Studenții își vor putea rezerva online călătoria cu trenul

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Conducerea CFR Călători a luat măsuri pentru a facilita studenților emiterea legitimațiilor de călătorie online și prin automatele de vânzare. Astfel se va reduce timpul de așteptare la casele de bilete, iar modalitatea de rezervare a locului va deveni mult mai facilă pentru studenți.

„Studenții reprezintă o categorie importantă printre călătorii noștri și din acest motiv am căutat împreună cu Ministerul Transporturilor o soluție care să le permită procurarea online a biletelor de tren.  Am continuat astfel politica asumată la începutul anului de a pune în centrul atenției călătorul și nevoile sale și sperăm că acest pachet legislativ și platforma informatică aferentă să fie finalizate până la începerea anului universitar. Această măsură este doar una dintr-o serie mai lungă din cadrul Strategiei de Digitalizare a CFR Călători prin care ne dorim să schimbăm substanțial experiența călătoriei cu trenul. Vom reveni cu mai multe detalii interesante în perioada imediat următoare”, a declarat directorul general CFR Călători, Dan M. Costescu.

Compania și trei organizații studențești reprezentative au încheiat ieri, 10 septembrie 2020, un protocol cu privire la procedura prin care studenții să aibă posibilitatea de a-și procura bilete de tren online. Totodată, Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC) și CFR Călători fac demersuri pentru promovarea unui proiect de hotărâre de guvern pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți aprobate prin HG nr. 42/2017.

După definitivarea formei legale a actului legislativ de modificare și completare a H.G. nr. 42/2017, studenții care vor dori eliberarea online a biletelor/abonamentelor de tren vor trebui să-și creeze un profil de utilizator pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau la casele de bilete CFR Călători dotate cu sistem electronic de emitere pentru înscrierea datelor care atestă calitatea de student și dreptul la gratuitate.

Vom reveni cu amănunte despre modul în care studenții vor putea procura online legitimațiile de călătorie cu trenurile CFR Călători în momentul în care modificarea legislativă va intra în vigoare. Intenția CFR Călători este ca măsura de emitere online a legitimațiilor de călătorie pentru studenți să poată fi aplicată la începerea anului universitar.

Dintre organizațiile studențești reprezentative invitate la discuțiile care s-au purtat ieri la sediul CFR Călători au fost prezente Uniunea Studenților din România (USR), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS). La discuții a participat și secretarul de stat responsabil de domeniul feroviar din cadrul MTIC, Adrian Dupu.

“Ne bucurăm că am reușit să obținem o victorie importantă pentru toți studenții și apreciem deschiderea de care a dat dovadă CFR Călători și MTIC. Considerăm că această decizie este cu atât mai benefică în contextul actual de pandemie”, a susținut Alexandru Vasile, președinte USR.

“Este inerent faptul că în actualul context de pandemie situația cu care din păcate ne-am obișnuit în ultimii 3 ani nu mai putea continua astfel. Ne bucurăm că într-un final am identificat o alternativă care asigură studentului respectarea dreptului de a procura bilete online după 3 ani de demersuri ale federației către autoritățile competente”, a declarat Horia Onița, președinte ANOSR.

S-a discutat și cu studenții români din străinătate asupra condițiilor tehnice pentru a permite accesul gratuit cu trenul și a studenților români care studiază în străinătate. Urmează să fie stabilită procedura legală prin care acest lucru să devină posibil. “Comunitatea noastră a făcut solicitări încă de anul trecut, iar astăzi prin semnarea acestui acord CFR Călători transmite un semnal că studenții români din străinătate contează și trebuie luați în discuție cu restul studenților din țară”, a afirmat Robert Stridie, președinte LSRS.

Vă rugăm informați-vă doar din surse oficiale! Nu dați curs informațiilor, părerilor sau opiniilor nefundamentate!

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

PULSUL ZILEI

Târgul localităților la Pașcani pe 3 octombrie

Primăria Pașcani vrea să închirieze o scenă, ecran LED și instalație de sonorizare pentru două evenimente. Anunțul a fost făcut deja pe SEAP și site-ul Primăriei iar suma alocată este de 50.000 de lei. Scena ar urma să fie folosită...

Consilierii se lasă așteptați în C.A.-urile școlilor 

Școlile din municipiul Pașcani așteaptă ca administrația locală să își desemneze reprezentanții în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ. Cererile au fost deja transmise, iar nominalizările ar urma să fie făcute cel mai probabil în ședința Consiliului Local...

Pașapoartele și Permisele Iași se mută temporar

Serviciile de Pașapoarte și Permise și Înmatriculări din Iași vor funcționa, temporar, într-o altă locație. Sediul de pe Bulevardul Primăverii, unde cele două servicii își desfășoară în prezent activitatea, va intra într-un amplu proces de modernizare. Investiția se ridică la...

10 lei biletul la meciurile CSM Pașcani?

Intrarea pe stadion la meciurile de fotbal ale echipei CSM Pașcani ar urma să nu mai fie gratuită. Conducerea clubului a analizat deja posibilitatea taxării prin introducerea unor bilete de intrare de 10 lei pentru fiecare meci și a...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează îngrijitoare și infirmiere – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani scoate la concurs 11 posturi pentru îngrijitoare și infirmiere. Anunțul a fost publicat pe site-ul posturi.gov.ro și deja se primesc dosarele - ANUNTUL POATE FI CITIT AICI. Astfel, unitatea medicală caută nouă îngrijitoare pentru...

Acțiune de amploare pentru controlul și eradicarea rabiei: Vizuinile vulpilor, țintite din aer

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași anunță că, începând de vineri, 25 septembrie, începe campania de vaccinare antirabică a vulpilor, prin distribuție aeriană și manuală la vizuinile acestora. Acțiunea face parte din Programul strategic privind supravegherea, controlul...

Concurs regional de robotică organizat de Biblioteca Municipală la Pașcani

Pașcaniul devine, sâmbătă, locul în care ideile copiilor se transformă în proiecte de robotică. Cinci echipe de elevi din județele Iași și Bacău se vor întâlni la Primăria Pașcani, unde vor avea la dispoziție doar trei ore pentru a...

Criză de profesori, la două săptămâni de la începutul anului. Sunt căutați studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu

La două săptămâni de la începerea cursurilor, școlile angajează studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu. Directorii au primit mână liberă de la Ministerul Educației să acopere, așa cum pot, orele pentru care nu există profesori. Aproape 80 de școli...

Ce putem face pentru a-i proteja pe copii de virozele de sezon. Sfaturile medicului

Ce facem noi cel mai bine când scad brusc temperaturile? Răcim, şi la fel şi copiii, aşa cum vorbeam deja zilele trecute de primele, multe cazuri de răceli care se văd în sălile de clase. Care sunt câteva ajustări...

Facturile cresc din nou. Cât vom plăti în plus la curent și gaze în lunile următoare

Odată cu frigul, vin şi facturile care şi ele ne îngheaţă conturile. Sau ne încing buzunarele. Deja, la cele primite în septembrie, ne-am uitat de două ori la sumă pentru că am plătit cu aproape 30% mai mult. Acum...
Paşcani
cer senin
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
90%
2.4m/s
100%
mie
15 °
J
17 °
vin
18 °
S
17 °
D
19 °

Niciun articol afișat