Spitalul CF Pașcani are proiecte dar nu are bani pentru cofinanțare. Consilierul Abdalla: este o neglijență a administrației locale!

Nemulțumiri în legislativul pășcănean cu privire la modul de împărțire a banilor publici pentru sănătate. Unul dintre consilierii locali, Abdalla Bashir de la AUR, medic chirurg la Spitalul CF Pașcani, a atras atenția că unitatea medicală nu primește nici un leu din bugetul local pentru susținerea investițiilor deși prestează servicii în folosul comunității.

El a solicitat consilierilor ca Spitalul CF Pașcani să fie introdus pe lista unităților finanțate de la bugetul local, având în vedere că sunt proiecte în derulare din fonduri europene, iar spitalul nu are de unde să asigure partea de cofinanțare. Discuțiile au avut loc în cadrul ședinței reunite a comisiilor de specialitate, înainte de votarea bugetului pentru anul în curs. Doctorul a acuzat administrația locală de neglijență pe motiv că din anul 2000 și până acum nu a acordat nici un sprijin Spitalului CF.

Consilierii locali au rămas surprinși de cererea doctorului Abdalla, iar discuțiile au rămas fără nici un rezultat. Directorul economic al Primăriei a susținut că o astfel de finanțare nu ar fi posibilă, iar viceprimarul, Claudiu Bodoașcă a precizat că s-ar putea aloca o sumă de bani în baza unui protocol aprobat în prealabil în Consiliu Local.

Spitalul CF Pașcani ar avea nevoie urgentă de 2,4 milioane de lei, partea de cofinanțare într-un amplu proiect de reabilitarea a clădirilor în valoare de peste 27 milioane de lei. Restul banilor ar urma să fie alocați din fonduri europene.

În același timp, se pregătește de un alt proiect în valoarea totală de peste 2,7 milioane de lei, cu valoare neeligibilă de circa 46.000 de lei pentru dotarea compartimentului de microbiologie din cadrul laboratorului

Conducerea unității medicale susține că administrația locală ar putea aloca din bugetul local bani pentru aceste investiții. Cadru legal necesar a fost creat de curând printr-o modificare legislativă conform căreia administrațiile locale pot finanța spitalele CF dacă sunt considerate de interes public. Condiția este îndeplinită de mult timp deoarece la acest spital au fost și sunt tratați câteva mii de pacienți din Pașcani și localitățile din împrejurimi.

S-a ajuns în această situație după ce în anul 2023 spitalele CF din România au fost transferate din subordinea Ministerului Transporturilor în subordinea „altor ministere și instituții cu rețea sanitară proprie”. De atunci și până acum, doar o parte din spitalele CF au fost preluate de alte instituții, cum ar fi de exemple Spitalul CF Iași administrat în prezent de Universitatea de Medicină. Au mai rămas în procedură de transfer Spitalul CF din Pașcani și o alta unitate din reteaua CFR.

Întrebat dacă administrația locală are interes să preia Spitalul CF din Pașcani pentru dezvoltarea serviciilor medicale, primarul, Marius Pintilie, a spus la acea vreme că cei de la Spitalul CF ar trebui să își găsească calea singuri și le-a urat succes pe motiv că nu sunt bani.

Menționăm că Spitalul CF Pașcani nu are altă sursă de finanțare decât cea de la CAS. Doctorul Abdalla spune că banii abia ajung pentru plata salariilor și a utilităților. De-a lungul timpului, mai ales în campaniile electorale, unii politicieni au spus că spitalul ar putea fi transformat într-un centru pentru îngrijiri paliative sau chiar într-un centru pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, dar subiectul a dispărut subit din spațiul public.

De precizat este faptul că Spitalul General CF are circa 130 de angajați, mai multe secții și un ambulatoriu din zona Vale de pe strada Gării, unde sunt mai multe cabinete de specialitate.

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
ploaie ușoară
5.1 ° C
5.1 °
5.1 °
75 %
6.3kmh
100 %
mie
7 °
J
7 °
vin
7 °
S
11 °
D
7 °

Niciun articol afișat