Soacra şi campania electorală

Candidatul Săndel e în plină campanie electorală. E prins de griji şi necazuri până peste cap. Sunt toate tipografiile ocupate şi n-are unde să-şi tiparească afişele, i s-au îmbolnăvit de gripă porcină câţiva susţinători şi nu poate face faţă treburilor, aşa cum şi-a propus, are nevoie de măşti de protecţie să nu se răspândească virusul, e un pic răguşit şi n-are portavoce. Parcă toate merg de-a-ndoaselea.
Dis-de-dimineaţă încep telefoanele, se convoacă adunările, se constituie grupările şi se aplică procedurile. Toate sunt făcute cu grabă pentru a fi primul, cel mai bun şi cel mai tare, căci vrea să câştige.
Mult zgomot, multă agitaţie, multă trudă. Ei, dar toate vor avea un sfârşit, toate vor fi o victorie bine meritată!
Sărmanul, nici nu mai ştie de când nu s-a mai bucurat de viaţa privată, de intimitatea şi de căldura căminului. Nici în patul conjugal nu ţine minte de când n-a mai ajuns din pricina drumurilor, a frământarilor şi-a timpului nemăsurat al campaniei.
Uneori îşi doreşte tihna căsuţei, plimbarea cu maşina şi ieşirea la o fripturică cu familia. Înainte de-a aţipi, prin numeroasele şi obositoarele trasee ce le parcurge zilnic, îşi face în memoria amortiţă, un vis frumos în care se joacă cu copiii, îi duce la şcoală şi îi ajută la lecţii, iese la plimbare cu soţia, sau merge în vizită la rude şi petrece sărbătorile de iarnă mâncând bine şi dormind liniştit. Ce viaţă! Telefonul sună strident.
– Alo! Săndele dragă, ce faci, băiatul mamei?
Zăpăcit şi încâlcit ca mâţa-n lână, răspunde aiurit, trezit din visul atât de frumos. Glasul acela îi era bine cunoscut.
– Sărut-mâna, mamă soacră, ce să fac? Ei, dumneata nu ştii cum e în campania asta ? Drumuri, chin şi oboseală…
– Ştiu dragă, ştiu, tocmai de asta mama s-a gândit să vină la voi, să vă ajute un picuţ, cât oi putea, să vă fac viaţa mai placută şi mai uşoară. Am vorbit şi cu Lilioara şi mi-a zis să te sun, să văd dacă eşti dispus să îţi primeşti soacra, adaugă ea şi începu să râdă din toată inima, lăsându-l fără replică, fără glas şi cu un nod în gât. Ce să zică, ce să facă? Asta-i mai trebuie pe cap. Să-i apară soacra tocmai de la Ilieştii Vechi, taman în această perioadă! Mai şi râde… că lui de râs îi arde. Lăsă telefonul jos.
,, A, sigur s-a plâns nevasta-mea că e neglijată, că nu prea dau pe-acasă, că nu ştiu nimic de viaţa de familie de peste jumătate de an şi n-am fost la şedinţele copiilor nici luna asta’’, îşi zise el, întristat ca de moartea, nu de vizita anunţată a soacrei .
S-a trezit din amorţeală de-a binelea şi acum se frământă mai tare ca la întâlnirea cu electoratul. ,,Nici firimatura de linişte ce-o aveam până acum, n-o mai am’’.
Se gândea plin de nervi şi agitaţie lăuntrică la toate amănuntele legate de vizita asta, ca şi când ar fi venit preşedintele. ,,Ce preşedinte! Feldmareşal, nu alta, e soacră-mea!Doar a fost directoare de şcoală treizeci de ani’’ se tânguia el în gând. ,,Şi unde o să dorm eu de-acuma, când voi ajunge acasă dimineaţa pe la patru? Şi ce gură cât o şură va face Coana Mare. Că ce mi-a trebuit, că nu mai am responsabilităţi faţă de copii, de familie, că umblu după funcţie , că nu mai sunt tată şi soţ, că dacă ştia ce-o aşteaptă pe fiică-sa nici să se uite la mine n-o lăsa, că aşa am umblat zevzec de când mă cunoaşte…’’
Tristă zi, urâta dimineaţă. Săndel sta rezemat într-un cot, ţinându-şi bărbia sprijinită să nu-i cadă capul. ,,Cine, naiba o aduce? Cât va sta? Parcă vede ce scandal va face şi ce telefoane o să mai dea ea pe la toţi cei din staf, punându-i la treabă şi încercând să mă menajeze. Nici într-un caz nu va fi de-acord să plec zilnicde-acasă, să umblu pe toate coclaurile, prin toate satele, să pup toate mâinile şi să beau o pălincă cu careva de la vreo primărie. Îl treceau năduşelile gândind la toate astea. Apoi se încurajă puţin. ,,Ei, poate n-o fi chiar atât de afurisită, că doar ne-a crescut copiii, ne-a ajutat cu bani când ne-am luat casa, ne-a dat şi ceva pământ să-l vindem, chiar ne-a plătit câte o rată’’. Şi parcă îi vedea toate calităţile pe care niciodată nu i le-ar fi descoperit. O să fie bine. Numai că pică tare prost acum, îmi va scoate ochii spunându-mi, că mai bine eram primar, că mi-ar fi mers mult mai bine fără atâta bătaie de cap. ,,Ce să fac, ce să fac?’’
