PSD Iași a dat startul campaniei electorale la Vânători: Bogdan Lupu intră oficial în cursa pentru funcția de primar (P)

Social-democrații ieșeni au intrat oficial campania electorală pentru alegerile parțiale din comuna Vânători, iar Bogdan Lupu, candidatul PSD la funcția de primar, pornește la drum cu un program axat pe proiecte concrete, investiții și continuarea muncii începute în comunitate de regretatul primar Constantin Lupu, care a condus comuna timp de 17 ani.

Alături de el se află viceprimarul Cătălin Voicu, echipa de consilieri locali și întreaga structură a PSD Iași, coordonată de deputatul Bogdan Cojocaru, președintele organizației județene.

Social-democrații transmit că această campanie va fi una pozitivă, centrată pe dialogul deschis cu cetățenii, pe soluții reale și pe o administrație care continuă să funcționeze în interesul oamenilor din toate satele comunei.

Bogdan Lupu: „Vânători are nevoie de continuitate, de proiecte duse la capăt și de o administrație prezentă în mijlocul oamenilor”

„Pornesc această campanie cu gândul la oamenii din Vânători și cu respect pentru munca domnului primar Constantin Lupu, care a lăsat în urmă proiecte importante și o comunitate unită. Comuna are nevoie în continuare de investiții în infrastructură, în servicii publice și în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea satelor noastre. Voi fi un primar prezent, deschis dialogului și preocupat de problemele oamenilor, iar împreună cu echipa locală voi continua tot ceea ce s-a început și voi aduce proiecte și noi investiții.” – Bogdan Lupu, candidat PSD la Primăria comunei Vânători

Deputatul Bogdan Cojocaru: „PSD Iași susține un tânăr pregătit, serios și respectat, care poate continua dezvoltarea comunei Vânători”

„Se deschide o nouă etapă pentru comuna Vânători. Bogdan Lupu este un tânăr cu experiență în administrația locală, cu pregătire profesională solidă și cu respect față de oamenii pe care îi reprezintă. Comunitatea are nevoie de continuitate, de proiecte duse la bun sfârșit și de o administrație modernă, aproape de cetățeni. Bogdan poate duce mai departe munca domnului primar Constantin Lupu și poate aduce un suflu nou în dezvoltarea comunei – cu seriozitate, preocupare și echilibru.” –  Bogdan Cojocaru, deputat și președinte PSD Iași

PSD Iași: Campanie pozitivă, orientată spre oameni

Pe tot parcursul campaniei, echipa PSD Vânători va avea întâlniri în toate satele comunei, pentru a discuta direct cu oamenii, a prelua probleme și a prezenta soluțiile propuse pentru perioada următoare.

Programul lui Bogdan Lupu include investiții în infrastructură, servicii medicale, educație, utilități și digitalizarea administrației locale. Soluțiile corecte în administrația locală pornesc din teren, din dialog și din continuitate. Iar Vânătoriul are nevoie exact de acest lucru: stabilitate, proiecte și respect față de oameni.

Material publicitar electoral comandat de Partidului Social Democrat  – Organizația Județeană Iași • CMF: 51250001 • Alegeri locale parţiale,7 decembrie 2025

• Notificarea privind transparența

PULSUL ZILEI

Trafic supravegheat din elicopter, în perioada 11 – 19 noiembrie

TRAFIC RUTIER SUPRAVEGHEAT DIN ELICOPTER În perioada 11 – 19 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., vor desfășura, pe drumurile naționale...

Duminică, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului

Potrivit calendarului bisericesc, postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. În cele 40 de zile de post, credincioșii ortodocși vor avea 14 zile cu dezlegare la pește.Postul Crăciunului, cunoscut în Biserica...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 10 NOIEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 10 NOIEMBRIE 2026 Vezi în direct aici proiectele de hotărâre dezbătute și votul consilierilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=ZyJRVN035cQ

Atenție șoferi! Cod galben de ceață în zona Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi – VIDEO

Cod galben de ceata Sursa : Administrația Națională de MeteorologieCOD : GALBENData emiterii : 10-11-2026 ora 8:52Nr. mesajului : 3Valabil de la : 10-11-2026 ora 9:00 până la : 10-11-2026 ora 11:00 Județul Iaşi: Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Belcești, Deleni, Cotnari,...

Doi pădurari din aceeași familie au murit în mod misterios în pădurile deținute de IKEA, în județul Iași. Omerta în cazul tragediei de la...

Un pădurar a fost ucis în 2019 de un hoț de lemne. Șapte ani mai târziu, fratele său a fost găsit mort în aceeași zonă forestieră. Fiul acestuia a preluat postul tatălui, însă a fost oprit de superiori atunci...

Încă 54 de medicamente compensate până la jumătatea lui decembrie, dacă iese calculul ministrului

Pe lista de medicamente compensate ar putea intra 54 de medicamente noi până la jumătatea lui decembrie, a anunțat miercuri, 4 noiembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Pe lângă ele, 16 tratamente deja existente ar urma să poată fi folosite...

Alarmă economică: România a ajuns la cel mai mare deficit comercial din istorie!

Economistul Radu Georgescu avertizează: consumul se prăbușește, dar importurile continuă să înghită economia România se afundă într-o situație economică tot mai îngrijorătoare! Deși consumul intern s-a prăbușit, deficitul comercial continuă să crească, iar cifrele pentru anul 2026 arată o imagine...

Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare

Reformă administrativă explozivă pregătită de PSD, cu efecte directe asupra județului Iași. Toate comunele cu mai puțin de 3.000 de locuitori ar putea fi comasate, iar localitățile care nu mai ating pragul legal de 10.000 de locuitori ar putea...

România pregătește un plan cu 57 de măsuri pentru protejarea copiilor. Peste 20.000 de cazuri de abuz au fost raportate anul trecut

Peste 20.000 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copiilor au fost înregistrate anul trecut de Protecția Copilului. Iar cifrele oficiale surprind doar o parte a realității.Mulți minori nu știu că sunt victime, alții nu au cui să...

Părinții care revin mai devreme la muncă ar putea primi mai mulți bani. Stimulentul ar putea ajunge la valoarea indemnizației

Părinții care se întorc mai devreme la muncă ar putea primi, pe lângă salariu, un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului, până când acesta împlinește 2 ani.Măsura este prevăzută într-un proiect de lege depus la Senat. În...
Paşcani
nori împrăștiați
7.9 ° C
7.9 °
7.9 °
86%
3.5m/s
83%
mar
9 °
mie
12 °
J
9 °
vin
20 °
S
7 °

Niciun articol afișat