Spectacole și festivaluri anulate la Casa de Cultură Pașcani. În pericol și festivalul de datini și obiceiuri de iarnă din decembrie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

O parte din spectacolele și festivalurile care urmau să fie organizate de Casa de Cultură Mihail Sadoveanu din municipiul Pașcani, în noiembrie și decembrie au fost suspendate din cauza Ordonanței Austerității.

Asta deoarece, evenimentele nu mai pot fi susținute cu bani din bugetul local, conform ordonanței de urgență nr. 73/14 septembrie.

Prima manifestare care a fost suspendată este Festivalul Curcubeul Artelor, ce urma să aibă loc în perioada 25-26 noiembrie.

Activitatea facea parte din programul intitulat „Luna culturii”, la Pașcani, dedicat scriitorului pășcănean, Mihail Sadoveanu.

Conducerea Casei de Cultură susține că a găsit sponsorizări pentru tradiționalul simpozion, ce ar urma să aibă loc pe 11 noiembrie, pentru slujba de pomenire a prozatorului și o expoziție de pictură.

Tot în această lună va avea loc și un concert al Filarmonicii din Botoșani și o comedie cu actori naționali. Municipalitatea ar fi găsit bani și pentru aceste evenimente. La fel și pentru Ziua Națională a României.

Va fi organizat un spectacol cu artiști locali și cel mai probabil, chiar și naționali.

Altă manifestare din cea mai frumoasă luna din an este momentan sub pericolul anulării. Este vorba despre Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă. În anii trecuți, suma necesară pentru organizare a fost de circa 40.000 de lei. În acest an, ar urma să vedem alaiuri tradiționale doar dacă suma va fi obținută din sponsorizări. În acest sens, conducerea Casei de Cultură cere sprijinul mediului de afaceri.

De precizat este faptul că și Cupa Mihail Sadoveanu la șah, organizată de Biblioteca Municipală din Pașcani a fost în pericol de a fi anulată. Din fericire, evenimentul cu tradiție a fost salvat de Asociația Proinvest, care a decis să se implice și să fie finanțatorul principal al acestui eveniment, sub motto-ul „Fiecare pion contează”.

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
ploaie puternică
19 ° C
19 °
19 °
89%
0.2m/s
100%
mie
21 °
J
19 °
vin
23 °
S
30 °
D
29 °

Niciun articol afișat