel Popa: P𝐍𝐋, 𝐔𝐒𝐑 ș𝐢 𝐩𝐫𝐞ț𝐮𝐥 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢: 𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐫ă𝐬𝐩𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐚𝐛𝐚𝐧𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭𝐞?

𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐞𝐟𝐭𝐢𝐧ă, 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐞 ș𝐢 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐥𝐮𝐚𝐭𝐞 î𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫! Prețul ridicat al energiei afectează direct nivelul de trai al românilor, competitivitatea companiilor și dezvoltarea economiei naționale. Din păcate, România plătește astăzi...

Omagiu pentru cei peste 600 de soldați îngropați în cimitirul eroilor din Maxut, comuna Deleni – VIDEO

Peste 600 de soldați ai Regimentului 48 Infanterie Buzău, răpuși de epidemia de tifos în timpul Primului Război Mondial, au fost comemorați joi, 8 octombrie, în cimitirul militar din Maxut, comuna Deleni. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților...

Toamna, sărbătorită prin cântec și dans la Grădinița Nr. 3 din Pașcani

Curtea Școlii nr 2  din Fântânele, acolo unde a fost relocată Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 din Pașcani s-a umplut de culoare și voie bună, vineri 9 octombrie. Cadrele didactice au pregătit un decor cu anotimpul cel bogat, ...

Scandal la PSD Pașcani între pesediștii „liberali” si pesedinștii „auriști”

PSD Pașcani se face țăndări, pe zi ce trece! După excluderea lui Sorin Olariu din partid și legislativul local, conducerea organizației a luat decizia de a înlocui doi colegi de partid în Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM...

Centrul municipiului Pașcani va fi închis duminică, 11 octombrie, pentru Crosul Toamnei

Centrul municipiului Pașcani se închide duminică, 11 octombrie, pentru a lăsa loc sportului și mișcării.  Mai exact, strada Moldovei va fi închisă de la semafoarele vechi pe ambele sensuri și până la Casa de Cultură. De asemenea, va fi închisă...

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...
Paşcani
cer senin
13.2 ° C
13.2 °
13.2 °
72%
1.8m/s
0%
vin
13 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat