Sistemul de telemedicina inaugurat la Spitalul Municipal Pascani

Astazi, 22 septembrie 2012, a fost inaugurat la nivel national sistemul de telemedicina, iar cum Spitalul Municipal detine un astfel de sistem inaugurarea a avut loc si aici.

 

Sistemul de telemedicina a fost testat timp de o luna de zile. El este implementat la toate spitalele din tara care detin unitati  de primiri urgente, iar prin acest sistem se imbunatateste semnificativ comunicarea dintre doctori.

 

Spre exemplu un pacient ajunge in unitatea de primiri urgente a Spitalului Municipal intr-o stare foarte grava, care depaseste competentele doctorilor pascaneni. In acel moment sistemul de telemedicina ajuta doctorii pascaneni sa i-a legatura audio-video cu Spitalul care este superior si anume, Spitalul “Sfantul Spiridon” Iasi. Pe monitoarele video vor fi postate toate datele pacientului, nume, varsta, tensiune, saturatie, puls etc. astfel, specialistii ieseni recomanda medicilor pascaneni ce masuri sa i-a pentru a imbunatati starea pacientului sau pentru a-l stabiliza pentru transportul catre unitatea lor.

 

Mentionam faptul ca, sistemul acesta este functional si in ambulantele EPA, care pot transmite imagini in timp real catre unitatile spitalicesti cu pacinetii direct de la fata locului unui eveniment. Un astfel de sistem valoreaza o suma care se apropie de 1 miliard de lei vechi.

PULSUL ZILEI

Șefii județului au decis tăierea a peste 1.000 de arbori de pe șosele: „Risc pentru circulație”. Lista drumurilor care vor rămâne fără copaci pe...

CJ Iași pregătește o operațiune amplă pe drumurile județene: mai bine de 3.400 de mc de lemn urmează să fie scoși la vânzare prin Bursa Română de Mărfuri. Evaluările silvice indică arbori afectați de vânt și precipitații, deveniți risc...

Ansamblul de Dansuri Populare Românești „Rapsozii Siretului” Pașcani, locul I la Festivalul-Concurs Interjudețean „Pe toloaca Satului” Vorona

Ansamblul de Dansuri Populare Românești "Rapsozii Siretului" Pașcani a obținut locul I la Festivalul-Concurs Interjudețean "Pe toloaca Satului" Vorona - Botoșani. "În data de 26 aprilie 2026, Ansamblul de Dansuri Populare Românești "Rapsozii Siretului" al Casei Municipale de Cultură "Mihail...

Liceul Tehnologic Mihai Busuioc din Pașcani a organizat o nouă ediție a proiectului județean „Primăvara – anotimpul renașterii” – FOTO

Liceul Tehnologic Mihai Busuioc din Pașcani a organizat la sfârșitul săptămânii trecute cea de-a X-a ediție a proiectului județean "Primăvara - anotimpul renașterii". Timp de două zile, 25 și 25 aprilie, au avut loc cele două secțiuni, prima cu participare...

Atenție la capacele de canalizare din Pașcani! Pericol semnalat pe strada Izvoarelor

Atenție la capacele de canalizare din Pașcani! Un cetățean a semnalat faptul că pe strada Izvoarelor un astfel de capac nu se închide etanș și reprezintă un pericol pentru trecători. Situația a fost semnalată în spațiul online, iar persoana...

40 de tei au fost plantați la Pașcani – FOTO

40 de puieți de tei au fost plantați in cursul zilei de luni, 27 aprilie a.c. pe spațiile verzi din municipiul Pașcani. Copaci au fost cumpărați din bugetul local si au fost plantați pe strada Ceferiștilor din zona Vale. ...

Bilanțul pagubelor cauzate de vântul de duminică, în zona Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău – FOTO

Vântul puternic de duminică, 26 aprilie, când a fost emis cod galben de vreme rea, a produs pagube în mai multe localități din județul Iași, inclusiv în Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, pompierii...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevii de la Școala Gimnazială Vânători la Casa de Cultură Pașcani – VIDEO

Arta și creativitatea elevilor de la Școala Gimnazială Vânători au fost puse într-o expoziție de pictură și grafică amenajată la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu din municipiul Pașcani. Vernisajul a avut loc vineri, de la ora 14:00, sub denumirea...

Vacanța judecătorilor lasă A7 fără o bretea importantă în zona Pașcani: nu se va putea face prin PNRR

Câteva sute de metri din A7 rămân în afara PNRR. Înalta Curte a amânat pentru sfârșitul lunii septembrie o decizie privind solicitarea unei fundații de a include în lista beneficiarilor de despăgubiri pe traseul Autostrăzii Moldovei a unui cămin...

Vot de blam pentru primarul Pintilie. Consilierii locali pășcăneni sancționează proiectul privind mutarea jocurilor de noroc

Comunicat: PSD Pașcani constată că proiectul promovat de primarul Marius Pintilie privind mutarea sălilor de jocuri de noroc a primit, în mod clar, un vot de blam din partea consilierilor locali în cadrul ședințelor pe comisii. Lipsa susținerii pentru...

Campanie pentru vaccinul ROR, parte din schema obligatorie, la Pașcani

Campanie importantă de informare și vaccinare, în această perioadă în municipiul Pașcani, dar și în întreg județul. Timp de trei zile, 27-30 aprilie, medicii de familie din Policlinica spitalului, de pe strada Ștefan cel Mare din municipiu, dar și...
Paşcani
cer fragmentat
8.8 ° C
8.8 °
8.8 °
62 %
1.7kmh
51 %
mar
15 °
mie
11 °
J
11 °
vin
12 °
S
11 °

Niciun articol afișat