Pune mâna pe telefon şi o sună pe nevastă-sa, poate ea e mai înţelegătoare.
– Sărut-mâna , Lili, ce faci dragă? Eşti ocupată?
– Ocupată? Da’ când te-a mai interesat pe tine, dacă sunt eu ocupată?! De cât timp nu m-ai văzut, ştii? Ai habar ce culoare am la păr în ultima lună? Ştii că Gigel are probleme cu algebra? De când …
– Păi…cum, draga mea, n-am fost aseară acasă, adică…mai spre dimineaţă…
– Sigur că ai fost! Am găsit aparatul de ras în priză, cămaşa aia albă murdară şi pusă în tava de aragaz, cravata cea nouă înfăşurată în jurul pisoiului şi cana de cafea pe capacul wc-ului. Sigur…Cum să nu ştiu că ai ,,trecut’’ pe acasă!
– Iartă-mă, Lilişor, te rog, iartă-mă, sunt înnebunit şi obosit…Nici nu mai ştiu cum mă cheamă…
– Sigur nu ştii, din moment ce n-ai semnat convocarea la şedinţa cu părinţii, probabil neştiind nici pe copiii tăi cum îi cheamă.
– Lili! Lilişor, draga mea, crede-mă, o să mă schimb după campanie…Ai şi tu puţină răbdare şi o să fii mulţumită de mine. O să te duc la teatru la Bucureşti, îţi iau şi haina de vizon pe care o visezi de atâţia ani, o să-i dăm pe copii la liceul cel mai bun, că aici nu se face carte, că toţi ies tâmpiţi, ai auzit cum a zis …
– Bine, păru că se mai înmoaie Lili, mai am puţină răbdare, ştii că eu sunt înţelegătoare şi suport totul ca un soldat bine instruit, dar am să văd ce te faci cu mama…Mi-a dat telefon că vine şi i-am zis să te sune. Te-a sunat? Nu-i aşa, că te bucuri că va sta câteva luni la noi, acum, cât durează campania, ca să ne fie de ajutor? O să se ducă ea la cumpărături în locul tău, o să facă lecţiile cu cei mici, o să plătească toate facturile, o să meargă la sedinţe…Nu-i aşa, că ne va fi bine? Şi nu intra în panică, doar tu oricum nu te vei întâlni cu ea, că ai programul ăsta încărcat. A..şi poate-i spui ei de ce trebuie să vii dimineaţa acasă, zise râzând ca de-o glumă bună.
Săndel lăsă telefonul jos fără să mai aibă cum să dea un răspuns la tirul de vorbe.
Se uită de jur împrejur şi se gândi la câte are în ziua aceea de făcut şi că mai bine îi spunea soţiei că pleacă în judeţul X şi nu ştie când se va întoarce, poate se mai aşază apele în matcă. Apucă telefonul, pregătindu-se să-l sune pe Popescu, să vadă dacă a găsit măşti suficiente.
Dar, uşa s-a deschis lag şi s-a trântit de perete. În prag, îmbrăcată cu o haină stridentă, la culoarea partidului care-l promova, cu afişe electorale şi cu o legătură enormă de măşti sub braţ, sta soacra surâzătoare şi plină de elan. Scoase din geanta enormă o portavoce şi strigă de tremurau geamurile:
– Hai, băiete, că-i târziu! Doar nu crezi, că te lasă mama la nevoie!