Superbacteriile vor ajunge să ucidă 10 milioane de oameni pe an. Unul dintre cei mai vechi prădători din natură ar putea fi soluția

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Până în 2050, 10 milioane de oameni pe an vor muri din cauza infecțiilor cu superbacterii – asta înseamnă că o persoană va muri la fiecare trei secunde din cauza acestor bacterii rezistente la antibiotice, potrivit CNN. Din fericire, cercetătorii au găsit și o posibilă soluție: unul dintre cei mai vechi prădători pe care i-a creat natura. Durerile de ureche ale Cynthiei Horton sunt de coșmar.

„Mă pot trezi din somn cu o durere oribilă, ca și când mi-aș trata canalul radicular fără anestezie”, povestește Horton. „Când mă ridic, din urechea mea se scurge infecția și iese chiar și sânge.” Fiind deja slăbit după o luptă de-o viață împotriva bolii lupus, sistemul imunitar al lui Horton a fost devastat după mai multe runde de radiații și chimioterapie ce au urmat operației din 2003 pentru eliminarea tumorii canceroase din urechea ei. Apoi, infecțiile la ureche au devenit ceva obișnuit.

De obicei, durerile erau atenuate cu ajutorul antibioticelor. Dar, pe măsură ce anii au trecut, bacteria din urechea lui Horton era tot mai rezistentă la antibiotice, lăsând-o de multe ori fără nicio opțiune.

(…)

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
ploaie puternică
19 ° C
19 °
19 °
89%
0.2m/s
100%
mie
21 °
J
19 °
vin
23 °
S
30 °
D
29 °

Niciun articol afișat