back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Ștrandul Municipal Pașcani, lucrări de curățenie pentru deschidere

S-a dat startul lucrărilor de curățenie necesare pentru deschidere, la Ștrandul din Pașcani.  Începând de anul acesta, ștrandul se află în administrarea Clubului Sportiv Municipal,  în urma unei aprobări din luna ianuarie a legislativului pascanean. Potrivit directorului CSM, Bogdan Mandric, în ceea ce privește tarifele de acces și programul de funcționare, nu vor fi modificări.

Au început lucrările de toaletare și de curățenie la Ștrandul Municipal Pașcani. Ne-am prezentat cu personalul Clubului Sportiv Municipal.  Este mult de lucru, încercăm ca în scurt timp, ștrandul să fie funcțional. Nu se va modifică nimic din ceea ce știu pășcănenii referitor la prețuri. Vom încerca în perioada următoare să găsim o soluție pentru ca acest ștrand să se ridice la nivelul ștrandurilor municipale din alte localități.“ a precizat Bogdan Mandric, director CSM Pașcani.

Menționăm că tarifele sunt 5 lei pentru copiii de peste 7 ani și pensionari, 10 lei pentru adulți și gratuit pentru cei mici și veteranii de război, iar programul este luni între orele 12-20, iar de marți până duminică, de la 10-19.

 

Foto Arhiva Bit Tv

PULSUL ZILEI

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Magazinul online al Romsilva vinde lemn de foc / ”Sprijinim populaţia să-şi ajute mai uşor părinţii”

Populaţia poate achiziţiona, începând din acest an, lemn pentru foc prin magazinul online romsilva.store, simplificând astfel accesul la această resursă şi procesul de achiziţie, potrivit informaţiilor furnizate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, transmite Agerpres. „Anul acesta am reuşit,...

Spectacol de final de an la Casa de Cultură Pașcani. „Magia sărbătorilor de iarnă” pe scena instituției – VIDEO

Spectacol de final de an la Casa de Cultură Pașcani. "Magia sărbătorilor de iarnă" pe scena instituției - VIDEO

SPECTACOL LA TÂRGUL DE CRĂCIUN DIN TÂRGU FRUMOS – VIDEO

SPECTACOL LA TÂRGUL DE CRĂCIUN DIN TÂRGU FRUMOS Sfârșitul săptămânii trecute a adus magia Crăciunului la Târgu Frumos. Pe esplanada din oraș, administrația locală a organizat un târg de Crăciun, cu spectacole de colinde și multă voie bună.

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Niciun articol afișat