Situația la zi a proiectelor A7 și A8 și calendarul asumat pentru tronsonul Tg.Mureș-Tg.Neamț de pe A8

1. În urma apelului pe care îl fac de câteva luni de zile, după ședința de acum câteva săptămâni de la Prefectura Iași, este a doua întâlnire la acest nivel, doar că de această dată au fost prezenți în afară de șefii instituțiilor locale, Directorul General CNAIR și cele două firme de proiectare implicate pe A8 și A7.
2. Este pentru prima dată în ultimii cinci ani, când clasa politică locală PNL și PSD au recunoscut la unison că Autostrada UNIRII-A8 este cel mai important proiect al Iașului și al Moldovei.
Sper să-i țină interesul pentru acest proiect

 

3. Atât Directorul General CNAIR, cât și proiectantul Acciona și-au asumat termenele avansate, iar reprezentanții PSD și PNL prezenți în sală au întărit susținerea politică a acestor termene!
4. Proiectanții și conducerea CNAIR au primit asigurări din partea conducerilor politice și administrative ale institutiilor locale (Primărie, Prefectură, Consiliul Județean, DRDP, etc) că se vor implica și vor susține ca aceste proiecte să fie finalizate conform termenelor asumate.
Iată termenele asumate de către CNAIR și proiectantul Acciona pentru tronsonul Tg.Mureș-Tg.Neamț:
Sectorul 1, Tg.Mureș-Miercurea Nirajului, finanțare PNRR
– Emitere Acord de Mediu – 4 Octombrie 2022
– Întocmire Documentație Atribuire – 15. Noiembrie 2022
– Demarare Procedură Achiziție – 15 Decembrie 2022
Sectorul 2, Miercurea Nirajului- Leghin, finanțare parțial POT 2021-2027
– Emitere Acord de Mediu – 15 Noiembrie 2022
– Întocmire Documentație Atribuire – 27 Decembrie 2022
– Demarare Procedură Achiziție – 27 Ianuarie 2023
Sectorul 3, Leghin – Tg.Neamț (Moţca), finanțare PNRR
– Emitere Acord de Mediu – 4 Octombrie 2022
– Întocmire Documentație Atribuire – 15 Noiembrie 2022
– Demarare Procedură Achiziție – 15 Decembrie 2022
La final s-a decis ca ședințele de la Iași să se țină în același format, o dată pe lună și să fie invitate și asociațiile civice pro autostradă.
Din acest moment avem și un calendar strict, deci nu ne rămâne decât să muncim, iar toate instituțiile prezente azi la Iași prin reprezentanții lor să-și facă treaba, pentru a livra ce au promis.
Eu voi continua să monitorizez strict aceste proiecte și să ajut acolo unde o pot face, din poziția pe care o am.
Concluzia Generală:
Ministerul Transporturilor și CNAIR sprijină proiectele A7 și A8, iar contractelele asumate prin PNRR vor fi îndeplinite!
Hai că se poate!
P.S. Mâine voi fi la Suceava.
sursa: facebook/catalin.urtoi

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
12.7 °
81%
4.6m/s
100%
lun
19 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
9 °

Niciun articol afișat