Spațiile comerciale din piața Vale vor fi redeschise în câteva săptămâni

Vești bune pentru o parte din comercianții din piața Vale a municipiului Pașcani. Spațiile comerciale care au fost închise pentru renovare ar urma să fie recepționate săptămâna viitoare și să fie predate pentru a fi redeschise.

Clădirile au fost modernizate prin schimbarea tâmplăriei dar și a acoperișului. Precizările au fost făcute de primarul municipiului.

Lucrările de amenajare au fost finalizate și la hala nouă în care urmează să fie mutați producătorii de la tarabe. Deocamdată, hala va fi dată în folosință la finalizarea proiectului, în primăvara anului viitor pe motiv că până atunci trebuie îndeplinite o serie de condiții pentru obținerea autorizației ISU.

Vestea proastă este că in hala veche comercianții au primit notificări de evacuare. O parte dintre ei nu mai au contracte valabile iar ceilalți ar urma să își deșfășoare activitatea afară în apropierea halei, în niște spații improvizate, conform precizărilor primarului, Marius Pintilie. Măsura a fost luată pentru că urmează ca hala veche să intre în renovare și să fie predată constructorului.

În același context, primarul Marius Pintilie, a dat dreptate cetățenilor care comentează pe rețelele de socializare nemulțumiți de modul cum arată noua hală din piața Vale. Cetățenii au atras atenția că hala nu are suficiente geamuri pentru lumină naturală și aerisire iar stâlpii de susținere din interior ar crea un disconfort. Edilul a spus că lucrările au fost făcute în funcție de bugetul alocat și că proiectul anterior arăta mai bine, dar a fost modificat.

Menționăm că în discuțiile dintre comercianții din piață și reprezentanții Primăriei și ai Consiliului Local, înainte de alegerile locale, s-a stabilit ca toți comercianții din hala veche să fie relocați în alte spații, nu să fie trimiși acasă.

 

 

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: 165 de zile de la declanșarea crizei politice de către PSD și AUR, timp în care premierul Ilie Bolojan și Guvernul...

Sunt trei urgențe majore pentru care Partidul Naţional Liberal a luat decizia de a vota Guvernul propus de Luca Niculescu: 1. Necesitatea unei rectificări bugetare imediate. Conform Deciziei 771/2020 a CCR, rectificarea bugetară este atributul exclusiv al Guvernului. O rectificare...

Deputatul Maricel Popa: Am crezut în campioni, am investit în performanță și am adus aurul olimpic la Iași!

O viață dedicată performanței. 24 de ani de parteneriat, încredere și respect. Un aur olimpic care a intrat în istoria Iașului! Sunt momente în viață în care emoția, mândria și recunoștința se întâlnesc. Un astfel de moment l-am trăit la...

Senatul a adoptat proiectul prin care cetățenii ar putea primi SMS sau e-mail cu 30 de zile înainte să le expire actele

Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede că autoritățile și instituțiile publice trebuie să le trimită cetățenilor o notificare cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea unor acte administrative cu valabilitate limitată. Mesajele ar...

Avertismentul Națiunilor Unite: Scumpirile la energie și fenomenul El Niño ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie

Prețurile la energie, fenomenul meteo El Niño și înăsprirea condițiilor de creditare ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie în țările în curs de dezvoltare, care se confruntă deja cu șocuri repetate, a declarat șeful Programului Națiunilor Unite...

Femeile însărcinate pot fi însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii și au dreptul la respectarea demnității și a vieții private, potrivit unui proiect...

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care reglementează pentru femeile însărcinate dreptul la însoțitor și dreptul la intimitate în cursul travaliului și nașterii. Proiectul de lege instituie obligația pentru unitățile sanitare de a asigura condiții de...

Reguli noi pentru trotinetele electrice: Curs obligatoriu de legislație rutieră pentru utilizatori

Reguli noi pentru cei care circulă cu trotinete electrice pe drumurile publice. Aceștia trebuie să urmeze cursuri de legislație rutieră. Vor fi exceptate persoanele care dețin permise de conducere valabile. Cel puțin așa prevede un proiect de lege adoptat...

Documentul obligatoriu la achiziția unei case sau mașini. Ce trebuie să dovedească vânzătorul și cumpărătorul înainte de tranzacție

Vânzarea unei locuințe, cumpărarea unui autoturism și dezbaterea unei succesiuni presupun verificarea riguroasă a situației fiscale, în condițiile stabilite de lege. Din anul 2026, obligația de a dovedi achitarea datoriilor locale nu îi mai privește doar pe vânzători, ci...

OFICIAL Programele pentru Evaluarea Națională 2027 la clasa a VIII-a au fost publicate, conform Legii învățământului nr. 198/2023. Descarcă conținuturile la Limba și literatura...

Noile programe pentru Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a au fost publicate în Monitorul Oficial. Conținuturile au fost aprobate prin ordinul de ministru nr. 5.757 din 29 septembrie 2026. Vezi mai jos, în articol, programele pentru disciplinele...

APIA începe plata avansurilor din subvențiile agricole

Fermierii care au depus cereri pentru subvențiile agricole din acest an vor începe să primească avansurile începând cu 16 octombrie. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va efectua plățile până la 30 noiembrie, pentru a le oferi agricultorilor...

Ce se mai întâmplă pe Autostrada A7 Bacău – Pașcani. Când ar putea fi deschisă circulația pe primul lot

Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7), între Săucești și Trifești, au ajuns la un stadiu de execuție de aproape 70%, iar finalizarea segmentului ține de asigurarea finanțării necesare și de condițiile meteorologice din următoarele luni. „Lotul...
Paşcani
cer fragmentat
8.2 ° C
8.2 °
8.2 °
84%
4.6m/s
33%
J
14 °
vin
12 °
S
10 °
D
10 °
lun
10 °

Niciun articol afișat