Spitalul de Urgenţă din Paşcani are nevoie de ajutor pentru a face faţă epidemiei de coronavirus

Având în vedere situaţiile dramatice din Italia şi Spania, unde unii pacienţi infectaţi cu coronavirus mor pentru că sistemele de ventilaţie şi monitorizare respiratorie nu sunt suficiente pentru a face faţa numărului mare de cazuri, tot mai mulţi păşcăneni se întreabă pe reţelele de socializare dacă Spitalul de Urgenţă din Paşcani este pregătit să facă faţă. Unii chiar au început să doneze bani pentru a veni în ajutorul unităţii medicale, alţii cauta răspunsuri cu ce pot ajuta.
Jurnaliştii de la BIT TV au încercat să afle care este situaţia în momentul de faţă, din punct de vedere financiar şi al stocurilor de materiale. Nimeni nu vrea să dea declaraţii oficiale, toţi sunt preocupaţi de a fi pregătiţi să primescă şi să îngrijească, pacienţi infectaţi cu Covid – 19, dacă va fi nevoie. Telefonic, managerul interimar, Bechir a precizat că stocurile cu substanţe pentru dezinfecţie şi măşti sunt la limită şi că foarte greu pot fi procurate altele. Nu sunt teste de depistare a virusului pentru a fi făcute, în caz de nevoie, personalului medical dar au fost primite câteva echipamente speciale de protecţie. Reprezentanţii Primăriei Paşcani au precizat că au trimit în conturile spitalului suma de 150 000 lei din cei 200 000 lei alocaţi în bugetul local pentru cheltuielile de întreţinere. Banii daţi în avans pot fi folosiţi pentru cheltuieli urgente, a precizat administratorul public, dacă va fi solicitată o rectificare în acest sens. Primarul Dumitru Pantazi i-a informat pe consilieri ca, zilnic, ţine legătura cu managerul spitalului şi că nu a primit nici o cerere de sprijin financiar suplimentar de la bugetul local.
Sicnron pantazi zanet

În privinţa echipamentelor de ventilaţie şi monitorizare respiratorie, spitalul are doar 4 şi au mai fost solicitate de la Ministerul Sănătăţii încă 6, cu promisiunea că vor fi primite, dar nu se ştie când. Consilierul PMP Sorin Olariu a propus ca administraţia locală să achiziţioneze 10 astfel de aparate pentru spital şi i-a cerut primarului că adresa să fie supusă aprobării Consiliului Local.
În acest context orice donaţie primită de la cetăţeni, persoane fizice dar mai ales juridice este binevenită. Banii pot fi trimişi în contul RO30TREZ40721F370100XXXX deschis la Trezoreria Paşcani.
Managerul spitalului de Urgenţă din Paşcani susţine că şi primăriile din comunele învecinate ar trebui să susţină financiar unitatea medicală, pentru că asigură servicii de sănătate şi cetăţenilor din zonă. În replică primarul comunei Tătăruşi a explicat pentru BIT TV ca nu există cadrul legal care să permită astfel de transferuri deşi ar fi util şi necesar.

PULSUL ZILEI

Noile tarife de la CSM Pașcani: Cât trebuie să plătești pentru ștrand, bazinul de înot sau terenurile sportive

Conducerea CSM Pașcani a aprobat noile tarife pentru ștrand, bazinul de înot, terenul de tenis si terenurile de antrenament ale clubului. Vor deveni operaționale după ce vor fi aprobate de legislativul local NR. OBIECTIV ACCES/BILET OBSERVAȚII 1 Acces sală de sport -100 lei/oră timp de zi -120...

Emoții și aplauze pentru absolvenții promoției 2026 de la Colegiul Sadoveanu Pașcani. Șefa de promoție, Bianca Bălan a încheiat liceul cu media 10

Atmosferă plină de emoție, zâmbete și lacrimi de bucurie la festivitatea de absolvire a promoției 2026 de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Pentru cei șase clase de absolvenți, clopoțelul a sunat pentru ultima dată, marcând finalul unei...

„Tradițiile aduc bucurie” la Deleni. Lista câștigătorilor – VIDEO

Căminul Cultural din Deleni a fost, vineri, 22 mai, locul în care tradițiile românești au prins din nou viață prin glasurile, costumele și emoțiile a sute de copii veniți din mai multe localități ale județului. Cea de-a VIII-a ediție...

De ce nu este dat în folosință bazinul de înot

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Pașcani s-a întâlnit în sfârșit pentru a lua decizii in legătură cu modul cum vor fi administrate ștrandul și bazinul de înot. Este vorba despre regulamentele de funcționare, modificarea organigramei în vederea angajării unor salariați și...

CSM Pașcani, campioana județului

Echipa pășcăneană de fotbal, CSM Pașcani, se pregătește pentru meciurile de baraj pentru calificare în liga a III -a de fotbal. În momentul de față se află pe locul I, în liga a IV-a, cu 70 puncte, iar locul...

Ce activități a pregătit Casa de Cultură Pașcani de Ziua Copilului în municipiu

Vă invităm să sărbătorim împreună ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI! Luni, 1 iunie începând cu ora 9.00 până la ora 9.30 se vor face înscrierile la concursul de desene pe asfalt iar în intervalul 9.30- 10.30 se va desfășura concursul pe...

Femeie filmată în timp ce fură flori din fața unei clinici din Pașcani – VIDEO

Furt în ziua mare surprins de camerele de supraveghere ale unei clinici medicale din municipiul Pașcani. O femeie a fost filmată în timp ce smulgea răsadurile de flori plantate recent pentru amenajarea spațiului verde din fața instituției. Incidentul a avut...

Uniforme noi pentru polițiștii locali

Echipamente noi pentru polițiștii locali din municipiul Pașcani. In acest sens a fost publicată o licitație pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Potrivit caietului de sarcini, este vorba despre 23 de uniforme, care cuprind câte două cămăși cu mânecă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Miza reală nu este conflictul dintre partide, ci recuperarea decalajului istoric dintre Moldova și vestul României!

Miza reală nu este conflictul dintre partide, ci recuperarea decalajului istoric dintre Moldova și vestul României. Pentru Iași, infrastructura nu este un proiect electoral, ci o condiție de supraviețuire economică. Fără A7 și A8, pierdem investiții, pierdem specialiști și pierdem...

Festival Folcloric „De la moșii noștri noi am învățat” pe 14 iunie la Tătăruși

Comuna Tătăruși se pregătește din nou de sărbătoare. Duminică, 14 iunie, va avea loc cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Folcloric "De la moșii noștri noi am învățat". Sunt invitate să participe ansambluri folclorice din județele Iași, Botoșani, Suceava și...
Paşcani
cer acoperit de nori
27 ° C
27 °
27 °
40%
1.7m/s
100%
mie
24 °
J
17 °
vin
17 °
S
18 °
D
22 °

Niciun articol afișat