Somaţii pentru eliberarea terenurilor ocupate ilegal. Primarul îi sfatuie pe cei în cauză, să le atace în instanţă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

 

Primăria Paşcani a luat primele măsuri, după şapte luni de zile de când Poliţia Locală a prezentat un raport cu privire la terenurile din domeniul public său privat al municipiului ocupate ilegal.

În cursul lunii aprilie a trimis prin intermediul unui executor judecătoresc notificări prin care cei în cauză au fost somaţi că în termen de 30 de zile să elibereze terenurile iar constructiile edificate fără autorizaţii să fie dărâmate. Sunt în acesta situaţie 23 de societăţi şi persoane fizice, dar până în prezent nici unul nu a anunţat că are de gând să dea curs solicitării administraţiei locale. Primarul municipiului, Dumitru Pantazi a spus că măsurile sunt necesare, conform prevederilor legale şi că nu au fost alte motive. Precizările au fost făcute în cadrul emisiunii “Pulsul Zilei”.
Edilul a mai spus că astfel de probleme nu pot fi rezolvate de Primărie. Cei în cauză nu pot fi puşi în legalitate decât după eliberarea terenurilor deoarece acestea trebuie înscrise în cartea funciara, iar intabularea nu se poate face dacă acolo sunt construcţii ilegale. El îi sfatuie pe cei care au primit notificări să le conteste în instanţă, cu speranţa că judecătorii vor oblige Primăria să încheie contracte de închiriere şi concesiune sau să fie eliberate terenurile.
În acesta situaţie se afla una dintre societăţile consilierului local Marius Pintilie – foto. Unele din magazinele sale  au fost extinse pe domeniul public sau privat al municipiului fără contract şi fără să achite folosinţa terenului iar lucrările au fost făcute fără avizele necesare. El a primit cinci  amenzi de la Poliţia Locală iar constatările de la faţa locului au fost cuprinse în raportul Poliţiei Locale. Sancţiunile au fost contestate în instanţă. Alesul local a refuzat să raspunda întrebărilor adresate de BIT TV, dacă va da curs notificărilor trimise de Primărie şi va elibera terenurile ocupate abuziv.

PULSUL ZILEI

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...
Paşcani
cer fragmentat
17.8 ° C
17.8 °
17.8 °
95%
3.1m/s
100%
J
22 °
vin
25 °
S
29 °
D
28 °
lun
33 °

Niciun articol afișat