Sume între 250 de lei și 710 lei de la stat pentru părinții care au nevoie de bonă

Camera Deputaţilor a adoptat, joi, un proiect de lege privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciului de bonă, transmite Agerpres.

Actul normativ, adoptat cu 249 de voturi “pentru”, două ”împotrivă” şi 18 abţineri, are ca obiect stabilirea cadrului legal de acordare, de către autorităţile administraţiei publice locale, a unui ajutor familiilor cu copii de vârstă preşcolară pentru plata serviciilor oferite de bonă.

Proiectul, adoptat anterior în mod tacit de Senat, va fi trimis acum spre promulgare la șeful statului, iar apoi va intra în vigoare în termen de 60 de zile.

Cine poate beneficia de ajutor pentru plata bonei

 

Pot beneficia de ajutor pentru plata bonelor categoriile de persoane eligibile, respectiv cele ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depăşesc 3.500 de lei. Acest sprijin financiar se acordă pentru fiecare copil de vârstă preşcolară părintelui, reprezentantului legal la care copilul locuieşte în mod statornic sau persoanei desemnate de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor.

Continuarea pe Stirile PRO TV

PULSUL ZILEI

Clopotele vor răsuna în toată țara de Înălțare. Creștinii îi cinstesc și pe Sfinții Constantin și Elena

Zi de mare însemnătate spirituală pentru creștinii ortodocși, joi, 21 mai. Calendarul bisericesc marchează în acest an o coincidență rară: Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor și sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena sunt celebrate în aceeași zi. Înălțarea Domnului este una...

Noaptea Muzeelor, la Ruginoasa. Palatul și Centrul Cultural vor fi deschise

Centrul Cultural Ruginoasa pregătește o nouă ediție a evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”, manifestare dedicată culturii, artei și patrimoniului local. Evenimentul va avea loc sâmbătă seara, 23 mai 2026. Instituția se vor deschide începând cu ora 13:00, iar participanții vor...

Două proiecte de regulament pentru repararea drumurilor în urma intervențiilor furnizorilor de utilități

V-ați săturat de gropile de pe străzile rămase în urma lucrărilor de reparații ale furnizorilor de servicii? Pașcaniului are nu unul, ci doua proiecte de regulament prin care astfel de intervenții să fie strict reglementate și supravegheate iar reparațiile...

Bloc turn pentru reabilitare termică. Cât costă și cât trebuie să achite locatarii

Administrația locală se pregătește pentru reabilitarea termică a unui bloc turn cu 54 de apartamente, P1 din zona Deal. O ședință în acest sens a avut loc în cursul zilei de miercuri, 20 mai a.c., la sediul instituției, cu...

Primarul Pașcaniului, din nou în concediu. Nu participă la depunerile de coroane

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, nu va fi prezent la depunerile de coroane pe 21 mai a.c., de Ziua Eroilor. Printr-o adresă transmisă consilierilor locali, el a anunțat că pleacă, din nou, în concediu două zile lucrătoare, pe 21...

Tinerii actori din Pașcani aduc pe scenă magia basmului „Cenușăreasa”. Trupa Prometeu, premieră la Casa de Cultură

Comunitatea din Pașcani este invitată să susțină tinerii actori ai Trupei de Teatru „Prometeu”, care pregătesc premiera spectacolului „Cenușăreasa”, unul dintre cele mai îndrăgite basme ale copilăriei. Evenimentul va avea loc duminică, 24 mai 2026, de la ora 11:00,...

Eveniment educațional la Mircești: teatru anti-bullying, premii pentru elevi și activități educative – VIDEO

Un eveniment educațional și comunitar de amploare a avut loc astăzi, 19 mai 2026, în comuna Mircești, în cadrul noii unități de învățământ realizate prin proiectul „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”. Activitatea a fost organizată de Primăria Comunei...

Prima de activare 2026: Cine poate primi 1.000 de lei de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite

Persoanele aflate în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă de cel puțin 30 de zile și care nu beneficiază de indemnizație de șomaj pot primi un sprijin financiar de 1.000 de lei dacă se angajează cu normă întreagă...

Primul val de caniculă lovește Europa. Fenomenul numit „domul de căldură” se va instala la sfârșitul acestei luni

Europa se pregătește pentru o schimbare radicală de vreme, după episodul neobișnuit de rece din ultimele zile, meteorologii avertizând asupra formării unui „dom de căldură” care va aduce primul val de caniculă al sezonului. Temperaturile ar putea depăși cu...

Scutiri de taxe pentru românii care fac alcool acasă. Câtă țuică se poate produce legal într-o gospodărie

Băuturile alcoolice tradiționale produse în gospodării și nedestinate vânzării ar putea fi scutite de accize în limita a 200 de litri anual, potrivit unui amendament la Codul fiscal care urmează să fie votat în Parlament. Inițiatorii susțin că măsura vizează...
Paşcani
ploaie puternică
17.1 ° C
17.1 °
17.1 °
83%
8.2m/s
100%
mie
17 °
J
19 °
vin
19 °
S
18 °
D
21 °

Niciun articol afișat