Statele UE au căzut de acord: Călătoriile se vor relua în această vară. Ce presupune „certificatul verde” și care sunt dificultățile

Țările Uniunii Europene au căzut de acord, miercuri, să lanseze certificatul destinat călătoriilor pentru a redeschide turismul în această vară. Decizia, agreată la nivel de ambasadori, va fi negociată în detaliu luna viitoare cu deputații europeni, astfel încât până în vara anului 2021 să fie deja gata cadrul pentru acest document, relatează Reuters. 

Acest certificat ar permite celor vaccinați, celor care au trecut prin boală sau celor cu test negativ de COVID să călătorească mai ușor în țările membre UE, unde de mai bine de un an industria turismului este în suferință din cauza restricțiilor.

Parlamentul European, care trebuie să aprobe propunerea pentru a intra în vigoare, își va face cunoscută poziția spre sfârșitul acestei luni, iar negocierile finale între eurodeputați, ambasadorii UE și Comisia Europeană vor începe în mai.

Certificatul verde digital va avea valabilitate un an

Statele membre au stabilit ca durata de aplicare a reglementării privind certificatul european de sănătate destinat facilitării călătoriilor în UE să fie de un an, conform textului adoptat miercuri de ambasadorii celor 27 de state ale blocului comunitar.

Propunerea iniţială a Comisiei Europene prevedea ca acest „certificat verde digital” – care ar trebui să intre în vigoare până la sfârşitul lunii iunie – să fie valabil până când Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va declara că pandemia de COVID-19 a luat sfârşit. Dar statele membre au refuzat să depindă de un organism din afara UE, așa că au modificat această dispoziţie. Textul prevede acum ca reglementarea să se aplice timp de 12 luni de la intrarea sa în vigoare, urmând ca executivul european să facă un raport de evaluare cu trei luni înainte de sfârşitul acestei perioade, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Potrivit textului, o suspendare sau o prelungire a certificatului trebuie să aibă loc printr-o procedură legislativă ordinară, adică implicând Consiliul UE (care reprezintă statele membre) şi Parlamentul European, şi nu doar Comisia Europeană.

Acest instrument vizează cele 27 de ţări ale UE, dar şi state care nu sunt membre ale UE, dar care fac parte din spaţiul Schengen: Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein.  De asemenea, au fost adăugate unele dispoziţii privind recunoaşterea certificatelor emise de ţări din afara UE.

Statele membre vor fi obligate să recunoască vaccinurile aprobate de UE.

Totuși, unele țări ar putea să emită certificate care să menționeze și vaccinul Sputnik din Rusia sau Sinovac din China, care sunt autorizate numai pe teritoriul lor. Celelalte state membre UE urmează să decidă dacă vor accepta sau nu certificatele de vaccinare pe care sunt trecute vaccinuri ce nu sunt aprobate de autoritatea europeană.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează medic rezident radiologie – imagistica medicala

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs un post de medic rezident in ultimul an în specialitatea radiologie – imagistica medicala, în cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala, cu normă întreagă (6 ore/zi). Pentru a ocupa un...

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...
Paşcani
ploaie moderată
13 ° C
13 °
13 °
85%
4.3m/s
31%
lun
15 °
mar
16 °
mie
12 °
J
13 °
vin
10 °

Niciun articol afișat