Stațiile ITP, obligate din 20 mai să-și înregistreze video activitatea

Activităţile de inspecţie tehnică periodică (ITP) vor trebui să fie înregistrate prin intermediul unui sistem video începând cu 20 mai 2018, potrivit unor prevederi aplicabile de la data respectivă. Termenul inițial ar fi trebuit să fie 1 ianuarie 2017, dar autorităţile au decis să îl amâne cu mai bine de un an, pentru a da posibilitatea tuturor firmelor din domeniu să se conformeze noilor cerinţe.

Obligativitatea asigurării, prin intermediul unui sistem video, a înregistrării activităţii efectuate pe linia de ITP, înregistrare care trebuie păstrată şi pusă la dispoziţia Registrului Auto Român (RAR) face parte din Ordinul Ministerului Transporturilor (MT) nr. 2.133/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică, şi era stabilită a se aplica începând cu 1 ianuarie 2017.

Totuşi, obligativitatea asigurării înregistrării activităţii ITP, prin intermediul unui sistem video, a fost amânată până la data de 20 mai 2018, potrivit Ordinului MT nr. 1.319/2016 pentru modificarea şi completarea Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică – RNTR 1.

Continuarea pe Avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă

Și municipiul Pașcani a început mai devreme ca de obicei ornarea străzilor pentru sărbătorile de iarnă. De câteva zile, muncitorii Primăriei pun pe stâlpii de iluminat public ornamentele cumpărate în anii anteriori.  S-a început cu zona Deal și urmează ca...

Primăriile caută soluții pentru facturi mai mici la electricitate. Parcurile fotovoltaice, o variantă

Tot mai multe comune din zona Pașcaniului și nu numai își construiesc parcuri fotovoltaice care sa asigure energie pentru iluminatul public si instituțiile din comuna. De exemplu, comuna Miroslovesti va racorda in perioada urmataoare un parc cu o capacitate...

Adolescent de 15 ani, bătut pe esplanada din Pașcani. Și fratele lui ar fi fost atacat – FOTO

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, elev la Liceul Tehnologic Mihai Busuioc, a ajuns la spital după ce a fost bătut de un grup de tineri, miercuri, 21 octombrie, pe esplanada din Pașcani. Băiatul era împreună cu fratele...

Liceenii din Pașcani, în dialog cu scriitori invitați la FILIT – VIDEO

Festivalul Internațional de Literatura și Traducere Iași a ajuns printre liceenii din Pașcani.Elevii de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” și Liceul Teoretic „Miron Costin” au avut ocazia să se întâlnească cu scriitori contemporani, în cadrul proiectului „Scriitori printre liceeni”. La...

Interviuri cu ușile închise pentru noii membri ai CA-ului de la CLP Ecoserv

Ultima etapa din procedura de selecție a noilor membri ai Consiliului de Adminsitratie de e la societatea locală de transport in comun si salubritate - CLP Ecoserv SRL Pașcani a avut loc in cursul zilei de joi 22 octombrie...

Elevii intră în vacanță timp de o săptămână. Revin în băncile școlii pe 2 noiembrie

La finalizarea cursurilor școlare vineri, 23 octombrie, elevii intră în vacanță, potrivit calendarului pentru anul școlar 2026-2027. După o săptămână liberă, elevii trebuie să revină la școală luni, 2 noiembrie 2026. Vacanța școlară de la finalul lunii octombrie se încheie...

Senatul a adoptat scutirea de impozit pentru premiile din competiții și concursuri

Proiectul a fost adoptat cu 60 de voturi pentru, unul împotrivă și 31 de abțineri. Modificarea completează articolul 62 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și va intra în vigoare doar după ce va fi aprobată și de...

Cum recunoști pâinea de calitate. Un ghid simplu pentru alegerea corectă și sănătoasă

Cu ocazia Zilei Mondiale a Pâinii, Asociația Spaniolă a Consumatorilor a lansat un ghid practic destinat să îi ajute pe cetățeni să identifice o pâine de calitate și să facă alegeri informate în magazin. Documentul demontează mituri comune, cum...

Licitație pentru SF-ul șoselei de centură a Hârlăului

Vești bune pentru locuitorii din zona Hârlău. Studiul de fezabilitate pentru varianta de ocolire a orașului a fost scos la licitație de A.D.I Infrastructură din care face parte si Consiliul Județean Iași. Anunțul a fost făcut chiar de președintele...

BIT TV LIVE – FILIT: SCRIITORI PRINTRE LICEENI, LA COLEGIUL SADOVEANU PASCANI – VIDEO

BIT TV LIVE - FILIT: SCRIITORI PRINTRE LICEENI, LA COLEGIUL SADOVEANU PASCANI - VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=DotmbWBHvFg
Paşcani
cer fragmentat
11.3 ° C
11.3 °
11.3 °
86%
4.4m/s
100%
vin
13 °
S
16 °
D
15 °
lun
17 °
mar
13 °

Niciun articol afișat