Sute de cereri pentru tarif social la electricitate

Sute de cetăţeni, beneficiari de tarif social au venit în ultimele zile la sediul Primăriei din Paşcani pentru a fi ajutaţi la întocmirea unui dosar ce este de folos Companie de electricitate. Chiar dacă din an acest an au fost făcute schimbări, prin ordin de Ministru, ca asistenţii sociali să nu se mai ocupe de dosar, la Paşcani, din obişnuinţă, se face, însă numai în acest an.

Bătrâni, bolnavi şi săraci, zeci de oameni care beneficiază de tarif social la E.ON au venit în aceste zile la sediul primăriei din Paşcani, cu factura de la energie în mâna pentru o declaraţie pe propria răspundere, document ce trebuie avizat de către municipalitate. De pe data de 20 şi până în prezent numărul beneficiarilor a ajuns la aproape de 600 de persoane.

Trebuie să ştiţi că se poate numai în acest an, pentru că, printr-un ordin de ministru Primăriile nu mai au voie să facă acest lucru. Tariful social se acordă numai pentru consumul realizat la domiciliul stabil al celui care solicită, în condiţiile în care consumatorul solicită aplicarea tarifului social şi are un venit mediu lunar pe membru de familie de 1.050 lei.

Consumatorii casnici care îndeplinesc condiţiile menţionate anterior trebuie să prezinte pentru actualizarea contractelor următoarele documente:
– Copie a actului de identitate din care să rezulte adresa domiciliului stabil;
– Cerere de acordare a tarifului social;
– Declaraţie pe proprie răspundere privind venitul mediu pe membru de familie pentru persoanele care au venituri, însoţită de documente justificative (cupon de pensie, adeverinţe de venit etc.). Persoanele care nu înregistrează venituri vor prezenţa o declaraţie, semnată şi validată de Primăria localităţii de reşedinţa.

Declaraţia pe proprie răspundere, privind venitul mediu pe membru de familie, are valabilitate de 12 luni.

PULSUL ZILEI

Noile tarife de la CSM Pașcani: Cât trebuie să plătești pentru ștrand, bazinul de înot sau terenurile sportive

Conducerea CSM Pașcani a aprobat noile tarife pentru ștrand, bazinul de înot, terenul de tenis si terenurile de antrenament ale clubului. Vor deveni operaționale după ce vor fi aprobate de legislativul local NR. OBIECTIV ACCES/BILET OBSERVAȚII 1 Acces sală de sport -100 lei/oră timp de zi -120...

Emoții și aplauze pentru absolvenții promoției 2026 de la Colegiul Sadoveanu Pașcani. Șefa de promoție, Bianca Bălan a încheiat liceul cu media 10

Atmosferă plină de emoție, zâmbete și lacrimi de bucurie la festivitatea de absolvire a promoției 2026 de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Pentru cei șase clase de absolvenți, clopoțelul a sunat pentru ultima dată, marcând finalul unei...

„Tradițiile aduc bucurie” la Deleni. Lista câștigătorilor – VIDEO

Căminul Cultural din Deleni a fost, vineri, 22 mai, locul în care tradițiile românești au prins din nou viață prin glasurile, costumele și emoțiile a sute de copii veniți din mai multe localități ale județului. Cea de-a VIII-a ediție...

De ce nu este dat în folosință bazinul de înot

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Pașcani s-a întâlnit în sfârșit pentru a lua decizii in legătură cu modul cum vor fi administrate ștrandul și bazinul de înot. Este vorba despre regulamentele de funcționare, modificarea organigramei în vederea angajării unor salariați și...

CSM Pașcani, campioana județului

Echipa pășcăneană de fotbal, CSM Pașcani, se pregătește pentru meciurile de baraj pentru calificare în liga a III -a de fotbal. În momentul de față se află pe locul I, în liga a IV-a, cu 70 puncte, iar locul...

Ce activități a pregătit Casa de Cultură Pașcani de Ziua Copilului în municipiu

Vă invităm să sărbătorim împreună ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI! Luni, 1 iunie începând cu ora 9.00 până la ora 9.30 se vor face înscrierile la concursul de desene pe asfalt iar în intervalul 9.30- 10.30 se va desfășura concursul pe...

Femeie filmată în timp ce fură flori din fața unei clinici din Pașcani – VIDEO

Furt în ziua mare surprins de camerele de supraveghere ale unei clinici medicale din municipiul Pașcani. O femeie a fost filmată în timp ce smulgea răsadurile de flori plantate recent pentru amenajarea spațiului verde din fața instituției. Incidentul a avut...

Uniforme noi pentru polițiștii locali

Echipamente noi pentru polițiștii locali din municipiul Pașcani. In acest sens a fost publicată o licitație pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Potrivit caietului de sarcini, este vorba despre 23 de uniforme, care cuprind câte două cămăși cu mânecă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Miza reală nu este conflictul dintre partide, ci recuperarea decalajului istoric dintre Moldova și vestul României!

Miza reală nu este conflictul dintre partide, ci recuperarea decalajului istoric dintre Moldova și vestul României. Pentru Iași, infrastructura nu este un proiect electoral, ci o condiție de supraviețuire economică. Fără A7 și A8, pierdem investiții, pierdem specialiști și pierdem...

Festival Folcloric „De la moșii noștri noi am învățat” pe 14 iunie la Tătăruși

Comuna Tătăruși se pregătește din nou de sărbătoare. Duminică, 14 iunie, va avea loc cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Folcloric "De la moșii noștri noi am învățat". Sunt invitate să participe ansambluri folclorice din județele Iași, Botoșani, Suceava și...
Paşcani
cer fragmentat
19.8 ° C
19.8 °
19.8 °
75%
6.7m/s
100%
mie
20 °
J
17 °
vin
17 °
S
18 °
D
22 °

Niciun articol afișat