Specialii de Pașcani la ceas aniversar

C.P. În perioada 1 – 4 decembrie 2020 Școala Gimnazială Specială Pașcani sărbătorește Zilele Școlii, marcând cei 44 de ani de existență de învățământ special și special integrat din municipiul Pașcani. Cu acest prilej, sunt planificate o serie de evenimente de amploare, dedicate atât elevilor, părinților cât și cadrelor didactice, promovând educația și valorile ei.

Faptul că nu putem fi cu toții în școală nu ne împiedică să sărbătorim zilele specialilor. Dacă facem ore online putem sărbători online. Vă invităm la sărbătoarea noastră, a specialilor, în spațiul virtual!

Programul manifestărilor

MARȚI, 1 decembrie se va lansa pe pagina de facebook a școlii expoziția virtuală „Românașii speciali” ce cuprinde lucrări realizate de elevii școlii

MIERCURI, 2 decembrie – Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități- videoconferințe cu invitați de marcă din sfera educației, deschiderea oficială a evenimentului

–        Lansarea revistei școlii „Special de Pașcani”

–     Lansarea ghidului „Pași spre independență pentru copiii cu CES”, realizat în parteneriat cu Fundația „Ancora Salvării” Iași, proiect finanțat prin Start ONG  by Kaufland

–         Proiecte Erasmus+ și platforma educațională digitală Edus

–         Programul „Povestea”, derulat de școala noastră în parteneriat cu Wellbeing Institute și Mind Education, Transylvania College și Școala pentru cuplu

–        Proiectul de dezvoltare instituțională ,,Design educațional adaptat elevilor cu TSA”

–         Parteneriatul cu ONG-ul „Go Care” România

–        Vizionarea filmulețului „Specialii în online’’- exemple de activități didactice și terapeutice adaptate elevilor cu CES

–        Webinar pentru părinți

–        La mulți ani, specialii de Pașcani!- mesajele instituțiilor partenere

 

JOI, 3 decembrie

– Piesă de teatru oferită cadou de către trupa de teatru „Suflet și mască” a Liceului Teoretic „Miron Costin” Pașcani

 

VINERI, 4 decembrie 2020

– Concursul de creație artistică și literară „În așteptarea lui Moș Nicoale”

– „Punguța cu două cărți” , program derulat în parteneriat cu Asociația OvidiuRO

Trăim o perioadă în care valorile și principiile din adâncul ființei noastre sunt puse la dese încercări. Învățăm, facem alegeri, discernem ce este mai important pentru noi. Important este să ne descoperim. Întotdeauna putem găsi în noi ceva neprețuit, mai ales acum, când suntem puși la multe încercări. Făcând lucruri împreună, descoperindu-ne împreună, scoatem la iveală ceea ce e  mai bun în noi.

Important este să ne găsim calea spre o nouă normalitate. Să ne facem un viitor special, doar suntem Specialii de Pașcani!

 

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...
Paşcani
nori împrăștiați
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
69%
2.3m/s
47%
vin
25 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
12 °

Niciun articol afișat