Sportivii de la Long Ho din nou pe podium

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cu o tradiție în spate, Clubul Long Ho din Pașcani a reușit și de această dată să se întoarcă cu premii de la Campionatul Naţional de Qwan Ki Do ce s-a desfășurat zilele trecute la Comănești. Sportivii pășcăneni au reușit 5 locuri I, 4 locuri II și două locuri III. Bucuros de rezultat, Adrian Zămosteanu speră la un campionat și în Pașcani dar și participarea la europeanul de anul viitor.

Campionatul Naţional de Qwan Ki Do – CO VO DAO – Arme Tradiționale – Juniori si Seniori s-a desfășurat la Comănești, în Sala Polivalenta a Complexului de Agrement „Trotuș” – Ionut Iftimoaie, în perioada 25 – 26 noiembrie 2017. Au fost 9 categorii la probele tehnice si 5 categorii la probele de lupta, atât la masculin cat si la feminin. Clubul Long Ho din Pașcani a participat cu  a participat cu 14 sportivi.

“O competiție frumoasă unde s-au adunat cei mai buni 150 de sportivi din 19 cluburi din țară. a declarat Adrian Zămosteanu.

De la Pașcani au fost selecționați cei mai buni sportivi, cu rezultate și palmares bogat în urma campionatelor la care au mers de-a lungul timpului și mai ales care sunt dedicați acestui sport și știu să-și împartă viața între școală, loc de muncă și pasiune.

S-au remarcat sportivii buni la proba de tehnică cum ar fi Maria Grigoraș, Tiberiu Zămosteanu sau Răzvan Rusu.

Adrian Zămosteanu spune că a învățat de la acest campionat despre cum să fie creată o atmosferă frumoasă de competiție, dar mai ales a văzut cum se pregătesc sportivii de la celelalte cluburi și a vazut o demonstratie despre cum alte administrații organizează evenimente de această amploare.

Conducerea Clubului Long Ho din Pașcani speră ca la anul să participe la campionatele naționale pentru juniori și seniori dar mai ales la campionatul european ce va avea loc în Spania.

Menționăm că la acest eveniment, invitat de onoare al campionatului a fost sportivul Ionuț Iftimoaie, care a oficiat si festivitatea de premiere.

PULSUL ZILEI

Accident mortal pe drumul județean între Pașcani și Brătești. Trei persoane și-au pierdut viața – FOTO

UPDATE: În urma accidentului rutier au fost implicate șapte persoane. Din nefericire, trei persoane au decedat: un bărbat, conducătorul autoturismului, o minoră și o femeie. Conducătorul autoturismului a fost găsit încarcerat. Alte trei persoane – două femei și o minoră –...

Teren sintetic la CSM Pașcani

Un milion de lei de la bugetul local ar urma să fie cheltuiți pentru amenajarea unui teren sintetic la CSM Pașcani. Conducerea clubului sportiv a aprobat indicatorii tehnico-economici pe 14 septembrie a.c., iar documentația a fost transmisă Primăriei spre...

Vin chinezii la Târgu Frumos. Primarul Zugravu: Trei fabrici, 1000 locuri de muncă!

Primăria orașului Târgu Frumos se pregătește pentru a primi investitori străini. În urma recentei vizite a primarului Neculai Zugravu în China, 28 din cei 40 de oameni de afaceri cu care s-a întâlnit au trimis scrisori de intenție, prin...

Analize gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P)

Locuitorii din Pașcani, dar și din comunele din împrejurimi care au nevoie de analize medicale pot beneficia de investigații gratuite, în baza unui bilet de trimitere. Acestea sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate și pot fi efectuate...

Istoria dincolo de manual, cu Georgeta Filitti și prințul, Max Caradja, la Colegiul Unirea Pașcani – VIDEO

O lecție de istorie altfel, miercuri, 23 septembrie, la Colegiul Tehnic „Unirea” din Pașcani. Aula instituției a găzduit o întâlnire cu academicianul Georgeta Filitti și Prințul Maximilien Caradja, eveniment dedicat istoriei recente a României și lansării volumului „Ecaterina Caradja...

Demersuri pentru un parc fotovoltaic la Pașcani

Pascaniul ar putea avea in cativa ani un parc fotovoltaic care sa asigure necesarul de energie pentru iluminatul si clădirile publice. Investiția ar ruma sa fie făcuta la ieșirea din oraș spre suburbia Blagesti, in zona unde a fost...

A doua sursă de apă pentru Pașcani, doi ani de promisiuni

Municipiul Pașcani ar fi trebuit să aibă funcțională până la sfârșitul acestui an a doua sursă de alimentare cu apă, din Râul Siret, care ar fi urmat să fie folosită mai ales atunci când apar avarii pe aducțiunea principală,...

Taxele de pod de pe Dunăre dispar de la 1 octombrie. România trece la noul sistem de taxare rutieră

Taxele pentru traversarea podurilor peste Dunăre de la Fetești și Vadu Oii vor fi eliminate începând cu 1 octombrie 2026, odată cu aplicarea noului sistem de tarifare rutieră TollRo. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Transporturilor, Radu...

Cât de mare a ajuns ”tigrul” Pașcani-ului

La finalul anului 2025 estimam că grupul ieșean PROINVEST valorează aproape 50 milioane de euro. Un nou audit al producătorului ieșean de tablă specială (audit făcut de celebra PriceWaterHouseCopoper) arată însă o valoare EBITDA de 8,5 milioane euro la...

Expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil, la Casa de Cultură Pașcani

Luni, 28 SEPTEMBRIE 2026 , ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției SINERGIE, expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil. Expun artiștii Alina Bica, Mihaela Bucur, Cristina Chiciuc, Roxana Ciobanu, Augustin Cojocaru, Mihaela Crăciun, Oana Florea Drăgoi, Constantin Gâlceavă,...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.5 ° C
11.5 °
11.5 °
82%
4.8m/s
0%
J
18 °
vin
19 °
S
19 °
D
19 °
lun
12 °

Niciun articol afișat